”Uina Vila”, ortoped de aproape șapte decenii

uina vila

Sute de timișeni au scăpat de-a lungul timpului de atele gipsate, necesare ca urmare a diferitelor accidente, după ce au apelat la o femeie specializată în repusul membrelor la locul lor.

Elvira Rotariu sau ”uina Vila”, cum îi spun consătenii din Sânmihaiu Român, este încă în pâine la cei 94 de ani ai săi și lucrează fără remunerație. ”Am învățat tehnica de la moș Ginu, fratele bunicii mele.

Aveam 15 ani pe atunci. Mi-a fost frică să trag oasele doar după cum mi-a arătat el, astfel că mi-am completat cunoștințele din cărți de anatomie înainte de a trata primul pacient. De atunci n-am mai avut probleme.

Chiar ieri, i-am pus umărul la loc nepotului meu pentru că în joacă i s-a deplasat ușor”, spune uina Vila. Tâmplarul din sat e unul dintre pacienții fideli, la fel și iubitorii fotbalului.

Faima ”ortopedului” de la Sânmihaiu Român a trecut însă de granițele comunei, iar mulți localnici din satele din zonă o caută pe femeia cu mâini tămăduitoare, ba chiar și unii timișoreni. ”Eu îmi dau seama imediat dacă e sărit osul de la loc.

La fel și dacă e rupt, situație în care îmi trimit <> la spital. Au fost cazuri în care tineri timişoreni mi-au cerut opinia după ce anterior au fost la doctor. Dacă situația o impunea tăiam gipsul și <> mâna sau piciorul la locul lui, iar oamenii plecau acasă fără nici un bandaj, cu problema medicală rezolvată. Oamenii mă caută pentru că la mine nu simt durere.

Nu iau bani de la nimeni, dar dacă omul lasă ceva, lucrul respectiv îl donez la biserică”, mărturisește femeia.

Pe lângă priceperea în domeniul ortopediei, uina Vila a fost înzestrată cu alte două mari talente: o voce deosebită și un talent ieșit din comun la desen, iar dacă în unele situații nu poate tămădui trupul se ocupă cu alinarea sufletului…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “”Uina Vila”, ortoped de aproape șapte decenii

  1. Dumnezeu sa o tina sanatoasa in viata.O asemenea ,,tamaduitoare,,a dost si Uina Rica din Checea,dar din pacate nu mai este. Iar daca acest articol cu frumoasa lui poveste s-ar fi terminat cu ;VIATA MERGE MAI DEPARTE SI DE LA MINE AU INVATAT SI ALTII ar fi fost minunat. Sanatace Uina Vila.

  2. Doamne ce ma bucur de ia ce Femeie de milioane o cunosc si stiam despre ia .Dar nu mam gindit caci asa batrina este si inca traeste ,mereu intreaba despre mine cind merg in vizita la Sinmihai,Dumnezeu so binecuvinteze caci ia daruit aceasta dar care poate sa ajute ,cu multa stima Uina Vila te pupa Valerica din Sinmihai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *