În comuna şefului CJT, un drum asfaltat se termină brusc într-o tufă, iar un autobuz e în acelaşi loc de 20 de ani! GALERIE FOTO

drum remetea

O epavă a unui autobuz stă pe o stradă din Remetea Mare de 16 ani, deşi unii localnici spun că ar fi acolo de vreo două decenii. Între timp, lângă vehiculul, care aparţine Primăriei Remetea Mare, cu care localnicii ieşiţi la pensie făceau naveta, a crescut falnic un pom.

autobuz remetea„Soţul meu spune că e de 20 de ani aici autobuzul ăsta. Chiar aşa, să nu îl ia, dă-o-oncolo de treabă! Nu văd nimic pe stradă. Într-o noapte au intrat hoţii la noi în curte, dar nu au putut înainta prea mult, că am nişte câini răi. Au sărit gardul la vecini, apoi s-au ascuns după autobuz”, spune o femeie căreia autobuzul îi obturează vederea spre strada principală.

Un alt localnic, component al echipei de fotbal din Remetea Mare, mai tânăr, îşi aduce aminte că autobuzul a fost scos din circulaţie pe când era el în clasa a IX-a sau a X-a.

„De 16 ani stă acolo, nu de 20. Ştiu sigur asta. Acolo se ascund hoţii şi se joacă copiii”, spune fotbalistul.

copac autobuzEpava stă chiar în faţa curţii fostului şofer. „Nouă ni s-a dat ordin, nu mai ştiu când, să le scoatem din circulaţie. Din câte ştiu eu erau în leasing şi nu puteau să le trimită la fie vechi, până nu se încheia contractul. Au mai fost două aici, dar le-au luat şi le-au tăiat”, spune fostul şofer al mijlocului de transport. La rândul său, primarul comunei, Ilie Golubov, afirmă că există o hotărâre de consiliu local pentru tăierea şi trimiterea la fier vechi a autobuzului.

„De când e hotărârea?”. „De acum doi ani”. „Păi şi de atunci nu a fost pusă în aplicare?”. „Apăi vedeţi şi dumneavoastră ce preţ mai are fierul vechi acum…”. Un răspuns care pe localnici nu-i satisface. Ei susţin însă că dacă nu va rezolva problema îl vor sancţiona pe primar la alegerile locale.

Drumul spre… nicăieri

Tot în urmă cu doi ani exista în Remetea Mare un drum care se oprea într-o râpă. Tocmai fusese frumos asfaltat! Acel drum există şi acum, iar în urmă cu doi ani primarul spunea că va realiza acolo un podeţ.
strada remetea„Nu sunt hotărâţi oamenii. Unii vor, alţii nu! Eu ce să le fac?”. „Păi sunteţi primar, nu trebuie să luaţi o decizie?”. „Apăi da, dar dacă oamenii nu se hotărăsc…”.

Drumul asfaltat a fost făcut, pe o porţiune de stradă, în paralel cu cel vechi, iar pe locul unde acum există asfalt, era şanţul de strângere a apei, când ploua. Oamenii se plâng că de când s-a luat această decizie de mutare a drumului, curţile le sunt inundate la orice ploaie.

„Aici era era o baltă. Au stricat-o şi au făcut drum, au înălţat locul, iar acum toată apa se scurge în curţile oamenilor. Nu avem nici canalizare. Păi se poate aşa ceva?”, se întreabă un alt localnic.

gradinita remetaCurtea grădiniţei, loc de depozitat pământ

În curtea grădiniţei se află – nici în acest caz nu mai ştie nimeni de când – o movilă mare de pământ.

Acest lucru nu le permite copiilor să se joace, în timp ce primarul spune că el a decis să fie aruncat acolo pămâtul pentru a-l nivela.

Culmea este că pe movilă au crescut buruieni de un metru, iar edilul încă nu a dispus nivelarea.

Comuna de reşedinţă a lui Titu Bojin, una care lasă mult de dorit

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, are casă-n Remetea Mare. Este „mândru bănăţean” şi o dovedeşte la fiecare apariţie publică a sa, în care chiar şi graiul îl dă de gol. În asemenea condiţii, eşti tentat să crezi că aşezarea unde şeful judeţului îşi are reşedinţa arată extraordinar.

Ei bine, nu-i chiar aşa. Oamenii se plâng că în comune mult mai îndepărtate de Timişoara şi cu un buget mult mai redus există parcuri frumos amenajate şi locuri de joacă pentru copii. În schimb, la ei, deşi ar avea spaţiu suficient pentru acest lucru, nu s-a făcut nimic. „N-avem nici măcar un parc. Suntem la 11 kilometri de Timişoara şi avem o comună jalnică”, spune şi localnicul-fotbalist.

Două echipe de fotbal se bat pe un teren

În Remetea Mare există două echipe de fotbal. Una e formată din trei-patru localnici şi restul „outsideri”, cealaltă, cu doar doi-trei fotbalişti din alte localităţi, iar în rest doar lococalnici.

ilie golubovEi bine, echipa de „stranieri” are dreptul să joace pe terenul localităţii, în timp ce celeilalte i se interzice acest lucru.

„Suntem în situaţia lui Poli Timişoara. Dacă vor să joace, să vină la primărie să încheiem un contract”, spune Ilie Golubov.

Dincolo de toate acestea, Remetea Mare pare o comună încremenită în timp. Nimic nu s-a schimbat acolo. Doar anii s-au aşternut, mai mult sau mai puţin discret, peste locuitorii săi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “În comuna şefului CJT, un drum asfaltat se termină brusc într-o tufă, iar un autobuz e în acelaşi loc de 20 de ani! GALERIE FOTO

  1. Buna seara cititorilor si in special persoanei care a scris articolul referitor la cele doua echipe de fotbal din Remetea. Ne pare foarte rau ca acest ziar cu renume in Banat nu se informeaza mai bine inainte de a publica diverse informatii si astfel induc in eroare cetatenii.
    Dorim sa va oferim cateva detalii, care probabil v- au scapat, pentru a avea o viziune reala asupra situatiei.
    In primul rand, echipa asa zisa cu doar trei- patru localnici si restul outsideri este compusa din 11 localnici( in orice moment va putem arata carnetele lor de joc) si alti cativa jucatori care completeaza echipa, ceea ce face legitim dreptul de joc pe terenul din Remetea Mare.
    Daca sursele dumneavostra nu cunosc localnicii comunei Remetea Mare, atunci intradevar pot afirma ca echipa este de outsideri…
    Pentru orice informatii suplimentare, va stam la dispozitie!

    Multumim si o seara buna!
    Echipa Gloria Remetea Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *