SE ÎNTÂMPLĂ ÎN TIMIŞ! De la cai, la cai-putere și… la loc comanda!

A iubit caii din copilărie și a crescut alături de ei la Bălnaca, în județul Bihor. La începutul acestui mileniu a avut doi cai frumoși în comuna timișeană Voiteg.

”N-a mers și i-am vândut”, spune Ionel Noje, care s-a îndreptat spre caii-putere, înființând o firmă de transport. În câțiva ani, stresul generat de noul statut de întreprinzător i-a adus din nou în minte pasiunea pentru cabaline. Astfel, la sfârșitul iernii trecute, în Voiteg își făceau apariția doi ponei.

”Când sunt nervos vin la cai și mă relaxez. Copiii sunt mari, majori amândoi, deci nu i-am luat pentru ei. A fost doar plăcerea mea”, spune Ionel Noje.

Doi la preț de unu
Cei doi ponei, mamă și fiu, de cinci și, respectiv, un an, au costat împreună 600 de euro. ”În urmă cu șapte-opt ani, un exemplar costa 700 de euro”, spune Ionel Noje. În ciuda scăderii prețului de cumpărare, cheltuielile cu întreținerea poneilor sunt destul de ridicate. În plus, animalele au nevoie de atenție și, deci, de multă muncă din partea proprietarului.

Animale de companie
Pentru animalele sale de companie, Ionel Noje lucrează de dimineața până seara, fiind înlocuit uneori de fata sau de băiatul său. ”La șapte dimineața, le dau apă și fân, porumb ori ovăz. Fac curat și îi țesăl. La 12,30-13, e prânzul. Cina le-o servesc la 19-19,30”, spune Ionel Noje.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns