Primăria Timișoara se chinuie să vândă mașini abandonate la prețuri de câteva sute de lei. Pe un traseu neclar, unele revin la valoarea inițială
TIMPARK scoate pe 25 august la licitație 101 vehicule abandonate, cu o valoare totală de pornire de 46.223 de lei. Analiza arhivei publice din 2024–2026 arată că reducerile succesive sunt, în general, aplicate corect, dar și că unele mașini dispar din procedură și reapar ulterior la valoarea inițială, fără ca traseul lor administrativ să poată fi reconstruit din documentele publicate.
Un Citroën din 2011 dispare după licitația din martie și revine, 154 de zile mai târziu, la exact același preț. Cu un an înainte, alte 13 mașini ieșiseră din succesiunea normală a licitațiilor pentru a reapărea tot la valoarea inițială. Nu este, în sine, dovada unei nereguli. Este însă punctul în care arhiva TIMPARK încetează să mai explice ce se întâmplă cu bunurile Municipiului între evaluare, adjudecare și ieșirea definitivă din patrimoniul public.
Mașinile pe care nu le vrea nimeni
Pe 25 august, TIMPARK încearcă să vândă alte 101 vehicule abandonate, cu o valoare totală de pornire de 46.223 de lei. Unele costă 300–400 de lei, iar cel mai ieftin, un Daewoo Tico din 1995, pornește de la 218 lei. Prețurile mici nu sunt însă întâmplătoare. Arhiva ultimilor ani arată loturi care se subțiază de la o licitație la alta, în timp ce mașinile nevândute revin cu prețul redus.
Procedura aprobată de Consiliul Local stabilește traseul. Prima licitație pornește de la valoarea evaluatorului ANEVAR, a doua la 75%, a treia la 50%, iar la a patra vehiculul poate fi adjudecat până la pragul de 40%. Dacă nici atunci nu există cumpărător, mașina părăsește circuitul licitațiilor și este predată unei unități de colectare și valorificare a deșeurilor.
În 2024, Primăria recunoștea deja dimensiunea problemei. 600 de vehicule erau depozitate pe terenul administrat de TIMPARK, iar alte aproximativ 150 intrau anual în acest circuit.
Licitația din august nu este, așadar, doar o vânzare de mașini foarte ieftine. Este una dintre etapele prin care Municipiul încearcă să transforme un stoc de rable pe care cu greu îl mai poate depozita în bani sau, în final, în fier vechi.
Am verificat arhiva. Reducerile funcționează
Arhiva licitațiilor TIMPARK arată că, în seriile în care același vehicul poate fi urmărit de la o ședință la alta, reducerile nu par stabilite arbitrar. În martie 2026, un Ford Focus TM 84 MEX pornea de la 970 de lei, un Ford Focus NT 72 HEY de la 1.044 de lei, iar o Lancia Musa TM 33 EVT de la 945 de lei. La licitația următoare, din aprilie, aceleași trei mașini apar la 728, 783 și 709 lei. Valorile reprezintă, cu rotunjirile normale, aproximativ 75% din prețul inițial, exact mecanismul prevăzut pentru a doua licitație.
Aceeași logică se regăsește în seriile din 2024 și în succesiunea ianuarie–martie 2025, unde prețurile coboară de la valoarea inițială la aproximativ 75%, apoi la 50%. Așadar, arhiva nu susține ideea unei reduceri arbitrare a prețurilor. Dimpotrivă, acolo unde traseul unui vehicul poate fi urmărit între licitații succesive, formula este surprinzător de exactă.
Problema începe când mașina dispare
Limita arhivei publice apare atunci când un vehicul nu mai figurează în anunțul următor. În ianuarie 2025, de exemplu, sunt scoase la licitație 100 de poziții; în februarie mai apar 82, iar în martie 70.
Dar dispariția din tabel nu echivalează cu o vânzare confirmată. Poate însemna adjudecare, retragere, litigiu, neplata adjudecării sau reluarea ulterioară a procedurii. Chiar documentele din 2026 arată această limită din zona gri. În martie sunt 100 de poziții, dintre care una este marcată explicit „autovehicul în litigiu, nu se licitează”, iar în aprilie mai reapar doar trei vehicule.
Din anunțurile publice nu rezultă că celelalte 96 au fost efectiv vândute. Pentru asta ar fi necesare procesele-verbale de rezultat. Traseul complet al bunului nu poate fi reconstruit doar din arhiva publicată de TIMPARK.
Cele 13 mașini care dispar și revin la prețul inițial
Prima ruptură clară de tipar apare în vara lui 2025. La licitația din 17 iunie sunt scoase la vânzare 100 de vehicule. La 8 iulie mai rămân 52, iar prețurile acestora coboară, cu rotunjirile aferente, la aproximativ 75% din valorile inițiale.
Pe 5 august apare însă un lot de 13 mașini. Compararea numerelor de înmatriculare și a pozițiilor din tabelul inițial arată că niciuna dintre ele nu face parte din cele 52 relistate în iulie. Sunt vehicule care ieșiseră din succesiunea normală după licitația din iunie și care reapar ulterior la exact aceeași valoare de pornire: VW TM 80 BAC — 374 de lei, Ford TM 19 AAU — 479 de lei, Renault TM 21 XWF — 365 de lei, Opel TM 16 VKX — 449 de lei. Valorile sunt identice în documentele din iunie și august.
Arhiva publică nu arată însă ce s-a întâmplat cu aceste 13 bunuri între cele două momente. Documentele publicate nu explică evenimentul administrativ care a permis reluarea lor de la valoarea inițială.
Citroën-ul de 1.389 de lei
Cazul cel mai greu de explicat din arhiva publică apare în 2026. La licitația din 24 martie, TIMPARK listează un Citroën Jumpy, TM 33 PDA, fabricat în 2011, cu preț de pornire de 1.389 de lei. În aprilie, când sunt relistate doar trei vehicule din lotul anterior, Citroën-ul nu mai apare.
Pe 25 august, după 154 de zile, același număr de înmatriculare revine în licitație: Citroën, TM 33 PDA, 2011, 1.389 de lei. De această dată modelul este trecut „Jumper”, nu „Jumpy”.
Aceeași marcă, același număr, același an și exact aceeași valoare. Poate exista o explicație administrativă perfect legală, dar ea nu poate fi dedusă din documentele publicate. Pentru acest vehicul trebuie verificat procesul-verbal din martie, eventuala adjudecare și plata, actul prin care bunul a revenit în procedură și, esențial, seria VIN, care poate confirma fără echivoc identitatea vehiculului.
300 de lei sau fier vechi?
Prețurile TIMPARK pot fi privite și printr-un reper economic diferit, respectiv prin valoarea unui vehicul scos din uz. Cele 101 mașini din licitația din august însumează 46.223 de lei. La o cotație comercială orientativă de 0,70 lei/kg pentru „mașină fier vechi”, aceeași sumă corespunde aproximativ 66 de tone, adică unei medii de numai 654 kg pentru fiecare vehicul.
Calculul nu demonstrează că lotul este subevaluat. Unele automobile pot fi incomplete, grav deteriorate sau lipsite de componente cu valoare de recuperare. Arată însă de ce raportul evaluatorului devine documentul central. Numai acesta poate explica fundamentat cum ajunge un vehicul complet sau aproape complet la o „valoare de recuperare” de 300–500 de lei.
Există și alternativa legală a circuitului pentru vehicule scoase din uz (VSU). Pentru vehiculele abandonate trecute în proprietatea unei unități administrativ-teritoriale, lipsa cărții de identitate nu blochează automat predarea către un operator autorizat. Diferența dintre cele două variante trebuie, însă, măsurată în bani și documente, nu presupusă.
Documentul pe care publicul nu îl vede
Pentru a stabili dacă prețurile mici ascund o problemă reală sau sunt rezultatul unei evaluări corecte, anunțurile publice nu sunt suficiente. Verificarea trebuie dusă în documentele care fundamentează și închid procedura: rapoartele ANEVAR care stabilesc valoarea de recuperare, procesele-verbale ale licitațiilor cu prețurile finale și actele care arată traseul vehiculelor ajunse la valorificare sau reciclare. Arhiva publicată de TIMPARK permite urmărirea ofertelor succesive, dar nu oferă singură această imagine completă.
Până atunci, prețurile de 300 sau 400 de lei sunt spectaculoase, dar nu sunt încă povestea. Povestea este că, între momentul în care mașina intră în patrimoniul Municipiului și momentul în care iese definitiv din el, o parte esențială a traseului nu poate fi reconstruită din documentele pe care TIMPARK le pune la dispoziția publicului.
O afacere cu multe necunoscute, veche de cel puțin 13 ani
Valorificarea mașinilor abandonate nu este o practică apărută odată cu actuala administrație. În arhiva Știrilor ProTV, mecanismul era deja prezentat în 2013. Vehiculele lăsate pe domeniul public puteau fi ridicate, iar cele nerecuperate intrau în circuitul administrativ al valorificării. Cadrul juridic este și mai vechi, fiind construit în jurul Legii 421/2002.
Dimensiunea acumulată la Timișoara apare însă explicit abia în documentele pregătitoare ale HCL 152/2024. Primăria consemna atunci 600 de vehicule aflate pe terenul administrat de către TIMPARK, cu spațiul deja insuficient, și estima un flux de aproximativ 150 de vehicule abandonate sau fără stăpân în fiecare an. HCL 152/2024 nu inventează fenomenul, ci introduce procedura locală actuală de vânzare și, după eșecul licitațiilor, de predare către colectare și valorificare.
Rezultă un circuit care funcționează de ani și prin care au trecut sute, probabil mii de vehicule. Necunoscuta nu este existența lui, ci bilanțul său complet: ce bunuri au intrat, cum au fost evaluate și ce venit a revenit efectiv bugetului local la ieșirea lor din patrimoniul municipiului.
Înainte de preț, există dreptul de a vinde
Licitația este doar ultima etapă. Pentru vehiculele abandonate, proprietarul sau deținătorul legal este mai întâi somat, iar dacă nu reacționează în termenul prevăzut de lege, mașina trece în proprietatea privată a Municipiului prin dispoziție a primarului. Actul trebuie comunicat de îndată, iar fostul proprietar îl poate ataca în contencios administrativ în termen de cinci zile de la comunicare. Documentele pregătitoare ale HCL 152/2024 descriu aceeași succesiune: trecerea în patrimoniul municipal precedă valorificarea prin vânzare sau predarea către colectare.
CITEŞTE ŞI: PPWR începe în 12 august. România intră în noua eră a ambalajelor fără să aibă încă toată mașinăria națională la vedere
Apare astfel încă o verigă care trebuie verificată pentru mașinile scoase la licitație – dispoziția prin care Municipiul a devenit proprietar și dovada parcurgerii procedurii anterioare. După transfer, banii obținuți din valorificare intră în bugetul local, nu se întorc automat fostului proprietar.
Înainte de a verifica cu cât a vândut Primăria o mașină, trebuie verificat dacă și când a dobândit legal dreptul de a o vinde.
