Drept la replică al societății RETIM

Drept la replică al societății RETIM

Drept la replică al societății RETIM.

Compania respinge acuzația de discriminare formulată de către Sindicatul Liber RETIM, fără să prezinte însă criteriile de acordare a primei.

Joi, 30 iulie 2026, RETIM Ecologic Service SA ne-a transmis un drept la replică referitor la articolul „Prime de concediu cu două viteze la RETIM. Sindicatul acuză discriminarea salariaților pe durată determinată”.

Îl publicăm integral, pentru ca cititorii să cunoască și poziția oficială a companiei.

În articolul contestat, acuzația de discriminare a fost atribuită explicit Sindicatului Liber RETIM, fără a fi prezentată drept fapt stabilit de o instanță sau de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Articolul preciza că legalitatea diferenței de tratament depinde de documentele și criteriile concrete în baza cărora se acordă prima.

RETIM afirmă acum că acordă prime atât angajaților pe durată determinată, cât și celor pe durată nedeterminată, în condițiile prevăzute de regulamentele interne.

Dreptul la replică nu indică însă regulamentul aplicabil, criteriile de eligibilitate, numărul salariaților vizați și nici motivul concret pentru care angajații despre care vorbește sindicatul nu ar fi primit prima de concediu.

Compania nu precizează nici dacă se referă exact la prima de concediu contestată sau, generic, la alte categorii de prime acordate personalului.

Replica nu răspunde nici informațiilor privind lipsa unui contract colectiv de muncă de aproximativ doi ani și negocierile începute în iunie 2026.

Publicarea poziției RETIM nu înlocuiește, prin urmare, verificarea documentelor pe care compania își întemeiază afirmațiile.

În continuare, redăm integral dreptul la replică transmis și semnat de directorul general Dragoș Tomescu:

“DREPT LA REPLICĂ

Având în vedere materialul de presă publicat de către redacția dumneavoastră:

„Prime de concediu cu două viteze la RETIM. Sindicatul acuză discriminarea salariaților pe durată determinată”,
vă adresăm prezenta solicitare de publicare a punctului nostru de vedere oficial.

Respingem ferm acuzațiile aduse prin intermediul acestor articole și exprimăm regretul față de faptul că redacțiile nu au contactat compania înainte de publicare pentru verificarea informațiilor și obținerea unei poziții oficiale, fapt ce a dus la lansarea în spațiul public a unor afirmații neconforme cu realitatea, ce pot crea o percepție eronată asupra politicilor și practicilor RETIM.

Spre corecta informare a publicului și a cititorilor dumneavoastră, facem următoarele precizări:

• Politicile de resurse umane ale companiei RETIM sunt fundamentate pe principiile legalității, egalității de șanse, nediscriminării, echității, transparenței și respectului față de angajați.
• Acordarea primelor și a celorlalte drepturi salariale se realizează cu respectarea strictă a legislației muncii în vigoare și a reglementărilor interne ale companiei, fără discriminare între categoriile de salariați.
• Compania RETIM acordă prime atât salariaților angajați pe perioadă determinată, cât și celor angajați pe perioadă nedeterminată, în condițiile îndeplinirii criteriilor și prevederilor stabilite prin regulamentele interne aplicabile.

În acest context, orice afirmații care sugerează existența unor practici discriminatorii sau neconforme cu legislația și regulamentele interne nu reflectă realitatea și nu sunt în concordanță cu modul în care compania își desfășară activitatea și își tratează angajații.

În temeiul normelor deontologice ale profesiei de jurnalist și ale cadrului legal aplicabil privind dreptul la replică și rectificare, solicităm publicarea prezentului text în aceleași condiții de vizibilitate, pe aceeași pagină/secțiune și cu aceeași promptitudine ca materialele la care acesta se referă.

RETIM Ecologic Service S.A.
Prin Director General, Dragoș Tomescu”


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *