„Scriu cu bucurie, din plăcere, sunt şi disciplinat, şi spontan”. Interviu cu Igor Bergler

Igor Bergler este scriitor, regizor, realizator de televiziune, critic de film, specialist în marketing. Este doctor în Științe Economice și a fost de-a lungul timpului visiting professor la diverse universități.

CITEȘTE ȘI: La 7 ani a plecat spre cimitir cu un om al străzii. Tatăl i-a reclamat lipsa după câteva zile

A scris cel mai vândut roman românesc din ultimii 20 de ani, „Biblia pierdută”. „Testamentul lui Abraham”, a doua sa carte, îi calcă pe urme, ambele constituind în sine un fenomen fără precedent în literatura noastră contemporană.

CITEȘTE ȘI: Dramă uriașă: Lavinia, inginer la o multinațională, a făcut infarct la numai 34 de ani

Igor Bergler s-a născut la Reșița pe 21 septembrie 1970, dar și-a petrecut copilăria și prima tinerețe la Timișoara, unde a absolvit liceul de elită „C. D. Loga”.

A intrat la Politehnică în 1989, dar Revoluția, după cum însuși mărturisește, i-a schimbat viața.

A plecat la București, unde a studiat mai întâi regie de film, apoi scenaristică și filmologie la ATF (în prezent UNATC), după care a fost admis în urma unui examen la DFFB (Academia de Film și Televiziune din Berlin).

CITEȘTE ȘI: Scandal sexual la Federaţia Română de Judo. Cazuri muşamalizate de sex cu minore! Înregistrare audio

A realizat 12 filme (scurt- și mediu-metraje) și două lungmetraje, printre care prima peliculă produsă vreodată de o televiziune particulară din România, „Gambitul Damei” (1995) și ceea ce presa a numit întâiul thriller românesc, „Porțile” (1996).

A fost redactor încă de la început la revista „ProCinema”, unde a publicat sute de articole de întâmpinare și despre istoria cinematografului.

CITEȘTE ȘI: Adio abonamente de parcare în zona centrală!

Întors la Timișoara, a condus pentru o scurtă perioadă televiziunea Analog și radiourile Analog din Timișoara, Lugoj și Deva. A fost, alături de Robert Șerban, realizatorul emisiunii „A cincea roată”.

Și-a dat doctoratul în Managementul Campaniilor Electorale, de care s-a și ocupat pentru o scurtă vreme.

A plecat la București ca producător în publicitate la Tempo Advertising, după care și-a creat propria agenție.

CITEȘTE ȘI: Locuinţe ieftine într-o localitate din Banat

De numele lui se leagă câteva campanii și branduri românești care au devenit celebre.

– Igor Bergler, dumneavoastră aţi apărut în literatura română, precum s-a spus – „de nicăieri” – şi aţi devenit un prozator-fenomen fără a avea antecedente în domeniu. Ar fi interesant pentru cititorii dumneavoastră, extraordinar de numeroşi, să afle dacă aţi cochetat, totuşi, cu scrisul şi înainte de a deveni celebrul autor al „Bibliei pierdute”…

– Cândva prin clasa a IV-a, inspirat de o carte pe care am iubit-o enorm (cred c-am citit-o de vreo 30 de ori!), „Anii măgăriilor” de Branko Ćopić, a cărei acţiune se petrecea într-un internat antebelic, m-am apucat şi eu să scriu un roman despre colegii mei.

M-am oprit după 10-12 pagini. Voiam să fie ceva comic, simpatic. Ţin minte însă că jumătate din text era prefaţa, în care descriam pe larg cât de mare şi faimos o să fiu…

– Aţi reuşit asta peste ani, cu „Biblia pierdută”, a cărei versiune în limba sârbă, „Izgubljena Biblija”, a fost, zilele acestea, vedeta celui mai mare târg de carte din Sud-Estul Europei, la Belgrad. Cum s-a născut acest proiect?

– Am vrut să creez un bestseller universal. Apropiaţii s-au uitat la mine cu… înţelegere superioară şi un pic de compasiune.

Singurul care m-a crezut, înafară de nevastă-mea, a fost Pavel Şuşară. Mi-a comunicat-o drăguţ. A zis: „Planul tău e atât de cretin, încât o să-ţi iasă”.

A avut dreptate, de vreme ce „Biblia pierdută” a devenit, în România, cea mai vândută carte de după Revoluţie, cu drepturile de autor cumpărate în 31 de ţări, printre care de către trei edituri de prim rang.

Este vorba despre grupul editorial Penguin Random House în Spania, în Italia despre La Nave di Teseo, editura înfiinţată de Umberto Eco, iar în Franţa despre Grupul Planeta.

Romanul a apărut deja în Rusia, Belarus, Ucraina, Georgia, făcând pretutindeni furori.

A urmat „Testamentul lui Abraham”, care a depăşit, într-un an de la apariţie, 100.000 de exemplare vândute, mai mult decât „Biblia…” în acelaşi interval de timp.

Şi cea mai recentă carte a mea, „6 poveşti cu draci”, a înregistrat un adevărat record pentru un volum de proză scurtă, încă din etapa precomenzilor, ceea ce o face comparabilă cu celelalte.

– Cum a întâmpinat incontestabilul dumneavoastră succes lumea literară şi editorială din România?

– Reacţiile au fost dintre cele mai diverse. Sunt unii care cred că, cu cât ai mai mult succes, cu atât cartea ta e mai proastă, iar asta pentru că ei înşişi nu au succes.

Ăştia-s convinşi că eşti cel mai bun când nu vinzi nici un exemplar.

Un director de editură m-a acuzat că fac „publicitate nesimţită”. N-am venit din găşti literare. Sunt un outsider.

N-am fost la cenaclurile lor, nu i-am frecventat, n-am avut nimic de împărţit cu ei.

În schimb am fani, oameni care îmi scriu, care-mi trimit fotografii cu ei înşişi şi cărţile mele.

– Cine sunt cititorii lui Igor Bergler?

– Sunt oameni diferiţi, de la cei cu patima lecturii până la aceia care n-au avut obişnuinţa de a citi, de la tineri până la vârstnici.

Într-o Românie în care se insistă atât de mult pe ideea de moarte a cărţii, am schimbat paradigma.

Pur şi simplu, am arătat că se poate. Am făcut asta şi când a fost vorba de proza scurtă, un gen mai puţin gustat în general, dar şi unul greu pentru scriitorul care trebuie să concentreze, să esenţializeze.

Am venit cu „6 poveşti cu draci” şi ca să nu-mi las publicul să aştepte prea mult. Am decis să alternez, câte un roman, apoi ceva de altă factură.

– Ce mai aveţi în lucru, în momentul de faţă?

– Mă ocup de mai multe proiecte. Ar fi „Perplexitate”, un roman noir, apoi „Cocoaşa pierdută a lui Richard al III-lea” şi încă o carte care-l va purta pe cititor în lumea mai puţin cunoscută a Rusiei medievale, pe vremea lui Ivan cel Groaznic.

Documentarea este un proces serios, laborios.

În materie de creaţie, când vine inspiraţia, scriu. O fac nu căznit, ci cu bucurie, din plăcere.

Sunt şi disciplinat, şi spontan, după caz.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns