Pe măsură ce ne apropiem de data de 13 septembrie, prima zi a noului an școlar, disputele în mediul virtual cu privire la modalitatea în care ar trebui să se desfășoare cursurile – cu prezență fizică sau online – se întețesc.
După apariția, la 1 septembrie, a ordinului comun al ministrului sănătății și al ministrului educației, prin care s-au aprobat “măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2”, administratorul unui grup de Facebook intitulat “Părinții Elevilor din România” a postat o scrisoare deschisă către cei doi miniștri. Inițiatorul demersului susține că documentul a fost semnat de 500 de părinți și consideră că actul guvernamental reprezintă “o mizerie de ordin care îngrădește posibilitatea multor categorii de vulnerabili de a beneficia de protecția școlii online”.
Credibilitate înainte de toate
Lăsând la o parte faptul că inițiatorul n-a reușit să convingă nici măcar o zecime din cei 8.400 de membri ai grupului de Facebook să semneze scrisoarea deschisă, considerăm că este util pentru aceștia să afle câte ceva despre credibilitatea celui care îi mână în luptă, fie ea și virtuală.
Ne referim, desigur, la administratorul grupului “Părinții Elevilor din România” și autorul scrisorii deschise, timișoreanul Zeno Daniel Șuștac, actualmente mutat în București. Conflictolog, mediator, avocat și părinte, așa cum se descrie pe una dintre paginile sale de Facebook, justițiarul domn Șuștac are un trecut de luptă nu tocmai glorios.
“Coordonare științifică” din vorbe
În ianuarie 2016, am publicat două articole pe tema cărților “scrise” de pușcăriași cu scopul de a ieși mai repede din penitenciar – “Coordonatorii <scriitorilor> din pușcării vor scrie la DNA”, respectiv “Universitarii timișoreni n-au citit cărțile scrise de pușcăriașii pe care i-au… <coordonat științific>!” – iar din acest al doilea articol vă propunem spre lectură fragmentul următor.
„Următoarea menționare a Timișoarei o regăsim de-abia în lista aferentă anului 2015, când timișoreanca Aurora Demendy, condamnată în 2013 la pedeapsa de cinci ani și șase luni de închisoare (pentru evaziune fiscală, complicitate la infracţiunea de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals) și încarcerată în Penitenciarul Arad, lucrează, după gratii, la cartea <Medierea – o șansă reală> (publicată în 9 octombrie 2015), sub coordonarea științifică a lui Zeno Daniel Șuștac, profesor asociat la Universitatea de Vest din Timișoara, vicepreședintele Consiliului de Mediere și co-președinte al Uniunii Naționale a Mediatorilor din România. În acest caz, asistăm, de fapt, la o prelungire a colaborării și în <noile condiții>, dintre Aurora Demendy și Zeno Șuștac, cunoscând faptul că respectiva deținută și profesorul timișorean au lucrat împreună în centrul de mediere <Șuștac & Asociații>.
L-am sunat și pe domnul Zeno Daniel Șuștac, pentru a ne explica și dumnealui în ce a constat munca de coordonare științifică pe care a depus-o în situația respectivă. A rezultat un dialog, cu concluzii la fel de surprinzătoare, pe care, de asemenea, vi-l prezentăm în continuare.
– Domnule Șuștac, ați vorbit personal cu fosta dumneavoastră colegă după ce a fost închisă? – Am vorbit o singură dată față în față cu ea după ce a fost încarcerată în Penitenciarul Arad, în rest am mai vorbit la telefon cu ea și am ținut legătura pe mail cu familia. – În ce a constat coordonarea lucrării scrise de fosta dumneavoastră colegă? – Am scris prefața la cartea respectivă, în care am vorbit la modul general despre mediere, nu am făcut nici o referire cu privire la autor. – Din moment ce dumneavoastră figurați în documentele Ministerului Justiției drept „coordonator științific” al acelei cărți, nu e insuficientă pentru a atrage această calitate doar scrierea unei prefețe? – Pe lângă prefață, i-am recomandat doamnei Demendy și ce anume să citească din literatura de specialitate, am trasat câteva linii directoare cu ce ar trebui să cuprindă lucrarea, pe ce să se axeze, ce să conțină și ce să nu conțină. – Și autoarea a respectat acele linii directoare? – Nu am idee dacă a respectat până la urmă sau nu acele linii directoare. – Cum adică nu aveți idee, n-ați citit cartea?! – Am citit cartea într-o oarecare măsură. – Domnule Șuștac, ori ați citit, ori n-ați citit lucrarea, ce înseamnă „într-o oarecare măsură„? – Eu am avut la dispoziție doar materialul brut, pe care mi l-a transmis, pe mail, familia doamnei Demendy. Pe acel material am făcut observații și i-am precizat ce modificări, atât din punct de vedere gramatical, cât și cu privire la problematica expusă va trebui să facă. – Bun, ați citit materialul brut, adică un <draft> al lucrării, dar materialul finit nu l-ați citit? – Nu. – Știți măcar câte pagini are cartea? – Cred că are circa o sută de pagini, dar nu vă pot spune cu exactitate. – Atunci înseamnă că această așa-zisă „coordonare științifică” nu are nici o legătură, de fapt, cu stabilirea caracterului științific al lucrării, din moment ce dumneavoastră susțineți că nu ați citit varianta finală… – Eu nu am girat caracterul științific al lucrării respective, acesta este apanajul unei comisii de specialitate care s-a constituit la nivelul penitenciarului, dar eu nu știu din cine este alcătuită această comisie. Recunosc că și pe mine mă intrigă acea denumire de coordonator științfic care spuneți că apare în documentele Ministerului Justiției… În 2013, după ce a fost încarcerată, am făcut o recomandare, în care am precizat care este expertiza mea în domeniul medierii și în care mi-am dat acceptul formal de a o ajuta pe doamna Demendy să realizeze acea lucrare. Am dat acea recomandare familiei dumneaei, care a depus-o la penitenciar. Alt document semnat de mine, vreo adeverință prin care să fi girat caracterul științific al acelei lucrări, nu există! Nu m-a întrebat nimeni dacă acea lucrare este științifică sau nu! Din câte știu, doamna Demendy și-a susținut lucrarea în penitenciar, în fața unei comisii compuse din nu știu cine…
Concluziile acestor dialoguri sunt mai mult decât surprinzătoare. Cei în dreptul cărora figurează calitatea de <coordonator științific> se spală pe mâini și aruncă mingea în terenul acelor misterioase comisii din pușcării, alcătuite <din nu se știe cine>, care ar fi pus ștampila <științific> pe producțiile respective. Doar că, potrivit unor surse autorizate din sistemul penitenciar, lucrurile nu stau deloc așa, în sensul că e absurd să creadă cineva că funcționarii din acest sistem au competențele necesare pentru a eticheta ca <științifică> sau <neștiințifică> vreo lucrare scrisă pe durata detenției. Există, într-adevăr, comisii organizate în penitenciar, dar care au alte atribuții și verifică alte aspecte, de natură administrativă, și care nu-și dau nicidecum cu părerea în ceea ce privește valoarea operelor realizate de deținuți”.
Scopul scuză mijloacele?
Minciunile pe care ni le înșirase nouă onorabilul domn Șuștac nu au fost singurele. La momentul respectiv nu am realizat, dar doctorul în mediere Zeno Șuștac ajunsese să “coordoneze științific” prin impostură cartea pe care fosta sa colegă susținea că a scris-o în penitenciar.
Cum am ajuns la această concluzie? Simplu, lecturând hotărârea nr. 6/7.03.2016 a Comisiei de Etică și Deontologie Profesională a Universității de Vest din Timișoara (UVT), care, după efectuarea unor cercetări pornite de la articolul nostru, recomanda, la acea vreme, “încetarea colaborării în regim de cadru didactic asociat plata cu ora cu dl. dr. Zeno Șuștac”.
Lucru care s-a și întâmplat, de altfel. Spicuim, în continuare, din respectiva hotărâre: “În lista cadrelor didactice universitare care au girat cărți publicate de către unele persoane condamnate la închisoare se află și domnul dr. Zeno Șuștac, cadru didactic asociat Universității de Vest din Timișoara. Numele său este alăturat cărții intitulate Medierea. O șansă reală, autor: Aurora Demendy, publicată la Editura Eurostampa.
Rezultatele analizei noastre, în urma consultării tuturor documentelor anexate sesizării și celor suplimentare cerute sau produse de comisie, au demonstrat că în toate documentele oficiale girate de UVT, dl. dr. Zeno Șuștac este menționat ca lector universitar și niciodată ca profesor universitar sau conferențiar universitar, dar în toate documentele semnate de dl. dr. Zeno Șuștac inclusiv în <Punctul de vedere> legat de recomandarea scrisă a doamnei Aurora Demendy și în <Scrisoarea de recomandare> dl. dr. Zeno Șuștac menționează calitatea sa de profesor asociat UVT. Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT consideră că formularea corectă este cadru didactic asociat, eventual lector asociat UVT, doctor”.
Deci, unu la mână, domnul Șuștac și-a arogat, din pix, titulatura de profesor, în condițiile în care el este doar lector. Și, după cum am aflat căutând pe internet, avocatul și mediatorul Zeno Șuștac nu apărea ca “profesor” doar în documentele referitoare la opera fostei sale colege, ci inclusiv în CV-ul propriu.
Dar asta nu e tot. În aceeași hotărâre a comisiei de etică a UVT sunt prezentate paragrafe legale din care reiese că doar un profesor sau un conferențiar universitar din specialitatea în care urma să fie elaborată lucrarea avea dreptul să formuleze o recomandare scrisă privind relevanța tematicii alese de scriitorul-pușcăriaș. Ca urmare: “În cadrul legal conturat de actele normative amintite, Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT consideră că utilizarea exprimării profesor asociat, folosită de dl. dr. Zeno Șuștac în documentele însoțitoare realizării cărții Medierea. O șansă reală, a creat confuzii și a generat beneficii ce nu puteau fi generate de formularea corectă, cadru didactic asociat, eventual lector asociat doctor”.
Cu alte cuvinte, în 2015, doctorul în mediere Zeno Șuștac și-a asumat o impostură crasă pentru a-și ajuta amica să iasă mai repede din pușcărie și a scăpat lejer, doar cu trimiterea la plimbare de către UVT, deși consecințele legale puteau fi mult mai dure. Acum, același personaj face pe justițiarul și aleargă după notorietate pe Facebook. Minunat.
