
Ștampila nepusă înseamnă finanțare respinsă
În vara anului trecut, Administrația Fondului pentru Mediu anunța aprobarea ghidului de finanţare a Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi …

În vara anului trecut, Administrația Fondului pentru Mediu anunța aprobarea ghidului de finanţare a Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi …

Potrivit art. 8, alin. (2), din HCL nr. 371/2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul municipiului Timişoara, cu modificările …

Societatea de Transport Public Timişoara şi primăria au inaugurat primele curse destinate transportului şcolar. În primă fază, începând de azi, elevii a

Prin programul „Rabla pentru electrocasnice”, Ministerul Mediului a acordat deja vouchere pentru peste 24.000 de produse, în valoare de 7,5 milioane de lei …

În vederea remedierii unei defecțiuni la rețeaua secundară, Colterm SA este nevoită să întrerupă furnizarea agentului termic la PT 98, mâine (14.01)…

Aquatim a anunțat că mâine, 14 ianuarie, între orele 8-16, se va sista livrarea apei în localitatea Gruni, pentru lucrări de spălare și dezinfectare…

Tariful pentru serviciul de canalizare prestat de Aquatim a scăzut, în urma noilor reglementări fiscale privind cota TVA, de la

Anotimpul alb continuă să domine întreaga țară, iar zona de vest nu face excepție, chiar dacă pe aceste meleaguri eram obișnuiți cu ierni blânde.

Primăria Municipiului Timișoara a fost ieri gazda celei de-a doua întâlniri de lucru a Alianței Vestului. Întâlnirea informală s-a axat pe două teme…

În data de 17 septembrie 2018, Administrația Fondului pentru Mediu a lansat …Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră…

Începând de luni, pe traseele Societății de Transport Public din Timișoara vor circula cu 24 de mijloace de transport în plus, a anunțat primarul …

Într-un recent clasament realizat cu ajutorul unei formule și publicat pe site-ul numbeo.com (cea mai mare bază de date privind orașele lumii), Cluj-Napoca …

De cel puțin un deceniu, clădirea Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” s-a transformat într-un real pericol public din cauza stării avnsate de degradare.

Conform Asociației Pro Infrastructură, 2018 le-a adus românilor încă 58,416 kilometri de autostradă, așa cum organizația anticipase, de altfel, cu un an …

Începând de luni, 14 ianuarie, Societatea de Transport Public Timișoara va începe serviciul de transport public pentru elevi. Patru cartiere și patru …

Primarul Nicolae Robu a anunțat că la sfârșitul lui 2018 municipalitatea a depus patru noi proiecte pentru finanțare din fonduri europene nerambursabile …

La sfârșitul anului 2018, echipa Verde pentru Biciclete anunța lansarea proiectului Vrem Piste! – un demers menit să marcheze o nouă încercare…

Consiliul Județean Timiș va găzdui în primul semestru al anului 2019 o serie de zece întâlniri, conferințe și seminarii ale experților europeni, cu ocazia …

Lângă Casa Austria va fi ridicată, din fonduri europene, o nouă maternitate, a anunțat conducerea Consiliului Județean Timiș. „Primele imagini cu designul …

Odată cu urările de bine aferente începutului de an, primarul Timișoarei a ținut să facă publică o listă impresionantă cu șantiere la care se …