– Domnule Florin Teodorescu, cum s-a produs apropierea dumneavoastră de culturism?
– Am început să practic acest sport în anul 1974. La naştere am avut doar 900 de grame şi am fost pus în incubator în primele patru luni de viaţă. Mama a născut gemeni şi a plecat cu sora acasă, iar doctorii i-au spus că nu ştiu dacă băiatul va trăi, şansele erau mici.
După patru luni am ajuns la un kilogram şi 400 de grame, cu această greutate am fost scos din spital. Ca orice om, am vrut să înving ceea ce mi-a lipsit. Am fost foarte slab până la 13 ani, deşi am început să practic alte sporturi de la vârsta de şase ani. Nu se ştia atunci despre culturism.
Am început să fac flotări între scaune, genuflexiuni şi să-mi antrenez bicepşii cu oala de mâncare. Eram cinci copii la părinţi şi oala era destul de grea… Eu nu ştiam ce muşchi acţionează când mă antrenez, oglinda m-a ajutat în acest sens.
Nu existau surse de informare, era începutul culturismului. Este meritul lui Ladislau Szekely pentru paşii ulteriori făcuţi în vederea dezvoltării acestui sport.
În 1978, când m-am dus să deschid o sală, primarul localităţii respective nu ştia ce înseamnă culturismul. Mi-a spus să mă fac ghid turistic, să vizitez Turnul Eiffel din Franţa, el a crezut că mă refer la turism. Culturist şi turist sunt, evident, lucruri diferite. În cele din urmă n-am mai deschis la acea vreme o sală, pentru că nu se ştia ce înseamnă culturismul. Înainte să mă apuc de culturism am făcut atletism şi box.
– Sunteţi născut la Roman, dar Timişoara v-a atras ca un magnet…
– Aici se simte puternic influenţa Occidentului. Am citit într-un ziar că la Timişoara culturismul se află la un nivel mai ridicat decât în zona în care m-am născut. Într-adevăr, aşa a fost, aici am pus mâna pe prima revistă de profil. Se găseau foarte greu asemenea publicaţii, ele se împrumutau pe bani.
În schimbul a cinci lei puteau să citeşti o revistă timp de două-trei zile. Erau interesante şi pozele. Nu înţeleg cum tinerii din ziua de astăzi pot trăi doar cu calculatorul, de ce nu citesc şi ziare tipărite? Sunt lucruri diferite, din punctul meu de vedere. Pe internet apar tot felul de informaţii legate de culturism…
– Sala de culturism reprezintă primul copil de suflet al dumeavoastră. Se poate spune că biblioteca pe care o aveţi este al doilea?
– Una fără alta nu se poate. În 1977, am fost impresionat când am găsit un ziar de sport în care era poza lui Steve Reeves. Prima mea bibliotecă a fost geanta cu care mergeam la şcoală.
Era, pe atunci, ziarul Sportul, unul excepţional, pe care îl aveam tot timpul în geantă. Profesorii, când doreau să citească despre sport, veneau la mine. Aveam şi dubluri, pe care le ţineam acasă. Frank Zane, care l-a bătut pe Arnold Schwarzenegger la concursul Mr. Olympia, are şi el o bibliotecă, pe care am auzit că vrea să o vândă.
Mai este un italian, Biagio Filizola, care deţine o bibliotecă cu volume despre culturism. Biblioteca este ca o poartă spre antrenamente.
– La Timişoara v-a atras influenţa Vestului, dar aţi mers şi mai departe. Aveţi multe vizite în SUA, unde v-aţi şi stabilit pentru o scurtă perioadă de timp. Cum vi se pare acel tărâm care este considerat a fi centrul culturismului mondial?
– Am fost la mai mult de zece concursuri Mr. Olympia. Acolo m-am întâlnit cu oameni care au promovat culturismul la nivel mondial, cu fraţii Weider, care m-au premiat cu o diplomă de onoare, cu un certificat de merit şi cu o medalie.
Ei au fost unii dintre pionierii acestui sport. M-am întâlnit şi cu Steve Reeves, care a jucat în multe filme, cu Reg Park, Serge Nubret, alţi actori mari. Filmul Hercules mi-a dat un impuls, până şi Arnold Schwarzenegger a fost inspirat de acest film.
Este un lucru mare să te întâlneşti cu asemenea oameni. M-am întâlnit şi cu Larry Scott şi Sergio Oliva, nume grele ale acestui sport, şi abia am putut sta de vorbă cu ei, era de necrezut că se aflau în faţa mea. Ulterior am devenit amicul lor, primeam sfaturi de la ei cu privire la ce să fac în ţara mea.
A fost un impuls foarte mare pentru mine. La un moment dat mi-am pus problema să fac şi câteva statui. Mi-au plăcut de mic, la Roman, unde m-am născut, era Statuia Soldatului. La Lugoj am trei, iar la Timişoara, şase. Timişoara m-a primit cu braţele deschise şi am vrut să fac ceva pentru acest oraş ca un om care s-a născut aici.
– Aţi organizat foarte multe concursuri, la Timişoara şi la Lugoj, unele chiar de profesionişti. Aţi reuşit să-i aduceţi în vestul ţării pe mulţi dintre cei pe care i-aţi vizitat în SUA…
– De mult timp îmi doream să aduc modele în faţa oamenilor. Primele demonstraţii pe care le-am făcut au fost pe masa de bucătărie. Am concurat de 215 ori şi în 80 la sută din competiţii m-am clasat între primii trei.
În 1989 m-am dus la o mare demonstraţie a oraşului, era ceva inedit atunci să vezi un car alegoric format din boxeri, luptători şi culturişti. Steagul ţării noastre a fost ţinut la acel eveniment de Vasile Balmuş, care avea să moară la Revoluţie lângă mine.
– Căror persoane le recomandaţi să practice culturismul?
– Acest sport poate fi practicat de la vârsta de 13 ani până în ultima zi de viaţă. Este benefic pentru sănătate, poate fi considerat şi un medicament psihic în lumea în care trăim. Ceea ce mâncăm şi mişcarea pe care o facem ar trebui să fie incluse în cultura fiecărui om. Stresul se elimină prin mişcare.
