„I-am cunoscut pe cei mai mari antrenori ai lumii”

A intrat în cel de-al 33-lea an de antrenorat şi vrea să ţină în continuare steagul sus. Din 1985, când a început această meserie după o frumoasă carieră de boxer, el a trecut pe CSŞ, UMT, NIMB şi CSM Timişoara. La cel din urmă club se află şi în prezent, cu rezultate bune. A început să şlefuiască tinerele talente avându-l alături pe Ilie Corneanu şi a devenit ulterior tehnician emerit şi membru al Colegiului Central al Antrenorilor. Este vorba despre Nicolae Ispas.

„La toate competiţiile interne şi internaţionale la care am participat cu sportivii mei am reuşit să cucerim medalii, inclusiv la europene şi mondiale, prin Patricia Martinconi. În România am avut medalii la toate categoriile de vârstă – cadeţi, juniori, tineret şi seniori.

Ultimul este Alex Năstruţ, la naţionalul de cadeţi de anul trecut, unde a boxat la categoria 68 de kilograme. Tot în 2017, el s-a clasat pe locul al cincilea la europene. Campionii naţionali pe care i-am scos ca antrenor sunt Doru Livădariu, Ali Tekin, Cristian Şulea, Raul Szekely şi Aurel Mercea. Ultimul a cucerit titlul pe 27 mai, de ziua lui şi a mea”, îşi aminteşte Nicolae Ispas.

Antrenorul de la CSM Timişoara continuă: „I-am cunoscut pe cei mai mari antrenori ai lumii, pe Laszlo Papp, Alcides Sagarra şi Valery Frolov. Din punctul meu de vedere, cel mai mare produs al boxului românesc este Francisc Vaştag, un om de un mare caracter. Un mare profesor a fost Eustaţiu Mărgărit, şeful catedrei de box de la ANEFS Bucureşti.

Dintre foştii mei elevi, cel mai serios a fost Ion Mihai. A învăţat, a ascultat şi a ajuns director. Sunt mândru de toţi cei pe care i-am antrenat şi s-au realizat pe toate planurile. Dintre cei tineri am o simpatie pentru Alex Năstruţ, Robert Pater, Doru Livădariu, Florin Ivănoaie, Samuel Cânţa şi David Vinţan. N-a existat un an să nu iau o medalie. Şi în continuare voi încerca să dau totul împreună cu colegii mei Ion Mihai, Gheorghe Biea, Orlando Ispas, Tudor Grigoraş, Ştefan Gomoescu, Eduard Copoţ şi Gabriel Arnăutu pentru a ridica boxul timişorean pe cele mai înalte trepte.

Dan Păltinişanu şi Petre Mehedinţu mi-au fost prieteni, nu pot să uit cât de mult m-au ajutat ei la Bucureşti, unde am făcut ANEFS-ul şi am fost legitimat la Dinamo. Idolul meu ca fotbalist a fost Florea Dumitrache”.

Nicolae Ispas are cuvinte de laudă la adresa pugilistului profesionist timişorean Flavius Biea: „Mi-a plăcut cum a boxat în meciul cu ucraineanul Golovko. A făcut-o excelent, dar în acest sport se întâmplă uneori lucruri neprevăzute. Mi-a plăcut că a fost bărbat şi şi-a vândut scump pielea. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre Ronald Gavril, care a avut un adversar bun în americanul Benavidez. Mai mobil, mai puternic, mai combativ şi cu o alonjă mai mare decât băiatul nostru, care a pierdut însă onorabil, la fel ca Flavius Biea”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “„I-am cunoscut pe cei mai mari antrenori ai lumii”

  1. Ma bucur Nicule (nea caisa) cum ziceai tu sa te vad si sa aud de tine, ami aduc aminte cind stateam la vila Taranu la UMT, ati doresc multa sanatate si numai bine tie si familiei tale.
    Eu sunt Ghita Breban din SUA.

    Salut si sa auzim numai de bine.

  2. Respect MAESTRE.Am trecut și eu pentru o scurtă perioadă prin mâinile acestui OM și sunt mândru cu asta,felicitări pentru ceea ce a făcut și ce face.Am cunoscut mulți pugiliști care nu sunt trecuți aici și pe care i-a pregătit Maestrul Ispas printre care și regretatul meu frate Vasile Sava. Multă sănătate vă doresc.

  3. sanatate multa Nicule ,ai un nume predestinat „Ispas ” Naltare, ai mancat pa paine boxul din tinerete ,esti inca un sportiv fara fite ,pt. ca si antrenorii fac parte din activitatea sportiva cat sunt in activitate ,mai poti inca sa descoperi tineri talentati .Te saluta un prieten vechi A.P

Lasă un răspuns