Marele şoc al alegerilor locale: o femeie la Primăria Timişoara!

femei in politica

Pe zi ce trece, Nicolae Robu îşi consolidează poziţia de virtual câştigător al unui nou mandat, indiferent de greşelile pe care le comite, parcă tot mai dese. Scorul său se datorează atât fibrilaţiei în care s-a aflat Timişoara în ultimii patru ani, cât şi incapacităţii adversarilor politici de a veni cu un contracandidat redutabil.

PSD a vrut să lase impresia că va propune o formulă revoluţionară, care să iasă din tiparele candidaturilor de până acum, mai ales în actualul context, în care se vorbeşte că lumea ar vrea alt tip de candidat.

Aici e marea dilemă: votăm un alt tip de candidat, chiar dacă acesta nu are competenţele necesare, sau aruncăm în luptă un personaj instruit, cu o expertiză de netăgăduit, dar care nu poate provoca o emoţie colectivă?

Experienţa ne arată că lumea votează mai degrabă pe fond emoţional decât în urma analizării competenţelor unui anume candidat. Prin urmare, nu înseamnă că cel mai de succes candidat este neapărat şi cel mai instruit, pregătit şi recunoscut pentru meritele sale.

În special în situaţiile în care se pleacă cu şansa a doua, cum este şi cazul Timişoarei, candidatul trebuie obligatoriu să şocheze cu ceva, dacă vrea să producă acea emoţie care să ducă lumea la vot. O astfel de soluţie putea veni din partea unei femei care ar trebui să îndeplinească, în principiu, două condiţii: să fie prezentabilă şi să vorbească bine. Automat, se producea un şoc în spaţiul public, un scurt-circuit care putea schimba cursa electorală.

Se pare că PSD Timiş a luat în calcul acest scenariu, mai ales că partidul dispune de mai multe doamne care sunt prezentabile şi vorbesc bine. Din păcate pentru social-democraţi, candidatele au şi unele defecte, care anulează cele două calităţi, riscând un efect de bumerang.

Acesta este şi argumentul pentru care partidul nu riscă o astfel de variantă: mai bine o înfrângere sigură dar rezonabilă („facem o figură frumoasă”, cum spunea Liviu Dragnea), decât un şoc din care poate să iasă orice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *