
Fructe și legume ”condimentate” cu pesticide. Ce riscăm dacă le consumăm şi cum ne putem feri
Într-un fruct sau într-o legumă din hipermarket sau de la piață pot exista până la șapte tipuri de pesticide, anunță Asociația Pro Consumatori (APC).

Într-un fruct sau într-o legumă din hipermarket sau de la piață pot exista până la șapte tipuri de pesticide, anunță Asociația Pro Consumatori (APC).

Clinica de Recuperare, Medicină fizică şi Balneologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara nu mai efectuează de opt ani tratamente balneare.

Recenta ordonanță de urgență a Guvernului care stabilește noi tarife pentru plata gărzilor medicilor aduce dezbinare în sistemul sanitar.

Pacienții timișeni se află într-o situație disperată. Din ce în ce mai mulți oameni au tratamentul doar pe hârtie, respectiv pe rețeta eliberată de medici

Atât numărul bolilor, cât și cel al bolnavilor cresc vertiginos # Una dintre cele mai noi afecţiuni la nivel mondial este sindromul metabolic – asocierea mai multor …

Foarte mulți locuitori ai județului Timiș pot fi văzuți în această perioadă cu ochii în lacrimi, strănutând de mama focului, curgându-le nasul și …

Sute de timișeni au scăpat de-a lungul timpului de atele gipsate, necesare ca urmare a diferitelor accidente, după ce au apelat la o femeie specializată în repusul …

Un studiu recent privind calitatea sortimentelor de înghețată cu arome, precum și a celor cu fructe sau suc, realizat de Asociația Pro Consumatori (APC), trage un semnal de alarmă în privința conținutului ridicat de zahăr și a prezenței unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat pentru sănătatea consumatorilor. Analizele au fost efectuate pentru 64 […]

Larisa Iscrulescu, o fată de 16 ani, luptă cu o boală necruțătoare – anemie aplastică, afecțiune rară cauzată de o scădere a numărului tuturor tipurilor…

Ignorat de autoritățile române, proiectul încălzirii instituțiilor publice și locuințelor cu apă geotermală într-o comună din județul Timiș a prins la Bruxelles.

O femeie de 71 de ani, rămasă infirmă în floarea vârstei, în urma unui accident de muncă, a acumulat pe parcursul vieții nu mai puțin de 12 boli care au lăsat-o neputincioasă. Cu toate acestea, autoritățile timișene din domeniu au încadrat-o în gradul II de handicap fără însoțitor, deși ea nu își poate face toaleta […]

Tot mai mulți timișeni întâmpină probleme de sănătate din cauza căldurii. Din nefericire prognoza meteo anunțată de Administrația Națională de Meteorologie…

Greenpeace România a făcut public un raport care analizează cele 520 de substanțe active permise în Uniunea Europeană și le evaluează riscul potențial.

O timișoreancă luptă pentru drepturile pacienţilor din întreaga ţară. Aurica Chisăliță, președinta Asociației Județene pentru Protecția Pacienților Timiș…

Nu vă lăsați înșelați de comercianți! Pepenele verde de Gottlob nu este pe deplin copt, motiv pentru care încă se mai află în câmp sub razele soarelui.

Telefoanele ”inteligente” sunt nocive pentru sănătatea fizică şi mentală. Specialiștii timișeni se așteaptă la un val de pacienți…

În unitățile sanitare românești pare că totul duce la agravarea situației bolnavilor. Aparent banala pudră de talc, folosită pentru ca mănușile chirurgicale…

Prima femeie din Foeni care a renunțat la poale doarme în așternuturi vechi de peste 100 de ani. Domnica Macedolean și-a dorit toată viața

Numărul medicilor timișeni care decid să părăsească țara pentru un salariu mai mare și condiții mai bune de lucru în străinătate crește de la an la an.

Trei copii din comuna timișeană Știuca fac performanță în ciuda tuturor opreliștilor de ordin material. Este vorba de Anamaria Ioana Popovici, fratele său…