
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România. În Banat vor fi ploi torențiale, grindină şi furtuni
Ultimele zile au adus fenomene meteo extreme în Europa. Cea mai afectată de apariția unui nou ciclon este Italia, unde trăiesc foarte mulţi români, şi unde vântul a fost devastator.
Meteorologii europeni au emis Cod roșu de fenomene extreme în mai multe țări, conform Antena 3 CNN.
„În primul rând, aș vrea să precizez că în această perioadă din an, final de lună mai și început de lună iunie ne așteptăm la un grad ridicat de instabilitate atmosferică.
Activitatea ciclonică în zona mărilor și a oceanelor este destul de mare pentru că temperatura apei este destul de ridicată, favorizează evaporarea și în același timp se formează cicloane care determină astfel de manifestări de instabilitate.
La noi în țară, începând de mâine (duminică) seară, vor fi manifestări de instabilitate, dar la cote mult mai reduse față de ceea ce am văzut că se întâmplă pe continentul european.
Ne așteptăm la averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, dar și probabilitate mare pentru căderi de grindină în partea de sud-vest a țării, la început, în special în Oltenia și în zona Banatului, apoi treptat și în jumătatea de vest a Munteniei, Crișana, Transilvania și Maramureș, și doar izolat în celelalte zone.
Cantitățile de apă, atât în intervale scurte de timp, cât și prin acumulare, mai ales în noaptea de duminică spre luni și pe parcursul zilei de luni vor depăși 20-25 l/metru pătrat.
În cursul săptămânii viitoare, chiar dacă vor mai fi și perioade cu un grad mai redus de instabilitate atmosferică, vor fi destul de multe ploi, în special în jumătatea de vest a țării, ploi însoțite și de descărcări electrice, dar și de căderi de grindină.
Temperaturile vor fi în creștere la acest sfârșit de săptămână, mai ales mâine ne așteptăm la o vreme caldă în toate zonele țării, cu temperaturi mai ridicate în Banat și în Crișana, unde vom ajunge până în jurul a 28 de grade Celsius.
Deci o vreme caldă, chiar dacă vor mai fi alternanțe, vor fi și pe va fi și pe parcursul săptămânii viitoare, cu maxime frecvent peste 20-22 de grade în toate regiunile.
CITEȘTE ȘI: Proiectant pentru drumul care leagă Moșnița de Ghiroda
Temperaturile minime vor fi în creștere, de asemenea, și se vor încadra în general între 8 și 15 grade Celsius, valori mai scăzute în zonele depresionare”, a spus Oana Păduraru, meteorolog ANM, sâmbătă, la Antena 3 CNN.