Nu ştim câte aşezăminte culturale au piscină, dar cel din satul Teş are sigur, mai ales primăvara, când apa parcă izvorăşte din pământ. Am admirat patru gâşte relaxându-se în ochiurile de apă cu care cultura locală se învecinează fără să vrea.
Un sătean, după ce orătăniile au zburătăcit către miraculosul loc de scaldă, a închis portiţa metalică pentru a nu le pierde. Cât priveşte autorităţile, nu putem spune că nu s-au străduit să conecteze acest mic, dar frumos, sat bănăţean cu lumea, modernizând drumurile până în centrul lui.
Trebuie să spunem însă că, încet-încet, noroiul după ploi cucereşte porţiuni din asfalt, el fiind adevăratul stăpân al peisajului rustic de aici. La un moment dat am putut vedea o veche Dacie, regina de altădată a drumurilor noastre, ducând într-o remorcă un frigider, vechi şi el.
În faţa bisericii ne-am întreţinut cu o „orăşeancă”, mutată aici, care şi-a închiriat apartamentul şi trăieşte în Teş. A luat-o la întrebări o săteancă mai în vârstă. Preţ de vreun ceas, pe strada principală din Teş au trecut, încolo şi încoace sau s-au arătat la stradă, în total vreo şase persoane. De asemenea, au trecut şi două maşini.
Dacă cineva caută liniştea, rusticitatea şi aerul curat, poate ajunge foarte repede cu maşina, pentru că aceasta zboară pe asfalt. La Teş îşi poate căuta o căsuţă şi, dacă are noroc, poate că o va şi găsi. Dacă nu, se poate aventura până la Brestovăţ, unde se spune că sunt casele chiar mai ieftine…
