„Nu poți să faci carte fără disciplină”, spune prof. Virgil Popescu, liderul Sindicatului Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș

Născut la București, în familia unui militar de carieră, profesorul Virgil Popescu a ajuns pentru prima dată în Timișoara la vârsta de zece ani. „Tata a tot fost mutat cu serviciul: am plecat de la București la Turda, de acolo la Târgu Mureș, apoi am venit în orașul de pe Bega”. Oraș care, spune profesorul Popescu, l-a impresionat din prima zi.

„Era curat, dichisit, cu oameni eleganți. O lume total deosebită față de vechiul regat, îți dădea o stare de liniște teribilă. Îmi amintesc cum călătorii stăteau în șir în stațiile de tramvai, nu se băga nimeni în față. Pe mine, copil fiind, m-a impresionat în mod deosebit acest oraș”.

După absolvirea Liceului C.D. Loga și a Facultății de Geografie din cadrul Universității Constanța, tânărul dascăl Virgil Popescu a fost repartizat în localitatea maramureșeană Bistra. Ulterior, a mai predat la Școala Ajutătoare din Recaș, iar din 1980 și până în prezent este profesor de istorie-geografie la Școala Generală nr. 2 Timișoara (absolvind între timp și Facultatea de Istorie din Cluj). După Revoluție a intrat în mișcarea sindicală.

– Având în spate o carieră îndelungată, atât de dascăl cât și de sindicalist, sunteți una dintre cele mai îndreptățite persoane pentru a radiografia învățământul timișean. Pe ce loc se situează acesta, la nivel național?
– Pe locuri fruntașe, pentru că, în ciuda condițiilor vitrege în care se desfășoară procesul de învățământ în România, Timișul a reușit să-și păstreze câteva școli de elită, și mă refer aici la Colegiul Național „C.D. Loga”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul „Grigore Moisil”, Colegiul Național Bănățean, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, apoi Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” și Colegiul National „Iulia Hasdeu”, ambele din Lugoj. Am avut și avem și școli generale bune: nr. 22 (unită în 2011 cu „Grigore Moisil”), 16, 24, 2, nr. 6 din Lugoj. Sunt doar câteva și sper că nu am supărat pe nimeni, prin omisiune, nu aceasta mi-a fost intenția. Aș mai vrea să menționez în mod special că, în prezent, sunt multe școli în mediul rural unde se muncește mai mult decât în Timișoara. Munca susținută implică disciplină, dar nu una impusă, ci autoimpusă. Or, nu poți să faci carte fără disciplină. Ca o concluzie, faptul că se mențin în Timiș școlile de stat în fața celor private e o dovadă că la stat se face carte.

– Sistemul de învățământ are la bază o „ecuație” cu trei elemente importante: școala (dascălii), copiii și adulții, iar această ecuație ar trebui rezolvată în folosul tuturor părților implicate. Haideți să vorbim, pe rând, de fiecare, și să începem cu dascălii.
– Făcând o paralelă între trecut și prezent, afirm fără rezerve că foarte mulți dintre profesorii vechi mergeau la facultate din vocație. Timișul a avut și are și în prezent dascăli de elită, dar dacă despre cei aflați în activitate mai avem ocazia să vorbim, aș vrea să-mi aduc aminte de marii dascăli pe care i-a avut învățământul timișean: profesorii Negoescu, Haivas, Petroman, Istodorescu, Gafencu și Atanasescu, apoi doamnele profesoare Crișan și Mărgineanțu. I-aș mai menționa pe profesorul Nădăban și pe soții Georgescu- profesori la „Grigore Moisil”, și mulți, mulți alții. Acum, și o spun cu părere de rău, se simte mai puțin această pornire pentru învățământ și e păcat, pentru că, din punctul meu de vedere, a fi profesor este cea mai frumoasă meserie. Să-i pui copilului creionul în mână și să-l vezi cum ajunge om mare… Ce satisfacție o poate depăși pe aceasta?

– Și așa am ajuns la elev, al doilea element din ecuație…
– Vedeți, astăzi pragmatismul contează. Contează în sensul pozitiv al cuvântului, dar, din păcate, nu întotdeauna efectele sunt pozitive. Acum este o altă viziune asupra lumii, mai modernă, mai rapidă, mai tehnologizată, iar omul, ca și întreg, contează mai puțin. O viziune total schimbată față, de exemplu, de lumea care era când am intrat eu în învățământ. O fi bine, o fi rău, numai timpul va decide… Copiii de azi știu să lucreze de la vârste fragede pe calculator, au alte oportunități, alte surse de informații, provocările sunt altele. Dar este datoria noastră să găsim cele mai bune căi să-i pregătim pentru viață, pentru că ei, copiii, sunt cea mai prețioasă avuție a unui popor.

– Și al treilea element din ecuație, părinții…
– Părinții de acum sunt oameni ocupați, preocupați de veniturile familiei. Parcă timpul s-a condensat și nu mai este suficient timp pentru copii. Apoi, respectul față de profesori este pus astăzi într-o nouă viziune, și de aici multe probleme. Mulți părinți, și spun acest lucru cu părere de rău, dau credit prea mult propriilor lor copii în detrimentul profesorilor, și de aici apare conflictul. Nu aș vrea să trec peste faptul că și unii dascăli au vina lor, pentru că pur și simplu nu au vocație. Dar, la sfârșitul zilei, profesorii și părinții sunt parteneri în procesul de educație al copiilor, fiecare cu rolul lui, și doar împreună pot reuși. I-aș sfătui pe părinți să acorde la fel de multă importanță și pregătirii la sport, muzică, desen: nu poți deveni un om complet, care să cunoască lumea, doar cu „mate” și română. Și i-aș mai sfătui pe părinți să-i încurajeze pe copii să citească. Să citească slova scrisă, pentru că e foarte important, așa îți creezi vocabularul, abilitatea de a purta o discuție.

– Ce i-ați spune unui tânăr licean care vrea să se facă dascăl?
– Să pornească , dacă simte că are vocație, fără rezerve pe acest drum. Pentru că, dincolo de lipsurile materiale, e o meserie frumoasă. În concluzie, dacă are vocație, să se facă dascăl și să practice această meserie cu dragoste pentru copii!


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “„Nu poți să faci carte fără disciplină”, spune prof. Virgil Popescu, liderul Sindicatului Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș

  1. buna cuvinta ,respectul si civilizatia ,a sarit o parte buna daca nu toata din Europa si sa oprit in Asia;Japonia ,China Corea de Sud …. unde le gasesti din plin si fara eforturi ,este o stare de fapt

  2. Da, dar mai intai sa fie disciplina din partea dascalilor mai ales la sate care nu-si fac datoria asa cum trebuie, apoi din partea parintilor sa-si educe copiii conform „cei 7 ani de acasa”.

Lasă un răspuns