
Rugă într-un sat timișean.
În organizarea administrației locale a orașului timișean Deta, luni, 13 aprilie (a doua zi de Paști), în satul aparținător Opatița se va desfășura Ruga Satului.
Petrecerea de după ceremonialul tradițional va debuta la ora 18, va fi găzduită la căminul cultural sătesc și va fi animată de soliștii Raul Borlea (foto), Alina Trastău și Florin Frumosu.
Situat pe malul râului Birda, satul Opatița este una dintre comunitățile rurale mari ale județului, numărând în prezent circa 650 de locuitori.


