piata europeana

Piață europeană într-un oraș din Timiș

O piață agro-alimentară dotată după standardele moderne urmează a se inaugura chiar în aceste zile într-un oraș din Timiș.  Obiectivul, situat în Deta,  este consecința unei investiții de aproximativ 250.00 euro. O parte din bani au fost obținuți prin …

lubenita 3

Cine-a pus lubenița-n drum….

Tot vorbim de un comerț civilizat, cu reguli de igienă și de siguranță, cu evidențe clare și corecte, așa cum ar trebui să fie în lumea decentă. Facem gură…

elena codreanu

Niciun vis nu l-a însoţit pe om o întreagă viaţă!

Doamna Elena Codreanu, dacă ai călătorii cu trenul până la Bucureşti, ar fi un bun campanion, ştie să ducă firul unei poveşti, nu se fereşte, la o adică, să întrebe şi, la fel, să răspundă cu francheţe. Vine des cu marfă la piaţa din Săcălaz, unde sunt patru mese.

piete 2 1

Piața volantă din Timișoara, subiect de scandal

Sâmbătă a fost piață volantă la stadionul ”Dan Păltinișanu” și au apărut speculații conform cărora nu s-ar fi respectat regulile elementare de protecție. După cum se susține într-un comunicat al  SC Piețe SA Timișoara, agitația ar fi fost generată de …