Cum a scăpat un timișorean de o datorie care nu era a lui

victor popa

”Când am primit răspunsul, nu mi-a venit să cred! Am zis «Uite, domnule, mai este omenie pe lumea asta!»”, a exclamat un fost client al unuia dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din România, arătându-ne triumfător documentul care îi dădea dreptate.

Cu ceva timp în urmă, Victor Popa venise în redacția noastră pentru a semnala un abuz comis de unul dintre angajații Orange, cu ocazia achiziționării unui telefon mobil.

CITEŞTE ŞI: „România a avut cel mai mare combinat de prelucrare a cărnii de porc din sud-estul Europei: Comtim, la Timişoara”, spune Dan Negru

Pentru că s-a dovedit a fi un client fidel, timișoreanul a primit din partea companiei un telefon mobil, conform politicii firmei.

După o lună, însă, s-a trezit cu o factură de plată a unui abonament suplimentar și a altui telefon, care nu erau ale lui.

CITEŞTE ŞI: Super captură a unui pescar în centrul unui oraş timişean! Astfel de exemplare nu s-au mai prins de mai bine de 15 ani în acea zonă

”Când am fost la Orange, am semnat doar pentru un telefon, eu având deja cartelă cu număr. Nu înțeleg de unde a apărut alt abonament și alt telefon!

M-am dus înapoi la ei și le-am spus că vreau să vorbesc cu domnișoara care mi-a făcut actele pentru telefon.

Mi-au spus să merg să o caut prin Oltenia, că s-a întors la acolo, la casa ei”, povestea, la vremea respectivă, timișoreanul.

Demersurile sale la compania de telefonie mobilă s-au dovedit zadarnice. Facturile continuau să îi vină în fiecare lună, dar Victor Popa a refuzat să plătească pentru ceva ce nu primise.

La un moment dat, după aproximativ un an, Orange l-a anunțat că i-a suspendat numărul de telefon cu pricina și că va întreprinde măsuri pentru recuperarea datoriilor.

CITEŞTE ŞI: Ceaunele vor da în clocot la Chişoda. Festival în premieră, cu delicii culinare, cântec şi joc

Pentru asta, compania a apelat la serviciile unei firme de executări silite din București, iar timișoreanul s-a trezit acasă cu somații de plată din partea acesteia.

”Nu m-am dus la poliție, pentru că am sperat să rezolv problema pe cale amiabilă.

CITEŞTE ŞI: Câine îngropat de viu într-o criptă

Dar văzând că, după mai multe discuții purtate cu reprezentanții Orange de la București, nu se întâmplă nimic, m-am adresat Oficiului pentru Protecția Consumatorilor.

Mie tot nu-mi venea să cred ce se întâmpla. Și ce să vedeți? Mi-au dat dreptate.

Au analizat cazul meu, probabil că au făcut verificări la ei, la Orange, și au văzut că acel număr de telefon nu era al meu.

Acum câteva zile am primit acasă o înștiințare de la OPC, uitați-o, în care se menționează că Orange a înțeles să își retragă dosarul de executare silită și să închidă datoria.

Nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor celor care m-am ajutat!”, a exclamat timișoreanul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cum a scăpat un timișorean de o datorie care nu era a lui

  1. Și eu am pățit la fel, tot la Orange.
    După aproape un an de somații și amenințări telefonice de la firma de executori căreia Orange i-a vândut „datoria” am fost anunțat de executori că Orange a recunoscut că a greșit și că se anulează creanța.
    Aveți MARE atenție când sunteți abordați cu oferte SPECiALE. Acești agenți sunt în general sezonieri pe la Orange și fac tot felul de excrocherii cu scop de a obține un comision cât mai mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *