Numele de familie, negociat între soți. Ea a plecat în Franţa, iar el a decis să divorţeze. Ce s-a întâmplat în final

Ajuns la starea civilă, a aflat că era deja căsătorit. Coșmar pentru un bărbat din vestul țării

Când doi oameni aleg să-și unească destinele nu pleacă de la premisa că, la un moment dat, se vor despărți. Dimpotrivă, își doresc să rămână împreună, își fac planuri și stabilesc țeluri comune. Totuși, viața este imprevizibilă și nimeni nu poate oferi garanția unui mariaj până la capăt.

Cea mai des întâlnită problemă în cazul unui divorț se referă la bunurile materiale ale soților, care trebuie împărțite. Există însă și situații în care o importanță majoră îl are… numele de familie. Căsătoria nu presupune, în mod obligatoriu, schimbarea numelui de familie, însă practica cea mai comună este aceea ca femeia să îl preia pe cel al soțului.

Nu puține sunt cazurile în care cariera profesională și reputația partenerilor se clădesc pe numele dobândit după căsătorie. De aceea, revenirea la numele purtat anterior, în cazul unui divorț, ar putea avea un impact negativ asupra imaginii celui care trebuie să facă acest lucru.

Uneori, partenerii convin ca acela care și-a schimbat numele să îl păstreze și după separarea lor tocmai pentru a evita eventualele neplăceri. Dar această învoială nu se aplică în toate cazurile, iar legea nu e întotdeauna de partea celui care nu dorește să revină la numele purtat anterior.

O asemenea problemă s-a aflat, recent, și pe rolul instanțelor de judecată din vestul țării. Un bărbat din Arad a decis să divorțeze, adresându-se, în acest sens, judecătoriei locale. Fosta soție, însă, lucrând la un spital în Franța, a cerut să-și păstreze numele de familie dobândit în urma căsătoriei, pentru că revenirea la cel purtat anterior i-ar fi adus mai multe neajunsuri.

Instanța de fond i-a admis cererea, motivând că ”păstrarea numelui din căsătorie de către pârâtă nu i-ar aduce reclamantului nici un fel de atingeri sau prejudicii, în timp ce pârâta, prin reluarea numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, ar fi prejudiciată moral şi material, având în vedere că trebuie să îşi schimbe toate actele necesare şederii în străinătate, cât şi cele necesare locului de muncă, fapt ce necesită cheltuieli materiale şi absenţe de la locul de muncă”.

Pe de altă parte, prin ocuparea unui loc de muncă în cadrul unui spital din altă ţară, s-a constatat că pârâta este o persoană serioasă şi responsabilă, astfel că, pentru toate aceste motive, prima instanţă a dispus ca pârâta să păstreze numele dobândit prin încheierea căsătoriei.

Soțul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, dar Tribunalul Arad l-a respins, ca fiind nefondat. Completul de judecată a reținut, în primul rând, inconvenientul prezentării hotărârii judecătoreşti de divorţ de către femeie de fiecare dată când s-ar pune problema identificării acesteia în raporturile juridice.

Sub acelaşi aspect, instanţa de apel a apreciat că nu se poate face abstracţie de faptul că pârâta poartă numele dobândit prin căsătorie de 19 ani, nici de faptul că aceasta îşi desfăşoară activitatea profesională într-un mediu medical din Franţa în care este cunoscută sub acest nume, iar reluarea numelui anterior i-ar cauza noi inconveniente legate de integrarea profesională într-o ţară străină.

Reclamantul a atacat și această hotărâre, nedorind ca fosta soție să îi mai poarte numele de familie, iar judecătorii Curții de Apel Timişoara i-au admis solicitarea, dispunând ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei.

Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că dispoziţiile din Noul Cod civil au fost interpretate şi aplicate eronat în cauză de celelalte două instanțe, întrucât ”legea vorbeşte de motive temeinice, justificate de interesul unuia din soţi sau de interesul superior al copilului.

În speţă, nu poate fi vorba de interesul superior al copilului, câtă vreme nu există copii minori rezultaţi din căsătorie, iar faptul că pârâta lucrează ca medic în altă ţară, iar schimbarea actelor ar presupune un timp şi cheltuieli materiale nu poate fi încadrată în conţinutul sintagmei de <<motive temeinice>>, astfel cum acesta a fost stabilit în jurisprudenţă.

Practic, orice schimbare de nume presupune costuri materiale şi demersuri la autorităţile competente, astfel că, dacă s-ar accepta motivele pârâtei, ar însemna să fie lăsată exclusiv la aprecierea unuia dintre soţi decizia dacă vrea să păstreze numele dobândit prin căsătorie, fără ca partea adversă să se poată opune. Nu s-a probat nici existenţa unei activităţi profesionale care să-i confere pârâtei o consacrare ştiinţifică de natură a o prejudicia pe aceasta în mod efectiv”, au statuat magistrații timișoreni.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *