Se lucrează în ritm alert la Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad – Est

FB IMG 1714292829003

Se lucrează în ritm alert la Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad – Est

Lucrările pentru obiectivul de investiții 𝐕𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐭𝐚 𝐎𝐜𝐨𝐥𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐫𝐚𝐝 – 𝐄𝐬𝐭 au început în toamna anului trecut, antreprenorul lucrării fiind PORR Construct. CNAIR S.A., prin DRDP Timişoara, este supervizor al acestei investiții lansate de Consiliul Judetean Arad, în parteneriat cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Potrivit DRDP Timișoara, la această dată, stadiul lucrării este de 38%. Se lucrează susținut cu circa 175 de muncitori, inclusiv personal TESA.

La partea de drum sunt în curs de execuție lucrări la terasamente, umpluturi la rampa podului peste Mureș, strat de formă, fundație din balast.

La podul peste Mureș se lucrează atât la infrastructura podului, cât și la suprastructură, montându-se grinzi, predale, placă de suprabetonare. În paralel, se fac lucrările de relocare a utilităților.

La pasajul peste CF, a fost finalizată infrastructura, fiind în curs de execuție suprastructura pasajului (grinzi, predale, placă de suprabetonare).
Termenul de finalizare al contractului este ianuarie 2025.

Date tehnice despre VO Arad Est:
➡️11 km lungime
➡️1 pod peste râul Mureș
➡️1 pasaj peste calea ferată
➡️5 sensuri giratorii
➡️2 intersecții în cruce
➡️1 pistă de biciclete de 7,2 km
➡️2 stații pentru mijloace de transport în comun.

Sursa: DRDP Timișoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *