Doar zece la sută dintre locuinţele din satul timişean Cadăr au baie în casă. Puţin mai bine – dacă putem spune aşa – stau locuitorii din Şipet, care au WC-uri în casă în circa 20 la sută din locuinţe.
În Tormac, comuna de care aparţin cele două sate, situaţia este îmbucurătoare: 60 la sută din locuinţe au closet în casă. Restul locuitorilor au încă tradiţionala privată din grădină.
Unii dintre ei însă nu şi-au făcut nici măcar o fosă pentru dejecţii, iar acestea ajung să se infiltreze în pânza freatică. Canalizarea este pe lista de priorităţi a primăriei, însă până să se ajungă la acest proiect s-a decis realizarea asfaltării.
Tormac este o comună în care nici o stradă, în afară de cele judeţene, nu este asfaltată. Singura bucată de modernism se regăseşte în faţa primăriei, în rest, pe străzi a început să crească iarba.
„Nu avem străzi asfaltate, pentru că primarul are altă treabă, de ce ne-ar asfalta nouă străzile…”, se revoltă o localnică.
Edilul-şef, Ion Lucian Karol Csaki, susţine că există un proiect pentru asfaltarea drumurilor. Ultima bucată de asfalt – cea din dreptul primăriei – s-a turnat în… 2010, iar de atunci localnicii aşteaptă să ajungă şi la ei civilizaţia.
„Sunt străzi care se înfundă pe timp de ploaie şi nu pot fi folosite”, spune o localnică. Primăria Tormac are venituri proprii de 650-700.000 de lei anual, adică suma necesară pentru un kilometru de asfalt, cu lăţimea de trei metri. Cam ăsta este preţul civilizaţiei în România…