
Drumul spre Parţa, închis temporar! Ruta ocolitoare
Consiliul Județean Timiș aduce la cunoștința locuitorilor comunei Parța, cât și celor care își desfășoară activitatea în zonă, faptul că…

Consiliul Județean Timiș aduce la cunoștința locuitorilor comunei Parța, cât și celor care își desfășoară activitatea în zonă, faptul că…

O categorie de angajați va beneficia de o majorare salarială substanţială. Potrivit unei noi legi promulgate de Președintele României…

Mai multe spații verzi din zona centrală a Timișoarei sunt închise de luni bune, dar în spațiile îngrădite cu pânză verde nu se întâmplă mai nimic. Aleile au fost desființate, băncile și coșurile de gunoi, îndepărtate, iar pe alocuri a început să răsară ambrozia.

Primăria Municipiului Timişoara a informat, vineri, că va fi închisă circulaţia rutieră în zona centrală a Timişoarei.

Două obiective timișene cu tradiție îndelungată vor fi închise temporar, din cauza pericolului de infectare al cetățenilor cu coronavirus. Este vorba de ștrandul și piața din Lovrin, unități reprezentative ale județului Timiș, care își vor suspenda …

Timișoara abia a reușit să intre în top 10, dar este peste Constanța și București, orașe care nu au reușit să prindă un loc în vârful clasamentului.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a fost, miercuri, pe teren, pentru a explica modul în care se vor desfășura lucrările de asfaltare…

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, un adept al demolării garajelor din oraș, a anunțat recent „A treia parcare finalizată în acest an în cartierul…

O populație îmbătrânită, acesta este pericolul care plutește în multe sate timișene, unde tineretul a cam luat drumul străinătății. Riscul poate fi, însă, mult diminuat, dacă autoritățile locale reușesc să creeze un mediu în care tinerii să se poată desfășura…

Este un proiect extrem de important, realizat de CJ Timiș și Ministerul Sănătății, ce beneficiază de o finanțare de 50 de milioane de euro…

Primăria Timișoara a predat, joi, amplasamentul pentru un nou șantier care se va deschide în oraș. Este vorba despre lucrări de modernizare și extindere…

Tratamentele aeriene se aplică dimineaţa între orele 5- 9,30 și seara de la orele 17 la 21, iar tratamentele terestre între orele 21- 5 , pe timpul nopții…

După 11 ani de la apariția reglementărilor locale prin care operatorii de televiziune și date erau obligați să treacă în subteran miile de cabluri aeriene care atârnă de stâlpii de iluminat din Timișoara, se pare că primăria a ajuns la singura soluție care pare să …

Începând cu data de 08.07.2020, ora 07,00 până în data de 09.07.2020, ora 07,00 se închide circulația rutieră în Timişoara, pe strada…

Joi, 9 iulie și vineri 10 iulie, în intervalul orar 9-14, în Cenad se va spăla și igieniza rețeaua de distribuție a apei. Ca urmare, presiunea la robinete va fi scăzută.

Începând de marți, 7 iulie, se lucrează pe strada Grigore Alexandrescu, tronsonul cuprins între Calea Torontalului și Calea Aradului. Porțiunea care urmează…

Reprezentanții Consiliului Județean Timiș și cei ai Spitalului Județean din Timișoara au semnat, ieri, împreună cu reprezentantul firmei constructoare, contractul de proiectare și execuție pentru noua maternitate a Spitalului Județean din Timișoara.

Strada Mareșal Constantin Prezan este închisă până la sfârșitul acestui an, în urma începerii lucrărilor de modernizare și extindere la patru benzi….

Construirea sălii polivalente cu 2.500 de locuri din apropierea Stadionului „Dan Păltinișanu” a început acum un deceniu, pe vremea când rector al Universității Politehnica din Timișoara era actualul primar Nicolae Robu. De atunci încoace, ghinioanele și …

Curtea europeană de conturi a identificat, într-un raport privind infrastructura UE, că în România este necesară o autorizație de construcție pentru fiecare 7 km de autostradă…