„Palatul Baroc e restaurat în proporție de 50 la sută, iar Muzeul de Artă are în folosință mai puțin de atât”. Interviu cu prof. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timișoara

– Domnule profesor, cum ați găsit Muzeul de Artă din Timișoara atunci când ați preluat conducerea instituției și ce schimbări ați făcut?

– Muzeul avea câteva expoziții permanente, cea de artă modernă românească și cea de artă modernă europeană, ambele fiind reprezentative pentru colecțiile sale.

De asemenea, o expoziție dedicată în exclusivitate operei artistului Corneliu Baba, una care provine dintr-o donație din partea familiei pictorului și dintr-un împrumut din partea Muzeului Național de Artă al României.

În anii din urmă, am completat amintitele expoziții cu acelea dedicate artei cosmopolite din Banatul imperial și artei icoanelor din bisericile ortodoxe ale regiunii. Cât privește personalul, am găsit unul total insuficient multiplelor activități ale unei astfel de instituții: un număr foarte redus de muzeografi, unul și mai puțin semnificativ de conservatori, un singur restaurator.

Or, personalul de specialitate este de bază într-un muzeu, iar acesta se formează într-un timp îndelungat, prin frecventarea unor cursuri, prin examinări repetate, prin deprinderea cercetării obiectelor și colecțiilor proprii, prin organizarea de expoziții.

Spun toate acestea fiind îngrijorat de faptul că într-un oraș ca Timișoara, cu patru universități de stat, nu există o secție de studii de muzeografie. Revenind la ceea ce am găsit: nici un achizitor, nici un angajat pentru comunicare și PR, nici un ghid, nici un librar.

În fine, ceea ce a fost cel mai mai grav și contravine legii e faptul că predecesorul meu n-a lăsat nici un proces-verbal de predare-primire, prin urmare n-a existat o preluare a conducerii instituției. Doamna jurist Alina Ion a avut rolul de director interimar după plecarea domnului Tolcea și, timp de câteva luni de zile, a făcut tot posibilul să asigure buna funcționare a administrației.

Nici domnia sa și nici eu n-am beneficiat de un raport final de activitate al predecesorului, de un proces-verbal de predare-primire a Muzeului de Artă din Timișoara din care să rezulte ce fel de realizări a avut instituția timp de șapte ani și jumătate, care a fost stadiul inventarierii bunurilor patrimoniale, de ce nu au fost finalizate inventarierile conform legislației în vigoare, de ce s-a lucrat în spații improvizate ori de ce nu erau birouri suficiente.

În fine, cum se explică inexistența spațiilor destinate administrației muzeului.

Fiind vorba de una dintre cele mai valoroase clădiri de patrimoniu din Timișoara, din Banat și din vestul României – un palat baroc de secol al XVIII-lea, căutat și admirat de un public numeros din țară și din străinătate – era firesc să știu de ce nu a fost finalizată restaurarea imobilului, respectiv cine răspunde de această restaurare, cine e proiectantul și cine e constructorul, cine a angajat lucrarea și când are de gând s-o finalizeze (debutul lucrărilor de restaurare datează din anul 1992).

Apoi, ar fi fost important să aflu strategia muzeului în cei șapte ani și jumătate în care predecesorul meu a fost la conducerea acestuia; să știu care au fost parteneriatele naționale și internaționale ale instituției; să fiu informat cu privire la expozițiile permanente și temporare, la personalul muzeului, la investiții și la problemele privind managementul instituției. Dificultățile unui nou început puteau fi astfel evitate, mai ales că nu fusesem nici măcat într-o competiție cu fostul director și cu atât mai puțin într-o relație conflictuală.

„Numărul vizitatorilor s-a dublat”

– Cum a evoluat interesul publicului față de muzeu în ultimii ani?

– Numărul vizitatorilor s-a dublat, evenimentele cu un profil muzeistic s-au multiplicat și diversificat, reuniunile cultural-științifice de nivel național și internațional au devenit de notorietate.

Muzeul s-a deschis spre publicul larg și pot spune, fără să exagerez, că astăzi Muzeul de Artă din Timișoara e o instituție dinamică, atrăgătoare prin ample și mult admirate expoziții temporare, prin arhitectura clădirii, prin programele interdisciplinare.

A depășit ideea de „mausoleum”, devenind o instituție de referință pentru mulți timișoreni, dar și pentru turiștii din alte orașe ale României sau din alte țări ale Europei și ale lumii. Cu toții sunt fascinați de exponatele din colecțiile muzeului, de rezultatele cooperării cu mari galeriști, cu renumiți artiști români și străini contemporani.

Apoi, lumea care ne vizitează e fascinată de istoricul clădirii, fost sediu al guvernatorului militar și civil al Banatului imperial, fost sediu al prefecturii comitatului Timiș, un imobil care mai conservă câteva elemente de arhitectură în stil baroc și căruia arhitectul Șerban Sturdza (care a proiectat restaurarea de acum) i-a imprimat elemente de neobaroc.

– Din punct de vedere al reabilitării, în ce situație se află la ora actuală Palatul Baroc? Care este importanța acestei clădiri pentru Timișoara în contextul anului 2021?

– Situat în centrul istoric al Timișoarei, în Piața Unirii (fostă Piața Domului) în care s-a născut civilitatea europeană a locului, Palatul Baroc este de referință pentru istoria politică și culturală a orașului și a regiunii. Prin urmare, finalizarea restaurării imobilului rămâne prioritatea „zero”.

Palatul e restaurat în proporție de 50 la sută, iar muzeul are în folosință și mai puțin de atât. Este de dorit ca cititorii noștri să știe că latura dinspre strada Augustin Pacha nu este restaurată, iar acolo proiectantul a gândit spațiile pentru alte expoziții permanente, pentru o bibliotecă și o arhivă.

Sunt două curți interioare splendide, complet nerestaurate, într-una proiectantul intenționând să construiască un nou sediu administrativ, iar în cealaltă, o cafenea pentru publicul muzeului, un local în care să se poată petrece în mod plăcut timpul de după vizitarea muzeului. În altă ordine, podul are o suprafață de 2.500 de metri pătrați și poate fi transformat într-un spațiu excepțional pentru expozițiile de artă contemporană.

La fel, subsolul, având o suprafață similară aceleia a podului, o dată restaurat, va putea adăposti laboratorul de restaurare, dar și alte secții ori activități ale muzeului.

În fine, prin darea în folosință a unor uși și coridoare, va putea fi asigurat un circuit pentru vizitarea expozițiilor.

Dacă ne gândim la anul 2021, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii din partea României, Palatul Baroc va avea o importanță și mai mare. Se vor deschide noi expoziții temporare de artă românească și de artă europeană, vor avea loc conferințe și întâlniri cu diferite personalități, se vor juca piese de teatru (în special în curtea interioară), vor avea loc concerte în sala barocă. Palatul va fi o referință și pentru spectacolele în aer liber din Piața Unirii.

„O parte din moștenirea nedorită”

– De unde au pornit problemele legate de inventarierea obiectelor aflate în patrimoniul muzeului și cum se va rezolva situația?

– Plecarea prin demisie a gestionarei colecției de pictură a generat câteva probleme. Lucrurile nu sunt atât de grave precum par, dar au apărut în primul rând pentru că muzeul nu are un alt gestionar-conservator pentru acea gestiune.

Acolo fusese o singură persoană angajată, ceea ce nu e firesc când e vorba de un număr de câteva mii de obiecte de artă. (Mă întreb și astăzi – după 12 ani de la inaugurare – cum a fost posibil să deschizi muzeul neavând personal de bază?).

În al doilea rând, noii muzeografi sunt în faza de acomodare, respectiv de pregătire în muzeografie.

Ei nu au încă o specializare în muzeografie, urmând s-o dobândească prin frecventarea cursurilor organizate de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Cred că așa se explică întârzierea deciziei lor de a se angaja într-o muncă de inventariere ori, în cazul unora, chiar refuzul. Respectând legislația în vigoare cu privire la astfel de gestiuni, vom trece în curând la o inventariere a amintitei colecții de pictură.

Trebuie să mai adaug faptul că în cazul altor două colecții, de artă decorativă și de sculptură, inventarierea a fost încheiată de curând, ceea ce mă face să cred că vom remedia situația în cel mai scurt timp și în cazul colecției de pictură. E și aceasta o parte din moștenirea nedorită lăsată nu doar de gestionar, dar și de predecesorii mei, manageri.

– Care este viitorul colecției Corneliu Baba în cadrul Muzeului de Artă din Timișoara?

– Colecția Corneliu Baba este reprezentată de lucrările donate de familia artistului.

Muzeul de Artă din Timișoara beneficiază de o donație de 30 de tablouri, una care este și va rămâne în proprietatea muzeului.

Pe de altă parte, curatoarea expoziției (o persoană din București care în actele de donație figurează în calitate de consultant), împreună cu fosta direcțiune a muzeului, au decis să împrumute 27 de tablouri semnate de același artist de la Muzeul Național de Artă al României (MNAR).

Deci, să organizeze o expoziție permanentă prin asocierea în același spațiu a donației și a împrumutului tablourilor artistului.

Orice împrumut se face pe o perioadă limitată, returnarea lui fiind obligatorie atunci când împrumutătorul decide.

O expoziție permanentă se realizează doar cu piese aflate în proprietatea muzeului și nu cu piese împrumutate.

Nu s-a pierdut nimic și nu e nimic grav, cum s-a afirmat acuzator și într-un limbaj defăimător în memoriul trimis Ministerului Culturii și Identității Naționale și Consiliului Județean Timiș de un grup de persoane „îngrijorate“ de soarta muzeului, dar care n-au fost preocupate nicicând de adevărul conținut în documentele juridice.

Gravă este neînțelegerea ori confuzia terminologică: donație și împrumut nu au același sens.

Împrumutând, nu poți organiza decât expoziții temporare și nicidecum expoziții permanente. Dacă ar fi fost specialiști sau măcar s-ar fi străduit să înțeleagă documentele, atât curatorul expoziției, cât și directorul de atunci al muzeului ar fi făcut distincția între sensul noțiunilor de proprietate și de împrumut.

În concluzie, piesele din colecția Baba care au devenit proprietatea Muzeului de Artă din Timișoara sunt expuse.

Atunci când revine în muzeu, publicul este invitat să viziteze și această expoziție permanentă care, alături de acelea din creația clasicilor picturii române, de colecția de tablouri semnate de renumiți artiști timișoreni și bănățeni și de colecția de icoane, conturează un fragment din cultura înaltă a orașului și a regiunii.

Proiectul meu managerial are în vedere deschiderea unor noi expoziții, ceea ce va fi posibil de îndată ce vom finaliza inventarierea și vom avea restaurate toate spațiile din Palatul Baroc.

„Esențiale sunt bunul-simț și binele de obște”

– Activitatea dumneavoastră se bucură de apreciere atât în România, cât și pe plan internațional. Cu toate acestea, de ce credeți că există voci care vă contestă?

– Într-adevăr, am satisfacția muncii mele constante de-a lungul a patru decenii de cercetare, am bucuria să constat că rezultatele mele sunt apreciate, studiile și cărțile sunt citite și citate. Un număr important dintre studenții pe care i-am pregătit sunt astăzi cercetători științifici, profesori de liceu sau cadre didactice universitare, bibliotecari și muzeografi în instituții de prestigiu din România, din Europa și din Israel.

Cât despre vocile contestatare, ele sunt doar câteva și par că sunt alimentate de un sentiment de invidie. Până la un punct, invidia e un sentiment acceptabil.

Din păcate, atunci când o persoană e urmărită, vânată pur și simplu, când prezența sa devine o obsesie pentru altul/alții, atunci este vorba de o încălcare în formă continuată a demnității umane.

Și, tot atunci, sentimentul de invidie se transformă în ură și e distructiv și autodistructiv. Filozoful Bertrand Russel spunea că singura modalitate în care intelectualii pot depăși sentimentul de invidie este să accepte competiția, dedicându-și timp și efort pentru cultivarea spiritului creativ.

Dincolo de aspirații și reușite profesionale, de locul de muncă, de ceea ce gândim, spunem și facem, esențiale sunt bunul-simț și binele de obște pe care fiecare dintre noi trebuie să le deprindem fie în familie, fie în școală, fie în cercurile de prieteni sau de colegi.

Calitatea de cetățean o probăm în orice împrejurare prin modul în care ne raportăm la semenii noștri. Sunt convins că prin evenimentele care vor avea loc în anii următori, dar mai ales în anul 2021, prin suflul novator ce va fi transmis de festivalurile, concertele, spectacolele de teatru, întâlnirile cu personalități din diverse domenii ale culturii – toate programate de Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii – , orașul și regiunea Banat vor avea șansa de a se reinventa în sensul civilității de odinioară, redevenind o referință pe harta României și a Europei.