Unirea ca proiect de țară. 24 ianuarie 1859 – o lecție de neocolit pentru elitele naționale de astăzi și de mâine

Unirea ca proiect de țară. 24 ianuarie 1859 – o lecție de neocolit pentru elitele naționale de astăzi și de mâine

Ne pregătim, iată, să aniversăm 165 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri de la 24 ianuarie 1859, actul de întemeiere a statului român modern.

Aniversarea are loc într-un context internațional dificil (ca să spunem doar atât) și nu putem să nu observăm că ecuația geostrategică de astăzi are foarte multe puncte de convergență cu ceea ce se întâmpla atunci, în vremea lui Cuza, Kogălniceanu și a generației pașoptiste: o generație care a știut să transforme, într-un singur deceniu, înfrângerea în victorie.

Fereastra de oportunitate pentru unirea românilor din Principatele Dunărene într-un singur stat s-a deschis cu câțiva ani mai înainte de dubla alegere a domnitorului Cuza.

În anii 1853-1856, în nordul Mării Negre a avut loc, ca și acum, un război cu o largă participare internațională – cunoscut drept Războiul Crimeei – iar coaliția formată din Franța, Anglia și Turcia (state care, iată, se regăsesc și astăzi în aceeași alianță) a înfrânt Imperiul Țarist.

Deși Principatele Dunărene nau luat parte efectiv la conflict (dar au fost indirect afectate și, în caz de victorie a Rusiei, riscau să fie definitiv ocupate de aceasta), tratatul de pace care s-a încheiat după război, la Paris, a cuprins un capitol special consacrat problemei românești.

Nu era o surpriză pentru nimeni: pe de o parte, elitele națiunii române asaltaseră vreme de mai multe generații cancelariile europene cu proiecte de unire, conștiente că doar așa puteau face față vicisitudinilor istoriei, pe de alta, Rusia transformase teritoriile locuite de români, de mai bine de un secol, în teatru de război și jaf necontenit.

Așa că marile puteri europene înțeleseseră deja că o Românie democratică și unită era singura soluție pentru liniștea și prosperitatea continentului, în particular a principalului său coridor comercial, Dunărea.

Înțeleseseră totodată și faptul că realizarea unui stat modern românesc va constitui în timp un magnet pentru românii din provinciile ocupate de imperiile vecine, dar și că, după ce vor fi uniți, românii își vor dori și independența.

CITEȘTE ȘI: Fritz și Lațcău se laudă că înverzesc Timișoara, iar un cetățean a fost curios să afle cât costă copacii și plantarea lor. Ce i-a răspuns primăria?

Ceea ce a fost surprinzător în acele vremuri, în care Europa era obișnuită ca deciziile să fie luate de marile puteri, iar cele mici doar să se supună, este că liderii politici occidentali au decis să apeleze la o soluție democratică: au dat românilor din toate categoriile sociale posibilitatea să-și exprime voința, prin intermediul adunărilor ad-hoc și a adunărilor elective (parlamentelor) votate de acestea în anii 1857 și 1858. Se știe, susținerea populației a fost copleșitoare, iar tentativele agenturilor imperiale de a frauda rezultatul au eșuat lamentabil.

Ce a urmat este, de asemenea, bine cunoscut: la 5 ianuarie, adunarea electivă a Moldovei, întrunită la Iași, l-a ales domnitor pe Cuza, iar la 24 ianuarie, la București, a fost rândul adunării elective a Țării Românești să-și aleagă domnitorul. Soluția găsită a pus Europa în fața faptului împlinit: deși tratatul de la Paris stipula ca fiecare principat să aibă propriul domn, pentru că nu interzicea ca acesta să fie una și aceeași persoană, delegații munteni l-au ales tot pe Cuza.

S-a deschis astfel calea unirii efective și nimeni, nici Cuza, nici clasa politică a vremii, nici poporul n-au ezitat să meargă pe acest drum.

Unirea n-a fost însă doar un act politic, ci un autentic proiect de țară, unul care exprima obiectivele vizionare ale generației pașoptiste.

Ea nu s-a înfăptuit doar la vârf, pentru palate și aristocrație, ci și în profunzime, până la baza societății. Au fost abolite privilegiile nobiliare și create instituții noi, moderne și cu deschidere democratică.

A fost înfăptuită o primă reformă agrară și s-a introdus învățământul general gratuit și obligatoriu.

Au fost puse bazele pluralismului politic și alegerilor libere. S-a procedat (iată, s-a putut și fără fonduri așa-zis europene) la sistematizarea satelor.

Iar rezultatele sau văzut imediat, în primul rând prin îmbunătățirea semnificativă a calității vieții, iar mai apoi prin faptul că, atunci când Cuza a fost răsturnat de la putere și unele forțe externe au încercat desfacerea unirii, aceasta s-a dovedit indestructibilă.

Fie și numai pentru asta, Unirea din 1859 trebuie să fie o lecție de neocolit pentru elitele naționale de astăzi și de mâine.