Mina de aur a avocaților fără examen. Un fost celebru procuror din Timişoara, un fost judecător şi mai mulţi poliţişti au speculat momentul

În România, statutul de avocat a cunoscut mari oscilații de la o perioadă la alta, trecând prin mai multe etape pe scara valorilor ierarhice. La începuturile acestei profesii (secolele XVIII-XIX) în țara noastră, avocatul era privit ca un aristocrat boem.

Evident, și pledoariile erau pe măsura statutului. Ulterior, avocații au ajuns să ocupe funcții importante în stat (de exemplu, Titu Maiorescu, prim-ministru și ministru de externe).

Avocatul în socialism, un funcționăraș de birou

Perioada comunistă a fost cea mai nefastă pentru această profesie liberală. Foarte puțini erau cei care reușeau să urmeze o facultate de drept, din cauza numărului mic de locuri și, implicit, a concurenței acerbe, dar și a ”dosarului” curat pe care trebuia să îl aibă familia candidatului (fără cazier, fără rude apropiate plecate în străinătate etc).

În acea perioadă, avocații erau cumva asimilați unor funcționari de birou, care purtau după ei o servietă niciodată încăpătoare pentru câte hârțogării erau îndesate în ea.

Mai mulți bani, mai puțină carte

Revoluția din 1989 a readus profesia de avocat în topul celor mai bine cotate din România. Evident, și câștigurile au început să fie pe măsura statutului. La începutul anilor ’90, o dată cu înființarea facultăților de drept private în paralel cu cele de stat, s-a înregistrat o explozie de absolvenți dornici să îmbrace roba de avocat. Momentul a fost speculat la maxim de unii practicieni mai vechi, care percepeau tarife de zeci de mii de mărci pentru a-și iniția ucenicii în tainele acestei meserii.

Examenul de admitere în barou pentru absolvenții de drept devenise, practic, doar o etapă formală, importante fiind relațiile și banii de care aceștia dispuneau pentru accederea în profesie.

Admitere selectivă în barouri

În ultimii ani însă, situația a fost reevaluată, examenul respectiv redobândindu-și importanța de odinioară. Copii de magistrați, avocați sau profesori de drept au picat cu brio acest examen, structurat acum pe mai multe etape de testare scrisă din materiile de drept, unice la nivel național. Există însă și câteva excepții.

Printre absolvenții de drept cu vechime în domeniu circulă vorba că la Baroul Mehedinți admiterea ar fi o chestiune mai mult de natură financiară. În timp ce Baroul Timiș, ca multe altele din țară, s-a străduit să mențină un nivel al profesionalismului, în sudul țării admiterea a rămas o formalitate pentru o anumită categorie.

Este vorba despre absolvenții de drept cu o anumită vechime în domeniu (magistrați, polițiști etc.) care sunt acceptați pe baza unui interviu ce costă 3.000 de lei, și nu a unui examen scris, așa cum se întâmplă în Timiș. Din acest motiv, mulți timișoreni din această categorie s-au înscris în Baroul Mehedinți, pentru ca, ulterior, să se transfere înapoi în orașul de pe Bega, unde profesează ca avocați.

Fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Vasile Bâc, este unul dintre ei. După ce s-a pensionat, în 2016, a fost primit, la începutul acestui an în Baroul Mehedinți, iar acum și-a depus cerere de transfer în Timiș. Aurelian Tomuș este un alt exemplu. După ce a fost demis din magistratură, ca urmare a condamnării penale în dosarul ”minore pentru VIP-uri”, fostul judecător timișorean a fost primit în Baroul Mehedinți, unde activează ca avocat. Printre avocați circulă vorba că aici au fost acceptați și mulți polițiști din Timișoara.

Contactat telefonic, decanul Dănuț Alexandru Rolea a refuzat să ofere un punct de vedere despre ceea ce se întâmplă în baroul pe care îl conduce.

Recent, Curtea Constituțională a emis o decizie prin care se stipulează că persoanele care au avut condamnări penale definitive să fie excluse din avocatură. Rămâne de văzut cum vor aplica decanii de barouri această decizie.