
Elevii şi profesorii vor primi gratuit măşti de protecţie. Urmează şi alte măsuri
Elevii şi cadrele didactice vor primi măşti de protecţie. Ministrul educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că vor fi oferite două astfel de produse pe zi…

Elevii şi cadrele didactice vor primi măşti de protecţie. Ministrul educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că vor fi oferite două astfel de produse pe zi…

Elevilor şi profesorilor care suferă de afecţiuni cronice sau locuiesc împreună cu persoane care suferă de astfel de afecţiuni sau au peste 65 de ani le este interzisă participarea la activităţile de pregătire care se vor relua în şcoli după relaxarea măsurilor…

Peste o mie de elevi din Timișoara vor primi tablete pentru a putea desfășura cursuri online. Mijloacele electronice de comunicare vor fi cumpărate cu fonduri alocate de către Primăria Timișoara, care a solicitat o situație actualizată a copiilor care se…

Ministerul Educaţiei a anunţat măsurile pe care le ia în calcul pentru reluarea activității în sistemul educațional. Prioritare sunt încheierea situaţiei şcolare pentru toţi elevii şi susţinerea examenelor. Materia din semestrul doi nu se va regăsi în Evaluarea …

Elevii din familii nevoiaşe din Oradea primesc, gratuit, tablete din partea Primăriei. Municipalitatea a identificat 388 de elevi care nu au acces la…

Inspectoratul Şcolar Timiş va accepta oferta Universităţii de Vest, dacă spaţiile şcolilor din Timişoara se vor dovedi insuficiente pentru derularea…

Un profesor de matematică cu 35 de ani de experienţă consideră că trebuie găsite modalităţi de închidere a anului şcolar fără redeschiderea unităţilor…

Alexandru Rafila a explicat cum se pot redeschide școlile, după 15 mai, când se încheie starea de urgență în România. Tuturor elevilor și preșcolarilor ar putea să li se ia temperatura la intrarea în unitățile de învățământ.

Odată cu reînceperea cursurilor în mediul preuniversitar, oficialii Ministerului Educației au transmis că acestea pot fi organizate în funcție de planificarea fiecărui cadru didactic. Cu alte cuvinte, pot fi susținute atât lecții de consolidare a cunoștințelor, cât și …

Conform unori informații pe surse elevii reiau cursurile în iunie, iar examenele vor fi date înainte de vacanţa de vară. Informația a fost făcută publică înainte de declarația oficială a Ministrului Învățământului, programată pentru ora 14.00.

Raportate oficial sau nu, cazurile de comportament antisocial semnalate în unitățile de învățământ din România
sunt într-o creștere alarmantă.

Înscrierea copiilor în învățământul primar vine cu o serie de noutăți pentru anul școlar 2020 – 2021. Astfel, în conformitate cu prevederile legale, inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea circumscripțiilor …

Membri din conducerea Consiliului Județean al Elevilor, împreună cu doi reprezentanți ai Consiliului Școlar „Lenau” au participat vineri la trei…

Ministerul Educației și Cercetării a modificat calendarul olimpiadelor școlare naționale care vor avea loc în acest an, astfel încât să nu mai existe…

Începând din acest semestru, 150 de unități de învățământ din țară urmează să beneficieze de programul ”Masa caldă”, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării. Deocamdată, programul nu poate fi implementat, …

Bursele școlare pentru elevi vor fi de minimum 150 de lei, cu posibilitatea de mărire, scrie într-un proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Educație.

În contextul în care, pe plan mondial, se caută soluții pentru reducerea traficului de autoturisme, din cauza poluării pe care o produc acestea, în urbea…

Problema manualelor, mai bine zis absența lor de la anumite discipline și cicluri, a fost intens dezbătută, ani la rând, la toate nivelurile. În ultima perioadă, însă, tot mai multe voci din spațiul educațional punctează …

După discuții aprinse în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social care a avut loc miercuri, la finalul căreia reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți s-au arătat indignați de faptul că Ministerul Educației…

Pe data de 13 ianuarie, după vacanța de iarnă, elevii din învățământul preuniversitar se reîntorc la școală. Semestrul al doilea, care va avea o durată de 21 de săptămâni, va fi întrerupt, în perioada 4-21 aprilie, de vacanța de primăvară.