CSU Universitatea de Vest din Timișoara, rezultate excelente la naționalul de badminton

CSU Universitatea de Vest din Timișoara, rezultate excelente la naționalul de badminton

Campionatul Național de Badminton, competiție organizată recent la Sala Oituz, a adus rezultate excelente pentru CSU UVT Timișoara. Collins Filimon și Laura Constantin, ambii de la structura sportivă a Universității de Vest, au devenit campionii României la seniori în probele de simplu.

Dacă în privința lui Filimon se știa că este principalul favorit al duelului cu Călin Turcu (ACS Armada Sud București), triumful Laurei reprezintă o surpriză plăcută, ținând cont că ea a trebuit să joace de fiecare dată set decisiv pentru a avansa pe tabloul feminin de simplu, iar în finală a depășit-o în minimum de seturi pe principala favorită, Anamaria Șerban (Sportul Studențesc București).

Collins Filimon a câștigat și finala de dublu mixt, alături de o altă sportivă de la CSU UVT, Maria Duțu.

La dublu feminin, CSU UVT a bifat argintul prin Florentina Constantinescu și Maria Duțu, care s-au predat cu greu, după un meci de trei seturi, favoritelor numărul unu, Grecea și Șerban (Sportul Studențesc).

Într-o singură finală nu a fost reprezentat vestul țării, cea de dublu masculin, care s-a transformat într-un derby al Moldovei ce a fost adjudecat de băcăuanii Ciobotaru și Cojocaru.

Rezultatele finalelor de seniori sunt următoarele – simplu masculin: Collins Filimon (CSU UVT Timișoara) – Călin Turcu (ACS Armada Sud București) 21-9, 21-8; simplu feminin: Laura Constantin (CSU UVT Timișoara) – Anamaria Șerban (Sportul Studențesc București) 21-17, 21-19; dublu masculin: Robert Ciobotaru/Daniel Cojocaru (Știința Bacău) – Vitalie Izbas/Vladimir Leavadschi (ambii Politehnica Iași) 21-16, 21-18; dublu feminin: Ioana Grecea/Anamaria Șerban (Sportul Studențesc București) – Florentina Constantinescu/Maria Duțu (ambele CSU UVT Timișoara) 13-21, 21-5, 21-18; dublu mixt: Collins Filimon/Maria Duțu (ambii CSU UVT Timișoara) – Daniel Popescu/Loredana Lungu (CSM Timișoara/CSU UVT Timișoara) 21-11, 21-11.

Collins Filimon a spus următoarele: „Este al șaptelea titlu consecutiv la simplu și al doilea la rând la dublu mixt. Mă bucur că nu am pierdut nici un set. Performanța aceasta se înscrie într-un an 2022 excelent, în care am câștigat și un prim turneu internațional. M-am maturizat în joc, la 24 de ani și acest lucru se vede și în clasament, unde sunt în creștere, de la poziția 220 până pe 160. Asta îmi dă speranțe de încadrare pe locurile calificante la Jocurile Olimpice de la Paris, adică între primii 100 de jucători din lume”.

Laura Constantin, campioană la simplu feminin, a declarat: „Nu mă așteptam ca la seniori să termin prima în țară, în condițiile în care la U17 și la U19 am luat bronz. În finală am jucat mult mai bine decât în restul meciurilor, am fost mult mai motivată de nivelul pe care l-am atins; așa se explică victoria în minimum de seturi, după ce până la momentul respectiv am avut jocuri de câte trei seturi. E foarte frumos că la 15 ani am putut câștiga un concurs de seniori. Păstrarea calmului, cred că a fost cheia succesului!”.

CITEȘTE ȘI: „Leii” din Banat joacă vineri în Liga Națională, la Timișoara

Organizatorii locali ai Campionatului Național de Badminton categoriile Elite și U15 au fost CSU Universitatea de Vest din Timișoara și Consiliul Județean Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *