Protocol de colaborare între Universitatea de Vest din Timișoara și SCM Ohma Timișoara

Protocol de colaborare între Universitatea de Vest din Timișoara și SCM Ohma Timișoara

Protocol de colaborare între Universitatea de Vest din Timișoara și SCM Ohma Timișoara

În cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Vest din Timișoara, luni, 12 septembrie, a fost semnat Protocolul de colaborare dintre UVT și SCM Ohma Timișoara.

La conferința de presă au participat Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, Prorectorul UVT, conf.univ.dr. Mădălin Octavian Bunoiu, Decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din UVT, conf.univ.dr. Adrian Nagel, doamna Alina Botezatu (director SCM Timișoara), domnul Dragan Petricevic (antrenor SCM Ohma Timișoara), domnul Sorin Șipos (președintele Consiliului de Administrație SCM Timișoara) și domnul Dusan Willms (reprezentant Ohma).

Parteneriatul dintre Universitatea de Vest din Timișoara și SCM Ohma Timișoara are ca obiectiv cooperarea activă, în vederea susținerii și promovării reciproce prin sport și educație.

Protocol de colaborare între Universitatea de Vest din Timișoara și SCM Ohma Timișoara

Prin colaborarea stabilită între UVT și SCM Ohma Timișoara părțile vor contribui la promovarea sportului ca stil de viață și a educației pentru sănătate în rândul studenților, cât și pentru întreaga comunitate locală. De asemenea, este vizată susținerea sportului de performanță pentru echipele de baschet și baschet 3×3 la nivel de seniori și juniori.

Pe viitor, se urmărește extinderea ariei de colaborare, promovarea pe plan național și internațional, dar și cooperarea activă cu reprezentanți ai mediului economic, social și instituțional, prin organizarea de acțiuni și evenimente comune.

CITEŞTE ŞI: Prețurile apartamentelor au crescut, în august, în Timişoara şi în alte mari oraşe

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Sportul de performanță este bine să fie sprijinit printr-o cât mai bună infrastructură sportivă, dar și prin antrenori și formatori specializați. Toate aceste resurse se regăsesc la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul UVT, iar parteneriatul pe care îl deschidem astăzi cu SCM Ohma Timișoara va urmări dezvoltarea oportunităților sportive pentru studenți, dar și susținerea performanțelor Ohma Timișoara. Mult succes sportivilor timișoreni din echipa Ohma Timișoara, în cooperare cu sportivii UVT!”

Dragan Petricevic, antrenor principal SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara: „Evenimentul are o semnificație uriașă. Eu sunt mai traditionalist de felul meu: când am venit în România – acum 26 de ani, nu? – am venit la o echipă universitară, Universitatea Cluj. Acolo era un U, iar acum un U vine alături de noi, ceea ce înseamnă enorm de mult. Cum unii oameni sunt legați de casa regală, de exemplu, eu sunt legat de simbolul acesta al tinereții, al studențimii, al vibrației unui oraș, căci tinerii, studenții reprezintă vibrația unei cetăți. UVT vine alături de noi și, cu tot respectul față de celelalte universități din oraș, Universitatea de Vest este cea renumită, și pe plan national, și pe plan internațional”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *