Reprezentanții Muzeului Național al Banatului au decis să le împărtășească iubitorilor de istorie fascinanta poveste a Morii Elisabeta, scoasă din albumul timpului.
„Pe malul Begăi, într-o Timișoară care își croia drumul spre modernitate, Moara Elisabeta a fost cândva un gigant al industriei locale. Astăzi, rămășițele sale abia mai amintesc de epoca în care făina pleca de aici spre întreaga Europă. Ce s-a întâmplat cu această moară, odată mândria orașului?
Timișoara, sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe malul Begăi, în Iosefin, se ridică o construcție impunătoare: Moara Elisabeta, un simbol al progresului tehnologic și al expansiunii economice a orașului. O moară cu aburi, una dintre cele mai mari din zonă, care avea să devină un reper al industriei morăritului din Banat.
Construită în 1869, odată cu înființarea Societății Bănățene a Morilor cu Aburi, moara funcționa inițial ca o filială a celebrei Mori Elisabeta din Budapesta. Numele său este o referință la Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută drept Sissi, împărăteasa Austriei, al cărei cult era puternic în întreg Imperiul Austro-Ungar. În 1909, clădirea este cumpărată și extinsă de familia Prohaska, un nume de referință în industria timișoreană, iar de atunci, mulți localnici au început să o numească Moara Prohaska.
În perioada interbelică, Moara Elisabeta devenise cea mai mare unitate mulinologică din Timișoara. Cu un debarcader propriu pe Bega și o linie ferată industrială de un kilometru care o lega de Gara Iosefin, moara era un exemplu de infrastructură bine pusă la punct. Aici lucrau 300 de muncitori și 45 de funcționari, iar producția anuală depășea 60.000 de tone de făină și furaje.
Exporturile ajungeau în întreaga Europă: Bosnia, Germania, Olanda, Franța, Elveția, dar și în Vechiul Regat și până în SUA. Era o perioadă în care Timișoara era un motor economic puternic al regiunii.
Ca multe alte construcții industriale timișorene, nici aceasta nu a scăpat de ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul bombardamentelor, corpul vestic al clădirii a fost grav avariat, iar în anii ‘60, pe o parte din terenul său au fost ridicate blocuri de locuințe.
După 1989, moara devine victima speculațiilor imobiliare, iar azi este abandonată, parțial demolată, într-o stare de degradare avansată. O clădire care odinioară hrănea Europa astăzi își pierde, încet-încet, ultima urmă de identitate.
Ce rămâne din Moara Elisabeta? Rămân fotografiile vechi, amintirea unei epoci în care industria locală era o forță, rămâne arhitectura impunătoare, mărturia unei perioade în care Timișoara era în avangarda progresului economic. Și rămâne, desigur, numele său, încă rostit de cei care cunosc istoria orașului.”, au transmis cei de la MNaB, ilustrând relatarea cu câteva fotografii: Moara Elisabeta, surprinsă într-o imagine din colecția Fridolin Hess – Lugos & Temesvár (după 1864), Elisabeta într-o carte poștală de epocă, cu inscripția „Erzsébet malom – Elisabeth Mühle” (Moara Elisabeta), o imagine clasică a Timișoarei industriale, şi poza unei facturi emise de Moara Elisabeta, în 27 martie 1894, document de tranzacție comercială.
