Un bărbat din Vietnam, prins de polițiștii de frontieră din Timiș transportând migranți spre vestul Europei

Un bărbat din Vietnam, prins de polițiștii de frontieră din Timiș transportând migranți spre vestul Europei

Un bărbat din Vietnam, prins de polițiștii de frontieră din Timiș transportând migranți spre vestul Europei

Vineri, 17 mai, în jurul orei 00.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara au depistat în apropierea frontierei cu Ungaria, la aproximativ 500 de metri, într-un autoturism înmatriculat în România, cinci cetățeni străini.

Persoanele în cauză, care nu își justificau prezența în zonă, au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din Vietnam şi au vârste cuprinse între 39 și 53 de ani.

Din declarațiile acestora a rezultat că șoferul, cetățean din Vietnam, urma să îi ajute pe ceilalți patru conaționali în încercarea lor de a trece ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.

CITEȘTE ȘI: Ghidul candidatului pentru admiterea în învățământul liceal, profesional și dual 2024-2025, pentru județul Timiș

Cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, șoferul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar ceilalți patru cetățeni din Vietnam pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, pe numele șoferului din Vietnam, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, în baza materialului probator, a dispus măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *