
Crăiasa albinelor din Timiş se ia la trântă cu trântorii
O femeie din Giulvăz sparge tiparele și își dedică cea mai mare parte a timpului harnicelor insecte.

O femeie din Giulvăz sparge tiparele și își dedică cea mai mare parte a timpului harnicelor insecte.

Tupeu fără margini al romilor din Timişoara. Aflaţi într-un alai de nuntă, ei au trecut cu maşinile pe roşu chiar sub ochii poliţiştilor care-i însoţeau…

Am revenit, după șaptesprezece ani, pe unul dintre drumurile mele reportericești. Păstrez același titlu. Am scris despre o dramă, șapte copii minori își pierduseră mama.

Miercuri, în jurul orei 14, a avut loc o înmormântare a unei persoane de etnie romă.

Florin Mitu, unul dintre cei mai cunoscuţi crainici ai Televiziunii Române, a murit, miercuri, la vârsta de 78 de ani.

Fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adina Duicu, a fost admisă la trei facultăţi de stat din Timişoara, pe locurile fara plată.

Arbori maturi cu înălţimi de până la 12 metri, aproximativ 100 de specii de arbuşti ornamentali în forme şi culori deosebite, flori spectaculoase…

Salariile din sănătate nu vor fi majorate în următoarele luni. Toate promisiunile din ultima perioadă sunt doar niște simple ”mutări” într-un joc dintre putere și opoziție.

Centrul municipiului Arad este decorat, de câteva zile, cu biciclete agăţate de stâlpi de iluminat sau de copaci, ori amplasate în mijlocul spaţiilor verzi…

Vă relatam luni cazul timișoreanului Marius Czine, adus la disperare de modul de lucru al funcționarilor din Primăria Timișoara…

România are și ambasadori anonimi care îi duc numele peste hotare. Câţiva porumbei voiajori din Timiș au obținut un certificat internațional care le atestă viteza de zbor.

De numele procurorului Gavra se leagă dosare celebre în Arad, precum „Mită la vârful Inspectoratului Şcolar Arad”, „Mită în Finanţele arădene”…

Un tată și fiul său au bătut la poarta Centrului social de urgență pentru persoane fără adăpost cu cantină socială de pe strada Telegrafului din Timișoara.

Cazul fetei violate din Vaslui a pus ţara pe jar şi autorităţile pe treabă. Toate dosarele privind violuri vor fi anchetate…

Instanța de judecată a respins cererea de arestare preventivă în cazul primarului din Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu.

Mai mulți timișoreni și-au luat casă în comuna Parța, unde prețul mediu al unei locuințe este de 45 de mii de euro.

Primăria Comunei Tomeşti, Casa de Cultură şi Consiliul Judeţean Timiş prin Centrul de Cultură şi Artă organizează în zilele de 1-2 august …

Dan Negru a postat pe contul personal de Facebook un comentariu prin care arata cat de afectat a fost de cazul micutului Orlando, din Resita.

Începutul anilor ’90 scotea la iveală lucruri greu de imaginat. În Bihor, la Cighid, copiii cu handicap aşteptau moartea în camere fără geamuri…

PROGNOZA METEO PE 3 ZILE. Vremea va continua să fie caniculară şi în următoarele zile şi, din cauza indicelui temperatură-umezeală…