Atenție la ciuperci! În momentul de față, doi copii din Timiș se află internați la Terapie Intensivă

bureti

Medicii timișoreni atrag atenția asupra pericolului reprezentat de consumul de ciuperci culese de pe câmp. ”Ploile din ultima vreme au favorizat înmulțirea ciupercilor, dar au apărut și primele cazuri medicale legate de consumul acestora.

Oamenii trebuie avertizați să nu le mai mănânce. Cea mai periculoasă este Amanita phalloides, la celelate tipuri de ciuperci nu există riscul de deces”, a declarat medicul Mihai Gafencu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara.

În momentul de față, doi copii – unul de 11 luni, iar un altul de 12 ani – se află internați în unitatea sanitară ca urmare a consumului de bureți.
”Chiar și bureții pot fi periculoși. Copiii se află la Terapie Intensivă, deoarece toxina din bureți dă somnolență, tulburări digestive și deshidratare”, a precizat Mihai Gafencu.

Potrivit directorului medical al Serviciului Județean de Ambulanță Timiș, Carmen Dehelean, duminică seara, cinci persoane din Herneacova și Recaș – printre care și cei doi copii – au fost transportate la Timișoara, după ce s-au intoxicat cu bureți.

”Pacienții adulți au refuzat internarea. Este pentru a doua oară în această lună când avem de-a face cu această problemă. La începutul acestei luni, am avut un pacient de la Orăștie care, din păcate, a decedat, la patru zile după ce a mâncat ciuperci.

Omul a făcut insuficiență hepatică și renală și nu a mai putut fi salvat”, a declarat Ovidiu Bedreag, medic-șef al Clinicii ATI de la Spitalul Județean Timișoara.

În cazul în care aţi consumat ciuperci toxice este foarte importantă prezentarea de urgenţă la cel mai apropiat spital.

Ciupercile otrăvitoare pot avea incubaţie scurtă (de la 15 minute până la trei ore) sau incubaţie lungă (primele simptome apărând după un interval de cinci sau chiar 20 de ore după ce au fost consumate).

În cazul ciupercilor cu incubaţie scurtă, simptomele sunt: transpiraţie abundentă, greţuri, furnicături ale extremităţilor, puls rar, pupilă mărită, agitaţie, dureri abdominale, respiraţie grea, lăcrimare, tremurături şi halucinaţii.

Intoxicaţia cu ciuperci cu incubaţie lungă este cea mai periculoasă, deoarece poate duce la deces.

Semnele intoxicaţiei apar după ce toxinele s-au instalat deja şi au atacat organismul. Bolnavul prezintă greţuri puternice, durere de cap, vărsături, iritaţii ale mucoasei digestive, colici abdominale, ficat mărit, icter (îngălbenirea pielii ce semnifică afectarea ficatului care devine incapabil să neutralizeze şi să elimine toxinele), deshidratare, afectarea rinichilor şi, în final, comă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *