Şoseaua devastată din satele aflate pe traseul Autostrăzii Deva – Lugoj
De doi ani trebuiau finalizate lucrările la Lotul IV al viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva şi tot de atunci urma să dispară şi disconfortul localnicilor din satele…
Wednesday, May 8
De doi ani trebuiau finalizate lucrările la Lotul IV al viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva şi tot de atunci urma să dispară şi disconfortul localnicilor din satele…
După un pic de gâlceavă în Consiliul Local Timișoara, serviciul de întreținere a iluminatului public a fost, în sfârșit, atribuit direct către…
Prefectul județului Timiș, Eva-Georgeta Andreaș, membrii corpului consular (din care fac parte consulii acreditați la Timișoara și în Regiunea Vest) și inspectorul-șef al ISU Banat, Lucian Mihoc, s-au prezentat…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara.
Primele rezultate ale examenului de definitivat au fost deja afișate.
Azi noapte, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea mai multor situații de urgență produse în…
„Aurul şi argintul antic al României”, expoziţie ce reuneşte peste 1000 de obiecte arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită este deschisă la…
Lidl România anunță că retrage de pe piață un produs care, în urma unei investigații proprii, s-a dovedit a nu corespunde scopului pentru care a fost prevăzut.
Un bărbat de 77 de ani a murit în noaptea de marţi spre miercuri, în Gara CFR…
Astăzi, vremea se va încălzi și va fi ușor instabilă.
Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat destinat tuturor cetățenilor români, inclusiv celor din vestul țării, care…
Sătenii din comuna…
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș solicită crescătorilor de animale să respecte o serie de măsuri pentru…
După ce a stat cu fațada acoperită mai mulți ani, clădirea de pe strada V. V. Delamarina nr. 1 (Piața Libertății), mai cunoscută publicului larg drept Casa cu Atlanți, intră într-un proces de renovare a fațadei.
Un copil în vârstă de 10 ani, lăsat nesupravegheat, a traversat strada…
Investitorii din localitatea timişeană…
O imagine desprinsă parcă din filmele cu cascadori a fost surprinsă la…
Medicii timișoreni atrag atenția asupra pericolului reprezentat de consumul de ciuperci culese de pe câmp
În aceste zile, ca urmare a inundațiilor, au apărut probleme cu apa potabilă în…
Astăzi, în jurul orei 11:30, o mașină de la Enel care venise de pe strada…
Astăzi, vremea va fi normală termic și din nou instabilă în prima parte.
Doi sportivi timişoreni ar putea participa, în luna septembrie, la Campionatul Mondial de kick-boxing…
Primarul Felix Borcean a participat noaptea trecută la o acțiune comună a Poliției Municipale și Poliției Locale în zonele mai „delicate” ale…
Un eveniment rutier grav în care a fost implicat un taxi a avut loc în cursul serii trecute.
Gest impresionant al jandarmilor…
Bilanțul pompierilor la finalul ploilor de Sfântul Ilie arată că șapte localități din Timiș au fost grav afectate de viituri.
O tânără de 23 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectată că…
După ce, în lunile iunie-iulie, absolvenții clasei a XII-a au susținut prima sesiune a examenului de bacalaureat, în lunile…
Mai multe localităţi din judeţul …
Locuitorii celui de-al doilea…