Fenomene meteo extreme în vestul țării: a căzut grindină. Noi avertizări de vreme rea

Fenomene meteo extreme în vestul țării: a căzut grindină. Noi avertizări de vreme rea

Sfintele Sărbători Pascale au venit, anul acesta, cu o vreme capricioasă în mai multe judeţe din ţară, înregistrându-se diferite fenomene meteo extrem în special în jumătatea de vest.

A plouat torenţial în județele Arad și Timiș, iar precipitaţiile au fost însoţite de tunete, fulgere şi chiar căderi semnificative de gheaţă, respectiv grindină. Din fericire nu s-au înregistrat victime, însă pagubele sunt însemnate, mai ales în ceea ce priveşte distrugerea de terenuri agricole.

Un telespectator fidel a transmis, via Fii Observator, imagini care arată căderile masive de gheaţă înregistrate în comuna Almaş, judeţul Arad. Curtea telespectatorului s-a umplut de gheaţă, arătând, practic, ca după o ninsoare. În plus, precipitaţiile păreau să nu contenească.

Avertizări de vreme rea în a doua zi de Paşte

Specialiştii atrag atenţia că vremea continuă să se menţină capricioasă în această săptămână. De altfel, cei de la Administraţia Naţională de Meteorologie au emis avertizări de vreme rea. Vorbim despre un cod galben de ploi torenţiale emis în special pentru jumătatea de nord a ţării şi care este valabil pentru aproape toată ziua de luni, 25 aprilie.

CITEȘTE ȘI: Furtună în Timiș: copaci doborâți și localități rămase fără curent. Pompierii au intervenit toată noaptea

În plus, cei de la Administraţia Naţională de Meteorologie emit în mod constant şi avertizări nowcasting de vreme rea, astfel că cel mai bine ar fi să verificaţi cu atenţie site-ul Meteo România înainte de a pleca la drum, în cazul în care aveţi de făcut deplasări în această perioadă.

Foto: observatornews.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *