Cea dintâi mare sărbătoare bisericească a Noului An calendaristic este, pentru creștinii ortodocşi, dar şi pentru catolici, Botezul Domnului, prăznuită de fiecare dată în 6 ianuarie și cunoscută în popor drept Bobotează.
Cu această ocazie, credincioșii din Apus comemorează mai cu seamă venirea magilor la naşterea Pruncului Iisus şi arătarea fizică a Mântuitorului către Neamuri, pe când ortodocşii aduc cinstire, înainte de toate, Botezului lui Iisus în apa Iordanului, moment văzut ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului). Cartea Sfântă amintește de Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul lui Iisus Hristos, care a propovăduit venirea Acestuia, îndemnându-i pe iudei la pocăinţă. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim şi din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele şi, mai ales, pentru a fi botezaţi de el în râul Iordan. Ioan le cerea, înaintea acestui ritual sacru, să-şi spovedească păcatele şi să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar „cel ce va veni după el” (în tradiţia creştină Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Şi tot despre Acela care avea să-i urmeze, Ioan afirma că este mult mai mare şi mai puternic decât el. Evanghelia relatează că şi Iisus a venit din Galileea pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-L, a zis: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce va spăla păcatul lumii”.
Tradiţia mai spune că, atunci când Mântuitorul a ieşit din râul Iordan, „cerurile s-au deschis şi duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel şi venind peste El” şi că un glas din Ceruri a zis „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”. Marea sărbătoare creştină este precedată de o zi de post, care reprezintă jertfa omului de dinaintea primirii apei sfinţite.
În Ajunul Bobotezei, există tradiția ca preoții să umble din casă în casă cu crucea, stropind cu un mănunchi de busuioc cufundat în aghiasmă peste toate acareturile gospodăriei. Obiceiul se păstrează și astăzi, chiar dacă, la oraș, ziua de înfăptuire a ritualului purificator poate fi alta din preajma Bobotezei. Odinioară, venirea preotului era anunţată zgomotos de un grup de copii care strigă tare „Chiralesaaa!”, expresie ce vine de la Kirie Eleison, adică „Doamne miluieşte!” Exista credinţa că, astfel, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei. Copiii primeau nuci, mere sau bani, în timp ce „în casa cea mare”, femeile găteau de post: prune sau pere uscate fierte, bob, colivă, salată de fasole. Părintele primea, cu aceeaşi ocazie, un fuior de cânepă, un colac şi o sumă de bani. Din fuior era obligat să facă funia la clopot, precum şi cea pentru gropar, cu care se lasă sicriul în mormânt. La ţară, preotul era aşteptat cu casa curată, iar pe masă se aşezau un vas cu apă, o farfurioară cu sare, una cu grăunţe şi un colac. Femeile îşi întindeau pe gard covoarele, macaturile şi ţesăturile să fie botezate şi astfel să devină mai trainice, aducătoare de sănătate şi, mai ales, ferite de molii.
Datini şi obiceiuri de Bobotează
Bătrânii din satele de altădată credeau că dacă crengile pomilor sunt acoperite de brumă, ei vor da în vară fructe multe şi bune. Tot astfel, gândeau că, dacă picură din streaşină, anotimpul cald va fi unul ploios, iar o altă credință răspândită spunea că din direcția în care va stropi părintele cu sfeștocul de busuioc vor veni, peste an, ploile. O altă previziune meteorologică populară are ca personaj central tot fețele bisericești care umblă cu Iordanul: dacă preotului îi scârțâie zăpada sub picioare când merge pe la casele oamenilor, anul proaspăt început va fi rodnic și bogat. Un obicei foarte vechi este acela că fetele trebuie să ia de la popă o crenguţă de busuioc sfinţit şi să-l pună noaptea sub pernă pentru a-şi visa ursitul. Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, tinerele îşi legau pe degetul inelar, cu un fir de mătase roşie, mănunchiul de busuioc.
