Ziua Învățătorului, Ziua Împotriva Violenței asupra Copilului și Ziua Mediului, uitate de autorități

Ziua Învățătorului, Ziua Împotriva Violenței asupra Copilului și Ziua Mediului, uitate de autorități

Ziua Învățătorului, Ziua Împotriva Violenței asupra Copilului și Ziua Mediului, uitate de autorități

Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, la 5 iunie. Această zi a fost instituită prin Legea nr. 289/2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului românesc modern.
În Timiș, instituțiile sunt în vacanță

Liniște totală pe frontul de Vest. Prea prinse între Ziua Mondială a Bicicletei, de pe 3 iunie și vacanța prelungită de Rusalii, autoritățile timișorene și cele județene, au omis de pe agenda de lucru aceste evenimente, care au în spate probleme sociale și de mediu cît se poate de serioase și îngrijorătoare.

Anul acesta, 5 iunie, este zi liberă pentru toți angajații, de la stat și de la privat. Astfel că nici Primăria Timișoara, nici Prefectura Timiș și nici Consiliul Județean Timiș nu s-au obosit să acorde vreo importanță Zilei Învățătorului și cu atât mai puțin cele de prevenire a violenței împotriva copilului sau Zilei Protejării Mediului.

Același dezinteres și aceeași liniște totală au venit și din partea primarului Timișoarei, Dominic Fritz, a președintelui CJ Timiș, Alin Nica și a prefectului de Timiș, Mihai Ritivoiu.

Semn că violența împotriva copiilor, problemele de mediu – poluarea cu plastic, dar mai ales problema extrem de actuală a salarizării dascălilor, greva acestora și blocarea procesului de învățământ, compromiterea exemenelor pentru elevii din ani terminali, nu sunt niciuna probleme pentru edilii și autoritățile din Timișoara și din Timiș.

Ziua Învățătorului… care învățător?

Ziua învăţătorului este sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc. Potrivit Legii 289/2007, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii pot acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite.

Cum spuneam nicio manifestare, nici măcar o postare pe Facebook, care le-ar fi luat 5 minute, aleșilor locali și județeni nu au constituit o prioritate a zilei de 5 iunie, semn al “preocupării și al respectului profund” pe care îl au pentru dascăli dar și pentru Legea 289, cea care le dă voie instituțiilor de stat să organizeze acțiuni și să premieze învățători și profesori.

În România, în anul școlar 2020-2021 erau 47.048 de cadre didactice în ciclul de învățământ primar, potrivit Ministerului Educației, în scădere cu peste 3.000 față de perioada 2012-2014.

Conform grilelor de salarizare, o învățătoare debutantă poate avea un salariu de bază de maximum 3.197 de lei, iar o învățătoare sau un educator cu gradul I poate ajunge la un salariu de bază de până la 4.736 de lei (dacă are vechime peste 40 de ani).

Prim-ministrul Ciucă, singur la rampă

Aflat la final de mandat și fără vreo miză de pierdut, Nicolae Ciucă, primul ministru al României, a fost singurul politician care, la nivel național, s-a adresat învățătorilor și profesorilor.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, 5 iunie 2023, un mesaj de Ziua Învăţătorului, în care a subliniat importanta educaţiei pentru viitorul copiilor, dar s-a referit şi la realitatea actuală din învăţământul românesc. „Trecem printr-un moment de răscruce”, a afirmat premierul, făcând, din nou, apel la dialog şi la rezolvarea situaţiei generate de greva din educaţie.

Însă termenii în care acesta s-a adresat învățătorilor și profesorilor au fost evazivi și fără soluții concrete. Premierul Nicolae Ciucă a emis un mesaj de Ziua Învăţătorului, în care a subliniat importanta educaţiei pentru viitorul copiilor, dar s-a referit şi la realitatea actuală din învăţământul românesc.

„Trecem printr-un moment de răscruce”, a afirmat premierul, făcând, din nou, apel la dialog şi la rezolvarea situaţiei generate de greva din educaţie. „Ziua de 5 iunie are o dublă semnificaţie, fiind dedicată în fiecare an dascălilor, în semn de respect şi preţuire faţă de marele nostru cărturar şi dascăl Gheorghe Lazăr, întemeietorul primei şcoli în limba română, născut în această zi cu aproape două secole şi jumătate în urmă. Bazele puse atunci învăţământului românesc de Gheorghe Lazăr au hrănit dorinţa de educaţie şi cultură a multor generaţii. Şcoala românească are acum o lungă tradiţie şi a deschis orizonturi noi multor tineri cărora dascăli dedicaţi şi iubitori de cunoaştere le-au fost exemple”, a transmis premierul.

Nicolae Ciucă a apreciat că ”trecem acum printr-un moment de răscruce pentru învăţământul din România, de care depinde viitorul copiilor noştri”. „Greva din sistemul de învăţământ a pornit de la o realitate ce poate fi corectată prin dialog, iar în calitate de prim-ministru am arătat respect şi deschidere la consultările cu reprezentanţii sistemului de învăţământ şi prin soluţiile adoptate deja în întâmpinarea solicitărilor exprimate. Toţi ne dorim un cadru favorabil unui învăţământ de calitate, sens în care ne-am angajat şi am început o regândire echitabilă a salarizării – ceea ce am transmis şi partenerilor de discuţii. Abordăm însă toate aceste aspecte cu responsabilitate şi realism, prioritizând resursele necesare”, a mai afirmat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, „Guvernul a demonstrat permanent implicare în ceea ce priveşte susţinerea unui învăţământ accesibil şi de calitate în România”. „Am deblocat posturile în educaţie, pentru a nu afecta calitatea actului de învăţământ din cauza numărului insuficient de profesori. Majorările salariale deja decise  de Guvern sunt consolidate prin restabilirea echităţii în sistemul de salarizare în noua grilă”, a mai transmis Ciucă.

Violența împotriva copiilor, un subiect marginalizat în 2023

De același dezinteres total a avut parte și Ziua Împotriva Violenței asupra Copilului în România, care se marchează tot pe 5 iunie. Reprezentanții Direcției de Protecția Copilului în România au fost singurii care au tras un semnal de alarmă și fac apel ca orice persoană, adult sau copil, care dorește să sesizeze o situație a unui copil abuzat, neglijat, aflat în situație de risc sau în dificultate poate apela serviciul specializat “Telefonul Copilului”– 983 sau numărul unic de urgență 119.

Reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș au anunțat, luni, 5 iunie 2023, că doar în anul 2023, numărul cazurilor de violență domestică și de copii neglijați a ajuns la peste 400.
“De la începutul acestui an și până la finalul lunii mai 2023, au fost primite 411 sesizări de abuz și neglijare, din care 360 au fost confirmate. Cele mai multe cazuri au fost cele de neglijare – 277 cazuri, fiind urmate de numărul cazurilor de abuz emoțional – 44 de cazuri și de abuz fizic – 24 de cazuri confirmate. Pentru 69 de copii, cea mai bună soluție pentru a nu mai avea contact cu mediul abuzator a fost instituirea plasamentului în regim de urgență la o altă familie sau la un asistent maternal profesionis”, au transmis reprezentații DGASPC.

Poluarea mediului cu plastic preocupă doar Agenția de Mediu și Garda de Mediu

Data de 5 iunie este desemnată de Programul Națiunile Unite pentru Mediu „Ziua Mondială a Mediului”, iar în 2023 se împlinesc 50 de ani de la debutul organizării acestui eveniment. În acest an, campania poartă numele „Combate poluarea cu plastic!”, iar Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a pregătit mai multe acțiuni specifice în următoarele zile.

Evident, așa cum scriam la începutul articolului, nici această problemă nu preocupă nici autoritățile locale timișorene, nici pe cele județene și nici Prefectura Timiș.

Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a pregătit, cu această ocazie, mai multe acțiuni specifice: un simpozion, un atelier de lucru la Palatul Copiilor din Timișoara și o întâlnire de lucru cu Garda de Mediu Timiș.

„Ca în fiecare an, Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş organizează activități prin care atarg atenţia asupra problemelor de mediu, totodata prezentând şi soluţii pentru rezolvarea acestora, pornind de la activităţi individuale la măsuri administrative şi guvernamentale. (…) Prin aceaste acțiunii Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş dorește schimbarea comportamentului populației prin responsabilizare individuală, în ceea ce privește poluarea cu plastic care are efecte nocive asupra mediului înconjurător și implicit asupra sănătăţii tuturor viețuitoarelor de pe pământ. Împreună putem combate poluarea cu plastic!”, transmit reprezentanții instituției.

Astfel, săptămâna 5 iunie – 9 iunie 2023 este dedicată marcării Zile Mondiale a Mediului, iar acțiunile APM Timiș ar fi:

În zilele de 05 – 06 iunie 2023, Agenția pentru Protecția Mediului Timiș va participa la Simpozionul on-line Environmental Protection and Education in Ecological Engineering (EP – E3), organizat de Facultatea de Chimie Industrialǎ şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara. Evenimentul își propune să reunească sub apelul general al grijii față de mediul înconjurător, în acord cu obiectivul principal al Zilei Mondiale a Mediului din anul 2023 – Solutions to Plastic Pollution, cadre didactice universitare și din învățământul preuniversitar, studenți și elevi, alături de profesioniști cu preocupări în domeniul protecţiei mediului;

În data de 06 iunie 2023, împreună cu elevii de la Palatul Copiilor din Timişoara, APM Timiș va organiza atelierul de lucru „Ajută prin Reciclarea şi Donarea capacelor de plastic”, în care capacele de plastic colectate de angajații agenției vor fi transformate de elevi în lucrări artistice, după care vor fi preluate de o „maşină ecologică” şi donate în vederea reciclării Asociaţiei Handicapaţilor Locomotor din Timişoara pentru achiziția de dispozitive medicale necesare deplasării persoanelor cu handicap locomotor;

CITEȘTE ȘI: Mesajul ipocrit al Ministerului Educației, de Ziua Învățătorului

În data de 09 iunie 2023, începând cu ora 11:00, Agenția pentru Protecția Mediului Timiș, împreună cu Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Timiş, organizează o întâlnire de lucru pe tema combaterii poluării cu plastic şi protejarea biodiversităţii, cu autorităţile publice locale cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului. Evenimentul debutează prin vizitarea Bălţii cu Nuferi din Ghiroda şi a ariei protejate Pădurea Bistra, după care, la Liziera Park, vor urma discuţi axate pe soluţii individuale şi administrative privind combaterea poluării cu plastic la nivel local.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *