
Lucrări pe autostrada A1, trafic restricţionat
Începând de joi, 7 august, se execută lucrări la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație, pe autostrada A1, la km 306

Începând de joi, 7 august, se execută lucrări la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație, pe autostrada A1, la km 306

A murit sora lui Corneliu Coposu, Steluța Lucia Rodica Coposu

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, va fi înmormântat azi. Autoritățile au stabilit programul ceremoniilor.

Vreme stabilă de vară după o scurtă răcorire

Pacienții cronici, fără bilet de trimitere la specialist, în anumite condiții

Final de sezon arheologic la Igriș

DRDP Timişoara reaminteşte că s-au modificat regulile de circulație în zona intersecției DN 69 cu DJ 692 (spre Sânandrei), unde se desfășoară lucrări la drumul de legătură dintre A1 și DN 69.

Controale ANPC la unii furnizori de energie electrică. Au fost aplicate amenzi de peste 370.000 lei

Anunț licitație – teren intravilan Bazoș
Schimbarea la Faţă a Domnului. Tradiţii şi obiceiuri din popor

Restricții de circulație la Timișoara

Doi băieți gemeni au venit pe lume la termen. Clipe de emoție profundă au fost trăite astăzi la Maternitatea Bega a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara

Sorin Grindeanu, președintele PSD, primul politician român care anunță decesul lui Ion Iliescu. Fritz: Moartea lui Ion Iliescu este dureroasă nu din cauza plecării sale, ci pentru că ne lasă cu atâtea răni deschise

Fostul președinte Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani

Înscrieri în învățământul antepreșcolar și preșcolar în etapa de ajustări. ISJ Timiș a publicat lista locurilor rămase în creșe și grădinițe

Locuitorii din zona Gării de Nord din Timișoara organizează un protest împotriva infracționalității și a condițiilor insalubre din zonă

Cabiria Morgenstern este fiica actriței Maia Morgenstern și a ministrului Culturii, Demeter András, fiind născută în perioada când tatăl său a fost director al Teatrului de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara.

O fetiță de doar 700 de grame a luptat trei luni ca să ajungă mare. Mămica, medic rezident, şi soţul ei şi-au petrecut zilele şi nopţile în spital

Autobuzele de pe liniile 40 și Expres 2 îşi modifică traseul, temporar, în intervalul 6–7 august 2025.

Telecabina de la Cetatea Deva este din nou funcțională