
Tarife pentru transportul la Dumbrăvița și Ghiroda
La ședința de marți a Consiliului Local Timișoara vor fi aprobate tarifele pentru transportul pe liniile metropolitane de transport cu troleibuzul către Dumbrăvița și Ghiroda.

La ședința de marți a Consiliului Local Timișoara vor fi aprobate tarifele pentru transportul pe liniile metropolitane de transport cu troleibuzul către Dumbrăvița și Ghiroda.

nghesuială mare de politicieni și politruci pe metru pătrat, vineri, la Universitatea de Vest din Timișoara. Mulți au venit de la București să-l asculte pe Jose Manuel Durao Barroso…

Plângerile împotriva hoților de buzunare care operează în tramvaiele din Timișoara s-au înmulțit, dar aceștia …

În urmă cu aproape doi ani, Primăria Timișoara și Universitatea de Vest au început negocierile pentru un teren …

Aceasta, cel puțin, este speranța cu care consilierii județeni au alocat 2,265 milioane de lei pentru achiziția unui teren …

După ce a fost „copt” îndelung în creuzetul aparatului de specialitate al primăriei, proiectul de buget al Timișoarei …

Modul în care vor fi cheltuiți în acest an banii din bugetul Timișoarei va fi supus joi, între orele 14 și 16, unei dezbateri publice…

Apropierea campaniei electorale se face deja simțită la întrunirile Consiliului Județean Timiș, astfel că unii dintre aleși simt nevoia să-și spună opiniile mai apăsat decât de obicei.

La sfârșitul anului trecut, Consiliul Local Timișoara a aprobat, la ședința din 18 decembrie, hotărârea cu numărul 562, prin care s-a aprobat introducerea în lista de investiţii…

În mapele consilierilor locali timișoreni se află, în această lună, și proiectul de hotărâre referitor la bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2016 al Regiei Autonome de Transport Timișoara.

Proiectele din fonduri europene nu reprezintă un punct forte al administrației județului Timiș. Din varii motive, lucrurile nu au mers așa cum s-a dorit…

Timișorenii nu vor beneficia prea curând de prelungirea liniei tramvaiului 7, de la intersecția Căii Șagului cu strada Ana Ipătescu până la noul centru comercial.

Raportul defavorabil întocmit de Curtea de Conturi în urma controlului efectuat, cu un an în urmă, la Regia Autonomă de Transport Timișoara are consecințe…

Deși nu miroase bine deloc, banii care se câștigă de pe urma gunoiului produs de timișeni nu deranjează pe nimeni…

Autoritățile administrative timișorene, dar și cele județene au intrat, de la începutul acestui an, într-un misterios act de „silenzio stampa”.

O situație aproape hazlie – dacă nu ar fi vorba despre bani publici – s-a ivit la Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” . Cei 53 de angajați au intentat în instanță…

Cu o lungime de un kilometru, strada Podeanu din Timișoara face legătura dintre Calea Stan Vidrighin și Aleea FC Ripensia, constituindu-se într-o alternativă…

De mai multe zile, pasajul subteran Michelangelo, mândra ctitorie a actualei administrații a Timișoarei, inaugurată acum aproape opt luni cu muzică clasică și filme…

La finalul anului trecut, președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, anunța ca investiții în sănătate pentru 2016 achiziționarea unui elicopter…

Un proiect inițiat de consilierii locali timișoreni Alfred Simonis și Lucian Taropa ar putea reintroduce parcarea autoturismelor și pe baza unor tichete tipărite…