A fost filmat accidentul tragic de pe Centura de Sud, de lângă Giroc

Zi liberă, luni 15 septembrie, pentru profesorii, antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din Timiș

Camera de bord dintr-o mașină a surprins momentul accidentului tragic produs marți, 9 septembrie 2025, pe Centura Timișoara Sud (VTM), în zona localității Giroc, unde un tânăr și-a pierdut viața.

În imagini se observă cum un autoturism intră în depășirea unui alt autoturism și a unui tir, apoi se izbește frontal de mașina care venea din sensul opus, al cărei șofer nu are cum să evite impactul, pur și simplu nu avea unde… (drumul este îngust pe VTM).

Vă reamintim, polițiștii au stabilit că un bărbat de 23 de ani a condus un autoturism pe DN CT, dinspre localitatea Remetea Mare înspre localitatea Giroc, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, care circula pe sensul opus de deplasare.

Din nefericire, în urma impactului a rezultat decesul șoferului din primul autoturism (23 de ani), precum și rănirea șoferului de 32 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional!

Sursa imagini: Facebook


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “A fost filmat accidentul tragic de pe Centura de Sud, de lângă Giroc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *