
Drept la replică al societății RETIM
Drept la replică al societății RETIM. Compania respinge acuzația de discriminare formulată de către Sindicatul Liber RETIM, fără să prezinte însă criteriile de acordare a primei.

Drept la replică al societății RETIM. Compania respinge acuzația de discriminare formulată de către Sindicatul Liber RETIM, fără să prezinte însă criteriile de acordare a primei.

Prime de concediu cu două viteze la RETIM. Sindicatul acuză discriminarea salariaților pe durată determinată. Sindicatul Liber RETIM susține că angajații încadrați pe perioadă determinată au…

Orașul curățat pe Facebook – Timișoara este îngropată în zăpadă, în realitate

Primăria Timișoara a cauzat un prejudiciu de 7,3 milioane de lei prin plăți nejustificate către Retim și 2,2 milioane de lei către AFM, în locul Retim, numai în anul 2024. Curtea de Conturi a stabilit, în cadrul unui audit din vara anului 2025, că UAT Timișoara e efectuat plăți de 17.602.401 lei…

Omerta la Retim – compania refuză să comunice Consiliului Local Timișoara datele financiare din perioada 2020 – 2025

RETIM Ecologic Service SA a reușit din nou să transforme banalul într-un spectacol ridicol. Predarea unor echipamente de tratare a levigatului, operațiune care ar fi trebuit să fie

Liberalul Alin Popoviciu, vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Timiş, a transmis, joi dimineaţă, pe pagina sa de Facebook, un atac tăios la adresa primarului Timişoarei

Timișoara se lovește din nou de o poveste prea familiară: munți de deșeuri voluminoase lăsate să putrezească pe trotuare, străzi sufocate de canapele abandonate

Pe adresa de e-mail a redacției Renașterea bănățeană a venit, joi, 6 noiembrie, de pe adresa secretariat@retim.ro, un mesaj privind solicitarea, conform legii

Secretomanie maximă la societatea de salubrizare Retim, unde Consiliul Local Timișoara deține 50% din acțiuni, însă conducerea societății a refuzat cererea consilierilor locali

Aproape toate serviciile și utilitățile pe care le plătesc timișorenii, de la parcări la agent termic, au explodat în acest an. Lanțul scumpirilor, aliniat cu politica de austeritate

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a răspuns printr-un comunicat de presă, miercuri seara, atacurilor venite din partea unor reprezentanți ai conducerii Primăriei Timișoara

Video! CJ Timiș a reziliat contractul cu Retim. Bomba ecologică de la Ghizela va fi închisă

Alfred Simonis: „Garda de Mediu a sistat depozitarea deșeurilor pe Celula 2 din Deponeul de la Ghizela, începând cu 20 octombrie”

CJ Timiș a găsit soluții pentru oprirea dezastrului ecologic de la deponeul din Ghizela, iar monitorizarea poluării continuă

Contanierele “digitale inteligente” de gunoi zac de 8 luni nefolosite și ocupă degeaba parcările timișorenilor

Administrația USR a Timișoarei se laudă cu reduceri de tarife la colectarea deșeurilor vegetale, deși nu are nicio contribuție

Primele insule ecologice din Timișoara, dintr-un total de 100, achiziționate printr-un program național, au fost montate săptămâna aceasta de Primărie și vor fi operate de RETIM.

Colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela, a județului Timiș – a patra campanie trimestrială organizată de RETIM și ADID Timiș în 2024. RETIM împreună cu ADID Timiș organizează cea de-a patra campanie trimestrială de…

Urmează cea de-a treia campanie de preluare gratuită a deșeurilor periculoase din menajer organizată de RETIM împreună cu ADID Timiș. Deșeurile periculoase din menajer sunt extrem de nocive pentru…