Piețele Timișoarei, tot în lumea a treia (foto)

La peste patru ani de când conducerea municipalității timișorene recunoștea că Piața 700 (și nu numai) arată ca în lumea a treia, locurile dedicate comerțului cu produse agroalimentare nu și-au schimbat prea mult înfățișarea. Cu două excepții – Badea Cârțan și Iosefin – piețele agroalimentare din cartierele Timișoarei sunt un fel de coșmelii din tablă ieftină, vopsită gri, care poate fi revopsită când ruginește.

Acolo unde partea metalică cedează sub apăsarea timpului, ea este înlocuită cu diverse improvizații textile. Mesele pe care stau expuse la vânzare legumele și fructele sunt dintr-un soi de beton, iar unicul avantaj este că pot fi spălate și li se poate lipi câte un abțibild cu numărul de ordine, pentru o evidență a plăților făcute de comercianți.

Probabil că părinții urbei de pe Bega nu prea merg la piață sau nu o fac în anotimpul rece, ca să evite inducerea unei stări depresive. Dacă ar lua la pas toate piețele din cartierele Timișoarei, le-ar ieși grabnic din cap iluziile europene și lista cu mărețele realizări. Nu-i cine știe ce marfă pe la noi prin piețe, iar cea existentă se acoperă, îndeobște, cu câte o pătură în carouri sau alt material cu aspect de coviltir. Acest aspect este cotidian în Piața 700, ca să dăm un exemplu ultracentral. De fapt, dacă nu au unde să depoziteze marfa peste noapte, ce să facă vânzătorii? Să lase cartofii sau merele să înghețe?

Singurătatea comerciantului din piața de cartier

În Zona Soarelui, piața (sau ceea ce ar trebui să fie ea) este pustie în timpul săptămânii și se animă doar sâmbăta. Așa ne lămurește singura comerciantă prezentă. „Ne mănâncă supermarketurile din zonă și mulți preferă piața volantă de la stadion. Eu sunt pensionară și, împreună cu soțul meu, ne-am cumpărat casă și grădină la țară, avem și apartament în oraș. El vinde în piața volantă, eu aici. Ce să fac altceva? Să mă uit toată ziua la televizor? Oricum, nu aflăm nimic bun de la politicieni”, ne explică doamna.

Lângă piața dotată cu un schelet metalic care nu a mai apucat să-și vadă copertina, se află și o clădire semiruinată. Totul pare încremenit în timp și arată la fel ca acum patru-cinci ani sau poate chiar mai mult.

Obsedantul gri

Piața din Calea Girocului este compusă din două compartimente. Primul este o clădire din metal și sticlă, dar nu așa cum sunt imobilele moderne, ci în cel mai anacronic sens al cuvântului, cu geamuri jegoase și tablă vopsită în același gri din toate piețele Timișoarei, culoare din care societatea Piețe și-a făcut, pesemne, un stoc pentru zeci de ani.

Sectorul în aer liber are o parte dintre mese acoperite cu un soi de plastic mâncat de vreme și încrustat cu noroi. Pe alocuri, acoperișul e peticit cu niște cârpe, iar becurile chioare reușesc cu greu să facă față unei zile mohorâte de iarnă.

Și în Piața Doina acoperișul a fost vopsit mai recent, în același gri vesel și strălucitor, astfel că rugina nu se mai vede. Atmosfera este la fel de cenușie, dar comercianții fac tot posibilul să o înveselească ascultând muzică, după gustul și dotarea fiecăruia.

O piață am avut…

Piața Badea Cârțan a avut parte de o soartă nefericită în ultimele luni. I-am surprins pe comercianți când reveneau la mesele lor, după ce exilul din Piața Traian a luat sfârșit. Totuși, o parte a pieței va rămâne îngrădită până când – probabil, peste câțiva ani – procesele dintre primărie, proiectant și constructor vor ajunge la final.

Un lucru rămâne greu de înțeles: de ce o fi fost nevoie să fie reabilitată tocmai această piață, care era destul de bine amenajată? Nu ar fi fost de preferat ca resursele să fie dirijate, în primul rând, spre piețele jalnice ale orașului? Sau, în altă variantă, banii ar fi putut fi utilizați pentru amenajarea unei piețe în cartierul Steaua-Fratelia, ai cărui locuitori așteaptă de peste zece ani să se împlinească această promisiune.

Bani europeni și atât

Piața Iosefin a fost reabilitată cu fonduri europene, împreună cu strada Văcărescu. Lucrările s-au încheiat acum câțiva ani, iar întreaga zonă arată mult mai bine. Totuși, ca să rămână și o ștampilă a inconfundabilului stil autohton, lângă frumoasa clădire a acestui „mall agroalimentar” șade o parcare plină de gropi și noroi. Nu știm al cui este terenul, dar, dacă tot este folosit ca loc de odihnă pentru autovehicule și, ocazional, ca spațiu pentru comerț în aer liber, de ce nu poate fi amenajat în mod civilizat? Sau ne vine greu să ducem ceva până la capăt?

Bineînțeles, Timișoara nu duce lipsă de promisiuni și proiecte pentru modernizarea piețelor, care vor fi implementate într-un mandat sau altul. Deocamdată, rămânem cu ce avem și când nu mai e bine, mai tragem un strat de vopsea gri deasupra.

Paradoxal, nu s-a putut găsi un spațiu adecvat pentru una dintre inițiativele locale de succes, cum este piața volantă țărănească. Fiind foarte căutată de cumpărători, aceasta merita mai multă atenție, dar oamenii vin și își vând marfa de pe mese improvizate sau din portbagaj. Că așa-i la noi.