CSC Dumbrăvița joacă sâmbătă, 28 martie, cu UTA

CSC Dumbrăvița joacă sâmbătă, 28 martie, cu UTA

CSC Dumbrăvița joacă sâmbătă, 28 martie, cu UTA.

Singura pauză internațională din această primăvară o găsește pe CSC Dumbrăvița după primul eșec din 2026.

În cele două săptămâni fără joc oficial, staff-ul tehnic reflectă asupra celor întâmplate la Chiajna, caută soluții pentru îmbunătățirea unor aspecte de joc în perspectiva meciului de la Satu Mare și așteaptă reintrarea în efectiv a unor jucători cu mai vechi probleme medicale.

Alb-verzii vor disputa un amical puternic cu prim-divizionara UTA. Meciul este programat sâmbătă, 28 martie, de la ora 11, pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad.

„În ciuda înfrângerii (n.r. – de la Chiajna), starea de spirit la echipă este bună, pentru că venim totuși după cinci meciuri în acest sezon de primăvară în care echipa a jucat bine.

Am reușit să fim mai organizați pe faza defensivă, ceea ce mi-am și propus, de altfel, în această parte a sezonului, pentru că în toamnă am avut ceva probleme în apărare.

Am primit doar două goluri în cele cinci meciuri, deci sunt semne că am reglat niște aspecte în exprimarea echipei.

Am vizionat meciul de la Chiajna și, în ceea ce privește jocul, pot să spun că am făcut un meci destul de bun. Statisticile ne sunt favorabile, atât în ceea ce privește posesia, cât și șuturile spre poartă și cornerele.

Sigur, rezultatul e unul nefavorabil. Aș vrea să mă refer totuși și la arbitraj, pentru că probabil am fost cam aspru după meci. Am reacționat la cald și îmi fac mea culpa.

De obicei nu mă concentrez pe arbitraj, iar acea declarație nu mă caracterizează. Dar după vizionarea meciului am ajuns la concluzia că, într-adevăr, penalty-ul acordat celor de la Chiajna a venit la o imprudență a fundașului nostru, Misăraș.

Iar golul anulat, într-adevăr, este o fază foarte grea, pe care cred că doar VAR-ul ar fi putut-o califica. Așa că aș vrea să îmi retrag ironia și să spun că arbitrajul a fost unul în nota normală. Dar știți cum e, sunt reacții după meci, la cald, avem fiecare trăirile noastre. Ne concentrăm în continuare mai mult pe jocul echipei decât pe alte aspecte colaterale.

În special pe organizarea de joc ofensivă avem de lucru. Aici vom pune accent în această pauză, în care avem și un meci de pregătire util, zic eu, împotriva unei echipe din Superligă, UTA. Vom încerca să abordăm jocul cât mai curajos, dar și cu gândul la perspectivă, adică la meciul care urmează în campionat, cel de la Satu Mare”, a declarat antrenorul Florin Fabian.

El a vorbit și despre problemele de lot cu care se confruntă: „În ceea ce-l privește pe Carlo Casap este o situație mai complicată. Vom vedea dacă va putea fi recuperat până se încheie sezonul.

Este îmbucurător faptul că au revenit la antrenamente Massaro și Dussaut, adică cei doi jucători cu un profil ofensiv pe care îi așteptam. Dussaut a și intrat 20 de minute la Chiajna. Din păcate, Pădurariu și Cibi se confruntă cu niște probleme medicale după meciul de sâmbăta trecută.

Vom vedea… Avem un lot echilibrat, zic eu. Pentru acest sistem de joc pe care îl abordăm, avem dubluri pe posturi și sunt jucători care pot acoperi chiar două-trei poziții. Deci, cred că o să putem să ne descurcăm cu lotul pe care îl avem până la finalul campionatului”.

CITEȘTE ȘI: În acest weekend se redeschide punctul de trecere a frontierei pe pista Timișoara – Zrenjanin


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *