Tichetele de parcare în Timişoara s-ar putea întoarce… în cinci culori diferite!

telpark

Un proiect inițiat de consilierii locali timișoreni Alfred Simonis și Lucian Taropa ar putea reintroduce parcarea autoturismelor și pe baza unor tichete tipărite care să poată fi cumpărate de orice cetățean, nu doar pe baza transmiterii unor SMS-uri sau a cumpărării de abonamente.

Conform propunerii, tichetele ar urma să fie de cinci tipuri: verde – o oră de staționare în zona verde (trei lei), roșu – o oră de staționare în zona roșie (1,5 lei), galben – o oră în zona galbenă (un leu), albastru – o oră în zona albastră (50 de bani), violet – o zi de parcare în zonele roșie, galbenă și albastră (zece lei).

Formularele vor fi răzuite cu data și ora corespunzătoare și vor fi așezate în interiorul autoturismului într-un loc vizibil. Pentru ca tichetele de parcare să revină la Timișoara în forma lor tipărită este necesar votul majorității consilierilor locali.

Referatul atașat la proiect a fost întocmit de Direcția tehnică a primăriei și este, bineînțeles, nefavorabil: „La plata prin SMS sunt implicați operatorii de telefonie mobilă care practică tarifele în euro, situație în care nu există o altă modalitate de plată atâta timp cât aceștia taxează în această monedă. Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor și pentru a înlătura anumite inconveniente la plata prin SMS (tarifarea în euro impusă de operatorii de telefonie mobilă) este implementată și plata parcării prin intermediul voucherelor, care înlătură aproape total operatorii de telefonie mobilă, ceea ce permite operatorului sistemului de parcare să asigure atât costuri mai mici de exploatare, cât și un control mult mai eficient, toate acestea regăsindu-se într-un cost redus al orei de parcare, comparativ cu orice altă modalitate de plată a parcării pentru utilizatorii ocazionali. (…) Este evident că tuturor utilizatorilor le este permis să aleagă între mai multe modalități de plată a parcării. Introducerea tichetelor de parcare ar conduce la creșterea costurilor de parcare care ulterior urmează să se regăsească în prețul parcării”.

Deocamdată, oricine dorește să-și lase autoturismul într-una dintre parcările gestionate de municipalitate trebuie fie să-și facă abonament pentru cel puțin o lună, fie să devină dependent de telefonul mobil, celelalte modalități de încasare implicând acest dispozitiv.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *