Autostrada cu tuneluri Lugoj-Deva, finanțată prin PNRR : a fost publicată licitația în SEAP. Contractul de execuție este cuprins între 2,3 și 2,6 miliarde lei, în plus cu un miliard față de prima licitație

Autostrada cu tuneluri Lugoj-Deva, finanțată prin PNRR : a fost publicată licitația în SEAP. Contractul de execuție este cuprins între 2,3 și 2,6 miliarde lei, în plus cu un miliard față de prima licitație

Licitația pentru proiectarea și execuția Autostrăzii cu tuneluri dintre Lugoj și Deva a fost publicată oficial în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, valoarea contractului fiind cuprinsă între 2,3 și 2,6 miliarde lei, cu un miliard de lei mai mult față de licitația din 2019. ,Gaura” dintre Holdea ( jud. Hunedoara) și Margina ( jud. Timiș), adică secțiunea lipsă a Autostrăzii A 1 Sibiu-Nădlac este unul dintre cele mai întârziate proiecte majore de infrastructură cu finanțare prin PNRR, conform economedia.ro.

Alături de secțiunile A 7 Focșani-Pașcani și A 8 Capetele Autostrăzii Unirii respectiv Magistrala de Metrou M 4 spre Filaret (feroviar), nici acesta nu are licitația lansată. Rămâne de văzut cum va fi acoperită diferența de cost, prin PNRR fiind prevăzute doar 300 de milioane de Euro, față de valoarea actualizată de aprox. 500 de milioane euro.

La prima licitație, CNAIR a primit o singură ofertă, cea a constructorului turc MAPA ( firma care va lucra pe lotul 2 al Autostrăzii A 1 Sibiu-Pitești), dar procedura a fost anulată pe motiv că oferta tehnică a fost neconformă.

Din cei aproape 10 kilometri, singura zonă cu autostradă lipsă pe A 1 între Sibiu și Nădlac, 2,3 kilometri vor fi tuneluri cu galerie dublă. Componenta financiară reprezintă 65 % din punctaj, o garanție de 10 ani va primi punctaj maxim de 9 %, pentru o durată de proiectare și execuție de 47 de luni ( față de cele 57 pe care le-a stabilit autoritatea contractantă) sunt 12 %, iar punctaj de 8 % pentru experiența proiectantului tunelurilor. Alte 6 procente din totalul de 100 sunt pentru experiența inginerului de poduri, potrivit informațiilor din SEAP :

,,Obiectul contractului il reprezinta Proiectarea și execuția Autostrazii Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Sectiunea E si finalizare Sectiunea D, in lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel, in conformitate cu prevederile contractului de lucrari. In conformitate cu prevederile art. 104 alin. (8) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, Autoritatea Contractanta opteaza pentru achizitia ulterioara de noi servicii si/sau lucrari similare de la ofertantul a carui oferta va fi declarata castigatoare in cadrul prezentei proceduri de achizitie publica in cuantum de 309.459.699,52 lei fara TVA, reprezentand 15 % din valoarea estimata a contractului (fara valorile estimate pentru rezerve de implementare si organizare de santier). Valoarea Estimata Totala a contractului (inclusiv servicii/lucrari similare) este de 2.593.236.211,75, fara TVA.”

Termenul pentru depunerea ofertelor este 9 iunie, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu : ,,Data limită până la care pot fi depuse ofertele pentru proiectarea și execuția Lotului 2 (secțiunile E și D) al autostrăzii Lugoj-Deva este 9 iunie 2022. CNAIR a transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de participare pentru licitație.

După publicarea pe această platformă, documentația va putea fi vizualizată în SICAP. În evaluarea ofertelor va fi punctată inclusiv capacitatea antreprenorilor de a finaliza contractul într-un ritm cât mai alert. Câștigătorul contractului va proiecta și va construi inclusiv tuneluri forate cu o lungime totală de 2,13 km pe secțiunea E și va finaliza lucrările pe secțiunea D. Sectorul de autostradă scos la licitație are o lungime de 9,13 km și este finanțat prin PNRR.”

CITEȘTE ȘI: Doar un sfert dintre pacienții spitalizați cu COVID își revin complet după un an. Concluziile unor cercetători

Pentru ca lucrările secțiunii cu tuneluri dintre Lugoj și Deva să fie decontate prin PNRR, recepția celor aproape 10 kilometri trebuie să se facă cel mai târziu în august 2026. Fiind un proiect destul de dificil, nu este exclus ca termenul limită pentru depunerea ofertelor 9 iunie să fie prelungit așa cum s-a decis pentru toate cele 4 loturi ale Autostrăzii A 7 Buzău-Focșani, numeroasele clarificări obligând CNAIR să decidă suspendarea licitației.

Sursa : Ministerul Transporturilor

Foto: economedia.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Autostrada cu tuneluri Lugoj-Deva, finanțată prin PNRR : a fost publicată licitația în SEAP. Contractul de execuție este cuprins între 2,3 și 2,6 miliarde lei, în plus cu un miliard față de prima licitație

Lasă un răspuns