Vă mai amintiţi de “Lapte gros”, “Ţară, ţară, vrem ostaşi!” şi “Ţăranul e pe câmp”? Jocurile copilăriei părinţilor nu au fost uitate de micuţii timişoreni de astăzi

lapte gros

„Și, Doamne, frumos era pe atunci, căci și părinții, și frații, și surorile îmi erau sănătoși, și casa ne era îndestulată, și copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, și toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! Și eu eram vesel ca vremea cea bună și şturlubatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa”, îşi amintea Ion Creangă de cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa, copilăria.

tara tara vrem ostasiŞi, chiar dacă nu mai petrec atât de mult timp afară, copiii noştri ştiu să râdă, să se joace şi nimic altceva nu mai contează pentru ei. Jocurile copilăriei sunt cele pe care nu le uiţi niciodată. Noi, cei maturi, încă păstrăm în memorie zilele în care toţi prietenii se jucau în faţa sau în spatele blocului şi ţipau cât puteau de tare. Zeci de micuţi ne-au reîntors în lumea copilăriei, după ce ne-au mărturisit care sunt jocurile lor preferate.

Micii inventatori

„Noi jucăm <<Ţâc-ţâc>>. Eu l-am inventat. Nici o clasă nu îl mai joacă, doar noi”, spune Nicholas. Jocul este un fel de „Mâţa” de pe vremea copilăriei părinţilor acestor micuţi. În aceeaşi clasă, un alt inventator, Ştef, spune că „Gâdilici” este, la fel, un joc pe placul lor. „Stai lipit de un perete, apoi trebuie să fugi să te lipeşti de altul, fără să te prindă cineva să te gâdile”, spune o fetiţă blondă, colegă cu tânărul inventator.

elevi timisoara

Printre jocurile noi pe care cei mici le preferă sunt „Fete contra băieţi”, care implică şi imitarea unor scene de luptă şi, desigur, puţină alergare pe holurile şcolii, uneori, spre disperarea dascălilor. „Războiul stelelor”, „Pantonima”, „Fetele prind băieţii” („Şi îi prind!”, strigă în cor o clasă întreagă) reprezintă alte jocuri pentru copiii din ciclul primar.

„Statuile” reprezintă o altă distracţie pentru micuţi. Ei se mişcă, chiar şi dansează, iar unul dintre ei strigă la un moment dat „Stop” sau „Statuie”, moment în care fiecare trebuie să „îngheţe” într-o poziţie cât mai amuzantă. Urmează alegerea celei mai bune statui.

Distracţii niciodată uitate

Dascălii nu au uitat de jocurile pe care le practicau ei în copilărie şi, cum au puţin timp liber, îi învaţă şi pe micuţi. Aşa că distracţia de acum câteva zeci de ani este readusă în actualitate.

„Practicăm aproape toate jocurile clasice, de la <<Ţară, ţară, vrem ostaşi!>>, <<Şoarecele şi pisica>>, <<Ţăranul e pe câmp!>> până la cele statice, care le pun celor mici mintea la contribuţie”, spune Mirela Carp, învăţătoare la clasa a II-a, la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”.

elevi pedagogic

„Câţiva ani, <<Elasticul>> a fost uitat. I-am învăţat pe elevii din seria trecută şi au fost atât de încântaţi încât l-au jucat cam un an. Şi pe cei de acum îi voi învăţa, însă anul viitor, pentru că încă sunt mici”, spune Nicoleta Gherghina, învăţătoare în cadrul aceleiaşi şcoli, la clasa I.

Taţii, invitaţi la şcoală

De obicei, mamele sunt cele de care atât copiii cât şi învăţătoarele trag cel mai mult şi care se implică în educaţia celor mici. „După ce am văzut un filmuleţ pe internet mi-a venit ideea să chem periodic la şcoală câte trei taţi, care să le citească copiilor. Nu m-am aşteptat să aibă aşa un succes. Copiii au fost de-a dreptul încântaţi şi am constatat că unii dintre taţi au un talent cu totul aparte, iar alţii, probabil din cauza emoţiilor, s-au mai bâlbâit, dar şi-au revenit. Desigur, toţi copiii au fost mândri de tăticii lor”, spune Mirela Carp.

Colţul cu jocuri

Pe piaţa de profil din România există nenumărate jocuri care să le ţină copiilor mintea „trează”, iar dascălii sunt, desigur, la curent cu ultimele noutăţi. „Fiecare clasă are un colţ cu jocuri. Este vorba despre jocuri educative, care le pune mintea la contribuţie. Ei sunt foarte încântaţi şi participă cu plăcere. Se distrează, dar şi învaţă”, spune Nicoleta Gherghina. Nu doar acestea sunt jocurile „statice”, ci şi, de exemplu, arhi-cunoscutul „Fazan”.

Joaca de acasă, mult mai diferită

Deşi majoritatea copiilor au voie la laptop, computer ori tabletă, dar numai 30 de minute pe zi, ei spun că aceste jocuri sunt printre preferatele pe care le joacă acasă. Un băieţel liniştit ce scria în banca întâi ne-a spus: „Eu nu mai am voie la laptop. Sunt pedepsit, pentru că am rupt o tastă”. La întrebarea: „Cât timp eşti pedepsit?”, el ne-a răspuns: „Până când repară tata tasta!”.

„<<Minecraft>> e un joc în care totul e sub formă pătrat şi trebuie să construieşti. E exact ca în viaţa reală”. „Slither” şi „Splix” sunt alte jocuri de computer aflate în preferinţele lor. Sunt un fel de „Râma” de pe vremea când au apărut telefoanele mobile cu jocuri.

Copiii de astăzi sunt la fel ca şi cei de altădată şi ştiu să se bucure de jocurile vechi, pe care le-au încercat chiar şi bunicii lor . Cu siguranţă, aceşti micuţi sunt mai deschişi, mult mai informaţi, capabili să folosească tehnologia, mai dezinvolţi şi mai puţin ancoraţi în stereotipurile părinţilor. Un învăţător cu multă experienţă ne-a spus că micuţii de astăzi reprezintă o veritabilă oglindă a societăţii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *