Misterioasa vizită de lucru a primarului pe șantierul de la școala nr.13

Misterioasa vizită de lucru a primarului pe șantierul de la școala nr.13

Misterioasa vizită de lucru a primarului pe șantierul de la școala nr.13

Luni, 29 mai 2023, primarul Dominic Fritz posta pe rețeaua de socializare Facobook, câte fotografii și un text despre mersul lucrărilor la viitorul corp de clădire ale școlii generale numărul 13, de pe strada Musicescu. Aparent, totul la timpul prezent, regulamentar și în grafic.

Una-i pe Facebook, alta în teren

În realitate însă, vizita a avut loc vinerea trecută, pe 26 mai, iar lucrurile nu stau deloc cum arată în pozele oficiale. Mai mult, edilul a “uitat” să menționeze câteva mici detalii, cum ar fi că noua școală va fi probabil gata în decembrie 2023, nu în 15 septembrie, că cele 7 săli de clasă și o sală de sport sunt de fapt opt încăperi de aproximativ aceleași dimensiuni sau că, din vina primăriei, lucrările au început de abia la începutul acestui an, adică cu vreun an și jumătate întârziere.

poza oficiala4

“Școală de cartier aglomerată, unde copiii învață de mulți ani în structuri modulare. Amplasate pe terenul de sport al școlii, au făcut dificilă orice formă serioasă de mișcare a copiilor.

La finalul anului trecut am început construcția unui nou corp clădire la Școala 13 din Calea Șagului.

Construim 8 săli de clasă și o sală de sport/multifuncțională. Scăpăm și de construcțiile modulare și eliberăm și terenul de sport.

Situația nu e singulară – de aceea investim masiv în infrastructura de învățământ din Timișoara. În construcție chiar acum avem 82 de săli de clasă la nivel de oraș. La școli centrale, la școli de cartier”, posta luni, 29 martie, la ora 9, pe contul de Facebook, primarul Dominic Fritz.

Vizită ca pe vremea lui Ceaușescu

Din acest punct, lucrurile iau o altă turnură, cea reală. Vizita a avut loc, de fapt, vineri, 26 mai. Muncitorii erau evident, echipați corespunzător, șantierul era organizat “ca-n Germania”, totul pregătit pentru vizita edilului.

“Am fost sunat de un consilier de-al domnului primar, m-a anunțat că vor veni în vizită. Evident că i-am îmbrăcat pe oameni cu veste noi și echipamente curate.

Construcția nu a început efectiv la sfârșitul anului trecut, și nu din vina noastră. După ce am câștigat licitația, am primit ordin de începere a lucrărilor la sfârșitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie 2022.

A fost iarnă, a plouat, a nins puțin, nu au fost condiții tehnice ca să ne apucăm de lucru. Munca efectivă am început-o în februarie anul acesta (2023 – n.r.).

CITEȘTE ȘI: În curând se va așterne covor asfaltic pe centura Timișoara Nord

Noi ne-am fi apucat mult mai devreme, dar am înțeles că au fost niște probleme legate de teren, care țin de primăriei nu de noi.

Ne mișcăm cât de repede putem cu lucările dar estimarea mea este că vom fi gata să dăm în folosință de abia la sfârșitul anului 2023.

Inițial, în contract, era prevăzut un termen de execuție de doi ani, dar, repet, nu din vina noastră s-a scurtat la un an. Iar dacă am început în februarie 2023 nu avem cum să terminăm până pe 15 septembrie. I-am spus asta și domnului primar când a fost vineri (26 mai – n.r.) pe șantier”, a declarat, pentru Renașterea bănățeană, Petru Mărgineanțu, administratorul firmei care execută lucrarea.

În luna decembrie 2021, Primăria Timișoara anunța demararea unei licitații și că va căuta “în curând” un constructor pentru noul corp de clădire, care va avea un etaj, la școala general numărul 13.

Conform proiectului, în urma lucrărilor, desfășurate cu fonduri europene, școala urma să aibă și o sală de sport. Valoarea totală a proiectului era anunțată la aproximativ 960.000 de euro.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC), apel de proiecte nr. POR/722/9/1/1/Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate.

Pentru exactitate, proiectul este inclus în Strategia de Dezvoltare Locală și este promovat de GAL Freidorf, grupul de acțiune locală din cartierele Freidorf, Dâmbovița, Calea Șagului, Steaua, Fratelia și Iosefin.

Valoarea strategiei este de 7 milioane de euro, proiectului pentru construirea noului corp de clădire al Școlii 13 fiindu-i alocat un fond de 4 milioane de lei, din care 3,7 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. Proiectul va fi co-finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Contractul de finanțare pentru „Construire corp P+1E la Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara, str. Musicescu 14”, depus în toamna anului 2020, a fost semnat în luna noiembrie 2021, de către ADR Vest și Primăria Timișoara.

De aproape 3 ani, în curtea școlii de pe str. Musicescu se află și șase containere în care au fost amenajate săli de clasă, tocmai pentru că cele 15 săli existente în clădirea principală sunt insuficiente pentru cei peste 600 de elevi.

containere scoala 13

Școala nr. 13 mai are și trei laboratoare, două cabinete, un cabinet medical, o sală de sport improvizată și două terenuri de sport. Odată cu construirea noului corp de clădire, elevii ar trebui să scape de orele în două schimburi.

Primăria tace deși e singurul vinovat

Din cauza unor neclarități privind terenul pe care se construiește noul corp de clădire, primăria a întârziat întregul proiect.

Astfel că lucrările au demarat efectiv de abia începutul anului 2023! Cu termen de finalizare pe 15 septembrie 2023.

Cu alte cuvinte, misiune imposibilă chiar dacă ar fi construită de Superman și Echipa Fantastică!

În concluzie, întreaga poveste s-a întins pe trei ani, termenul de construcție a fost forțat de la doi ani la unul, iar finalizarea acestuia este preconizată, în mod realist în decembrie 2023.

gimnaziala 13

Proiectul inițial suna foarte elevat. Confrom ADR Vest “proiectul pentru Școala 13 prevede împărțirea noii clădiri într-o zonă cu spații de învățământ și o zonă cu sală de sport și spații adiacente acesteia.

La parter vor fi amenajate trei săli de clasă, vestiare, grupuri sanitare, o sală de sport cu suprafața de 164 mp și o centrală pentru detecție incendiu.

Patru săli de clasă vor fi construite la etaj, alături de o tribună, un hol și grupuri sanitare. Printre dotările noii construcții se vor număra table magnetice, computere și aparate de aer condiționat, precum și scaune cu elevator pentru persoanele cu dizabilități.

Sala de sport va fi dotată cu mobilier și logistică pentru practicarea unor sporturi precum gimnastică, volei sau baschet”.

Pe 29 mai 2023, primarul Dominic Fritz vorbește însă despre “8 săli de clasă și o sală de sport/multifuncțională”. Indiferent cum ar arăta proiectul pe hârtie, în teren nu se regăsește niciunde un spațiu pentru o sală de sport pentru volei sau baschet.

Există un spațiu proiectat, dar care are dimensiunile unei clase mai mari și ar putea fi folosit cel mult la sporturi de interior precum șahul sau pentru o masa de ping-pong.

Construcția propriu-zisă, la final de mai 2023, se află în stadiul în care se lucrează încă la stâlpii de rezistență, are doar cadru pe sol și plafon între parter și etaj. Cât despre acoperiș, nu se poate pune problema în viitorul prea apropiat.

Între timp, copiii învață în vechea școală, în schimburi, precum și în containerele de pe terenul de sport.

Cât despre “vizita de lucru” de luni, care a avut loc vineri, textul ambiguu despre un proiect pe care tocmai Primăria Timișoara l-a împis în criză de timp, în total dispreț față de cei 600 de elevi, față de profesori și părinți, cât și spre disperarea constructorului, prins la mijloc, totul amintește despre vizitele tovarășului Nicolae Ceaușescu și despre regiile cu uniforme noi și oameni zâmbitori și fericiți. Căci, nu-i așa, dă bine pe Facebook, în campanie electorală.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *