Casa cu Atlanți a intrat în renovare. Este una dintre clădirile importante şi interesante ale Timişoarei

După ce a stat cu fațada acoperită mai mulți ani, clădirea de pe strada V. V. Delamarina nr. 1 (Piața Libertății), mai cunoscută publicului larg drept Casa cu Atlanți, intră într-un proces de renovare a fațadei.

Cu puțin timp în urmă, după înlăturarea pânzei cu care a fost învelită clădirea, aceasta a fost înconjurată cu panglică galbenă de poliția locală, din cauză că bucățile de tencuială căzute îi puteau pune în pericol pe trecători.

La ora actuală, însă, situația s-a lămurit, întrucât pe fațadă au apărut schelele, ceea ce înseamnă că nu peste mult timp Casa cu Atlanți se va prezenta publicului cu o nouă imagine.

Istoria imobilului pornește de la începutul secolului al XIX-lea, când un bogat negustor de origine aromână a acumulat suficientă avere încât să-și poată ridica o clădire în centrul Timișoarei.

Iată ce scria istoricul Ioan Hațegan despre clădire, în anul 2014: „Cândva, pe la întretăierea veacurilor XVII și XVIII, era la Timişoara un bogat negustor (după nume aromân) Naum Toma Makri (scris şi Mekry).

El reuşise să acapareze negoţul cu produse indigene şi făcea export atât spre centrul Europei, cât şi în Ţările Române. Singurul concurent îi era casa comercială braşoveană  Tumbru (alt aromân).

Cum negoţul merge bine, Makri îşi construieşte o casă în centrul oraşului.

Clădirea este prinsă într-un plan din anul 1812. Este casa de pe fosta stradă a Poştei, mai târziu Deák, azi Victor Vlad Delamarina nr. 1. Ea este mai bine cunoscută ca şi Casa cu Atlanţi.

Stilul construcţiei este cel neoclasic cu coloane false, cu un portal de intrare maiestuos.

Numărul locuinţelor era de 40 şi scopul era de a fi închiriate. Preţul era bun întrucât casa/palatul era chiar în centru.

lui Makri se căsătoresţe cu un anume Stojkovic şi – spre bătrâneţe – donează casa comunităţii sârbeşti, spre a face aici o fundaţie culturală, fapt amintit şi de o placă de marmoră cu litere chirilice.

În anii socialismului, casa trece – în condiţii obscure – în patrimoniul statului român.

După 1990 se iscă un şir întreg de procese între foştii deţinători, actualii proprietari şi cei ce o obţin prin diferite mijloace. Cum procesele sunt în curs, nu mai insistăm asupra acestui moment dureros pentru toate părţile.

Clădirea  are  în faţa portalului de intrare două tunuri. Ele sunt îngropate în pământ pe circa o treime din lungime. Calibrul tunurilor pare a fi de 25 cm. În conformitate cu tradiţia timişoreană, acestea au servit ca semn de casă.

Tot aceeaşi tradiţie spune că aceste două tunuri au fost printre cele găsite de Eugeniu de Savoya, în 1716, pe zidurile cetăţii. Ba mai mult chiar, aceste tunuri ar fi fost dintre cele cucerite de otomani în 1552, atunci când au cucerit cetatea de la creştini.

Şi mai zice aceeaşi tradiţie că îngroparea celor două tunuri cu gura în jos a avut şi un rol simbolic: a apus puterea otomană şi apusă va rămâne pentru totdeauna.

Oricum ar fi fost, Casa cu Atlanţi rămâne una dintre clădirile importante şi interesante ale Timişoarei”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns