Cristi Chivu a câștigat și Cupa Italiei cu Inter

Cristi Chivu a câștigat și Cupa Italiei cu Inter

Cristi Chivu a câștigat și Cupa Italiei cu Inter

Interul lui Cristi Chivu a câștigat trofeul Cupei Italiei, după victoria cu 2-0 din finala cu Lazio, chiar la Roma.

Antrenorul român Cristian Chivu a cucerit Cupa Italiei la fotbal cu Inter Milano, după o victorie cu 2-0 în faţa celor de la Lazio, miercuri seara, pe Stadio Olimpico din Roma, după ce a câştigat şi campionatul, potrivit romania-actualitati.ro.

Primul gol al finalei a venit în minutul 14, când Marusic a trimis mingea în propria poartă, după o deviere fină a lui Marcus Thuram. În minutul 35 Inter a înscris din nou, prin atacantul argentinian Lautaro Martinez, iar în repriza a doua s-a jucat cu ocazii la ambele porți, dar nu s-a mai dat niciun gol.

Inter Milano realizează astfel a treia dublă Cupă – Campionat din istorie. Este a zecea Cupă a Italiei și a treia în ultimii cinci ani pentru Inter Milano, în condițiile în care doar Juventus are mai multe trofee în Cupă – 15.

Sursa foto: Inter/Facebook

CITEȘTE ȘI: „Cea mai mare bază o pun pe construirea încrederii între mine şi elev!” Dialog cu doamna Oana Martinescu, profesor de canto popular la Liceul de Artă “Ion Vidu” din Timișoara


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *