Piață ca la Szeged, într-o comună din Timiș

O comună din Timiș tratează piața agroalimentară ca o necesitate de prim rang

O comună timișeană va avea o piață realizată după modelul celei din Szeged. Valoarea halei care va fi amenajată în locul unde este amplasată acum piața este de șase milioane de lei, iar lucrările ar trebui să fie finalizate în 14 luni.

Vorbim de localitatea Dudeștii Vechi, proiectul, aprobat de către Compania Națională de Investiții (CNI), aflându-se acum în faza obținerii avizelor necesare. În aproximativ două luni, ar trebui să înceapă efectiv construcția.

Obiectivul se va întinde pe o suprafață de 580 de metri pătrați, va avea spații comerciale destinate separat producătorilor locali (brânzeturi, carne, lactate, panificație etc.), mese cu curent electric și internet și va fi realizat după o arhitectură concepută în spiritul tradiției din Dudeștii Vechi, după cum a declarat primarul Bono Cucalan.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Piață ca la Szeged, într-o comună din Timiș

  1. Să nu face că și primarul din Tomnatic,că de trei ani se tot laudă cu centrul de legume și încă nu a inceput lucrarile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *