Dramă incredibilă. Un timișorean care învârtea sute de mii de euro a ajuns într-o sărăcie lucie

Virgil Barbu este un timișorean de 76 de ani cu o poveste de viaţă desprinsă parcă dintr-un film dramatic.

Clişeul „de la extaz la agonie” nu acoperă în totalitate coşmarul trăit la bătrâneţe de un om care a cunoscut, la un moment dat, succesul. Fostul deținător de ferme, terenuri, clădiri, case şi sute de mii de euro, a ajuns astăzi să vândă din curte câte două legături de ţelină şi pătrunjel ca să aibă bani de câteva medicamente.

CITEŞTE ŞI: Lovitură pe piaţa media. După 16 ani, timişoreanul Florin Călinescu reface „Chestiunea Zilei

Ignoranţa, naivitatea, ceasul-rău, poate şi o doză de lăcomie, l-au transformat dintr-o persoană cu bani şi respectabilă, într-un biet amârât care doarme în frig şi nu are nici bani de pâine. Peste toate astea, a mai fost prins şi în menghina justiţiei, care pare să îl condamne din start la un sfârşit în suferinţă şi mizerie. De fapt, aceste două cuvinte, suferinţă şi mizerie, exprimă cel mai bine lumea în care se învârte Virgil Barbu: suferinţa personală şi mizeria din anturajul în care a ajuns să se învârtă.

Un om întreprinzător

Virgil Barbu spune că, de când se ştie, i-a plăcut „să aibă”. Pentru asta, nu a stat deloc cu mâna-n sân şi a făcut de toate, în acord cu vremurile în care trăia. A devenit un om înstărit chiar înainte de 1989, când ajunsese un mic burghez, dacă se poate spune aşa. Cultiva legume, flori, avea chiar şi o ciupercărie, lucruri care aduceau bani, chiar foarte mulţi.

„Schimbam maşinile una după alta, nu mă mai chinuiam să le repar dacă se stricau. Aveam bani să iau alta nouă”, îşi aminteşte bătrânelul de 76 de ani. De pe atunci i s-a deschis şi apetitul pentru afaceri, fiind un mic antreprenor, după cum spune: „Aveam seră, cultivam roşii şi vindeam în aprilie kilogramul cu 50 de lei”.

CITEŞTE ŞI: Colectare selectivă: câine mort aruncat în tomberon

Nu îi era frică de chingile regimului? „Păi, vedeţi dumneavoastră, eu deschideam uşa cu o mână şi o închideam cu două”. A stat la masă cu cei mai de temut miliţieni şi procurori, s-a învârtit, cum spune românul. După revoluţie, lucrurile au mers şi mai bine. Virgil Barbu a mirosit noile vremuri şi a trecut de la agricultură la afaceri mai înfloritoare, dar nu cu flori: trafic de benzină, cum era moda prin anii 1990. Banii se înmulţeau pe bandă rulantă, totul era roz şi singura preocupare era în ce să fie investite câştigurile. Din nou, s-a orientat inspirat şi a cumpărat o fermă la Covaci. A mai luat şi alte terenuri, ulterior s-a extins şi la Carani, cum îi stă bine unui antreprenor de succes. Ca să nu ne pierdem în amănunte de cifre de afaceri, Virgil Barbu avea multe hectare de teren, vreo 25 de clădiri şi o casă în Timişoara, iar toate acestea îi permiteau să vehiculeze sume de ordinul sutelor de mii de euro, poate chiar mai mult.

În căutarea unui sprijin…

În ciuda succesului în afaceri, Virgil Barbu nu era un om pe deplin împlinit şi în viaţa de familie. Este căsătorit, dar spune că nu a avut copii, însă o zice cumva ezitant, ca şi când ba ar avea, ba n-ar avea.

„Am avut două fete, cu o femeie, pe când eram mai tânăr, dar nu cred că erau ale mele… În fine, eu le-am recunoscut. Le-am dat şi bani, până au terminat facultatea, după care au plecat în străinătate, una în Israel, alta în Franţa. Nu mai ştiu nimic de ele, nu mai ţinem legătura de mult timp”, spune bătrânelul, încercând să nu dea importanţă acestui aspect. Apoi, mai există un băiat al soţiei, tot o persoană cu școală, care a ajuns stareţ la o mănăstire.

Iniţial, stareţul era cel ales să se ocupe de soarta domnului Barbu şi a soţiei, pentru asta întocmindu-se chiar şi un contract de uzufruct viager: în schimbul locuinţei, stareţul urma să aibă grijă de cei doi bătrâni. Cum însă băiatul soţiei voia să se dedice traiului monahal, contractul a fost anulat, ambele părţi fiind de acord. Cei doi soţi nu mai erau, însă, în putere, aşa că au început să caute pe cineva care să le poarte de grijă, mai ales că ambii se îmbolnăviseră destul de grav. Virgil Barbu se operase pe cord, iar soţia avea, de asemenea, o mulţime de probleme medicale. Bani erau, nu asta era problema, cel puţin atunci. Dar cine putea să se implice pentru atâta bănet, dacă nu tot o persoană din familie?

Nepotul care l-a falimentat

Soţia lui Virgil Barbu avea o soră care plecase în Germania, împreună cu bărbatul şi copilul, persoană adultă.

Sora şi cumnatul au murit şi a rămas doar nepotul, Gerald, cum îi spune domnul Barbu. Într-o seară, familia Barbu, care locuieşte într-o casă impunătoare pe strada Horia din Timişoara, s-a trezit cu nepotul la poartă. Acesta le-a spus că o duce greu, că are probleme şi ar avea nevoie de ajutor. Bătrânelul l-a primit cu bucurie şi au ajuns să aibă o relaţie foarte apropiată, atât de strânsă, încât au intrat împreună în afaceri. De fapt, doar nepotul a intrat, pentru că afacerile îi aparţineau deja unchiului, adică lui Virgil Barbu. Acesta spune însă acum că, de fapt, Gerald l-a manipulat, determinându-l să-l facă asociat în firmă și să-i ofere chiar majoritatea acţiunilor. Virgil Barbu susține că nepotul a recurs la diverse tertipuri pentru a-i câştiga încrederea, purtându-se foarte frumos la început. Aşa a ajuns să-i ia chiar şi casa bătrânului.

Momentul acesta este relevant pentru naivitatea de care a dat dovadă Virgil Barbu, lucru recunoscut, de altfel, de bătrân. Conform acestuia, Gerald a venit şi i-a luat aproape pe sus pe cei doi soţi, ducându-i la notar.

Acolo, li s-a dat să citească un contract prin care erau de acord să-i cedeze casa nepotului, în schimbul unei sume de bani şi a îngrijirii bătrânilor. Luați pe nepregătite, soţii Barbu nu aveau ochelarii la ei, ca să poată vedea ce scrie în contract.

„Nu-i nimic, vă citesc eu”, a zis nepotul. Bătrânii au ascultat şi au semnat. De-abia când au ajuns acasă au văzut ce semnaseră: dăduseră casa contra unui ajutor lunar de 100 de euro şi medicamente la nevoie. „Îmi venea să-l omor”, oftează acum Virgil Barbu, căruia i-a trecut însă repede mânia. Episodul este, iarăşi, relevant, pentru largheţea cu care a tratat totul. Gerald a venit seara şi le-a adus o… plasmă, cu care le-a luat minţile. „Soţia era foarte încântată când a văzut acel televizor subţire, nu mai puteam amândoi de bucurie”, îşi aminteşte bătrânul.

Aşa le-a luat casa… bucurându-i cu o plasmă! Dar asta nu e tot. Mizând că are de-a face cu un bâtrân credul, Gerald a preluat şi întreaga afacere. L-a manipulat din nou pe bătrân, spunându-i că îi dă 400.000 de euro (partea lui din afacere), printr-un credit pe care îl va lua din Germania. Pentru aceasta, avea nevoie ca toată firma să fie pe numele lui, altfel, chipurile, nu-i mai dădea banca credit! Domnul Barbu s-a conformat şi a trecut firma pe numele lui! Pare incredibil, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Nepotul l-a păcălit pe unchi că mai trebuie îndeplinită o condiţie pentru a primi creditul: să aibă cel puţin 40 de hectare. Credul, bătrânelul a cumpărat, din economiile care le mai avea, diferanţa de suprafaţă pentru a acumula 40 de hectare, pe care le-a trecut tot pe numele nepotului! Cu toate acestea, cei 400.000 de euro nu i-a mai văzut nici până în ziua de azi.

Şi bătuţi, şi cu banii luaţi

Virgil Barbu tot mai spera că vine nepotul din Germania cu banii. Şi a venit, dar fără bani. Întrebat de acest aspect, Gerald s-a înfuriat şi i-a luat la bătaie pe cei doi bătrâni. Norocul lor că au scăpat cu viaţă este că a venit în vizită un amic, la vederea căruia nepotul a şters-o.

Bătrânul a căzut din cauza loviturilor, a suferit o criză cardiacă, iar soţia a ajuns la ortopedie, cu fractură la picior. A stat mult timp în spital, a suferit enorm, fapt pentru care cei doi s-au gândit să depună plângere penală.

Iarăşi, nepotul i-a dus de nas şi s-a purtat frumos cu ei şase luni, până a trecut termenul legal de depunere a plângerii. Totuşi, cazul fiind destul de grav, organele legale au acceptat o derogare şi plângerea a fost primită. În cele din urmă, nepotul a fost găsit vinovat şi a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru vătămare corporală. Virgil Barbu e convins acum că Gerald este vinovat şi pentru moartea părinţilor săi, pe care îi bătea regulat. Din nou, şi-a dat seama prea târziu…

Disperarea îl duce la greva foamei

În aceste condiţii, bătrânii au cerut rezilierea contractului de întreţinere. Este absurd ca o persoană să mai pretindă că are grijă de doi bătrâni după ce i-a bătut până i-a băgat în spital şi a fost şi condamnat pentru asta.

E adevărat, actul e act, iar naivitatea nu este o scuză pentru Virgil Barbu. Însă violenţele dovedite ale nepotului sunt motive extrem de întemeiate pentru anularea contractului. În plus, nepotul nu le-a asigurat medicamente, aşa cum scria în contract, deşi ambii sunt într-o stare foarte gravă: doamna Barbu are cancer în fază terminală, iar domnul Barbu e cardiac cu multe complicaţii. Cu toate acestea, bătrânii au pierdut în instanţă, deocamdată.

Virgil Barbu susţine că i s-a cerut şpagă, prin diverşi interpuşi şi e convins că din cauza refuzului său a pierdut. El acuză sistemul despre care afirmă că îl condamnă mai repede la moarte şi a făcut şi mai multe plângeri penale în acest sens. A ajuns într-o situaţie disperată şi se gândeşte chiar să intre în greva foamei. E singura soluţie care i-a mai rămas.

Un final prea trist pentru doi bătrâni

Acum, cei doi soţi Barbu trăiesc într-o sărăcie lucie. Au vândut cam tot ce se mai putea vinde din casă, ca să îşi cumpere medicamente. Chiar în momentul vizitei noastre, domnul Virgil venea de la piaţă, unde vânduse pătrunjel ca să ia 10-20 de lei pentru câteva pastile.

Stau în frig, pentru că nu îşi permit să dea drumul la gaz decât o oră pe zi. Soţia are dureri cumplite, dar banii sunt prea puţini pentru a-i mai alina suferinţa. Au pierdut totul. I-a învins naivitatea şi sistemul care i-a considerat prea bătrâni pentru a mai putea închide uşile cu două mâini.